Îl văd, întâmplător, pe Ion Bogdan Lefter la televizor, vorbind, cu reconfortanta-i inteligență, despre reeditatea operei lui Mircea Nedelciu, mare prozator și primul lider al generației '8o. Și cred că a rămas lider și acum, la atâția ani după moarte. Dar nimeni nu se înghesuie să-l comenteze, să-l traducă, să-i sublinieze valoarea.
Îi înțeleg și pe critici : nu pot muri de foame, analizând un scriitor mort și fără nicio influență în peisajul literar de azi. Decedat fiind, Nedelciu nu poate ocupa funcții de conducere, nu conduce reviste și nici nu girează edituri. Totuși, parcă e prea mult la capitolul minus. Mircea Nedelciu este un prozator strălucitor, modern, mobil, mustind de talent. Zmeura de câmpie este aproape o capodoperă și pare o evidență că toate cărțile lui reprezintă reușite certe. De ce Nedelciu n-a fost tradus și promovat în străinătate de ICR? Sau a fost și nu știu eu? De ce scriitorii de valoare și cu coloană vertebrală n-au făcut scandal că autorul Provocării în stil Moreno și al Tratamentului fabulatoriu este ignorat cu voioșie?
Adevărul e ca dacă nu are prieteni fideli, un scriitor, oricât de valoros ar fi, rămâne mereu pe partea nevăzută a lunii. ( De aceea, ziceam eu, există mai multe canoane literare paralele, dintre care numai unul se face vizibil, grație criticilor literari. Dar despre asta voi scrie cu alt prilej. ) Din păcate, mulți autori n-au prieteni și, în general, n-au nimic - nici loc în antologii sau în istoriile literare -, în afară de talent și de pasiunea pentru literatură. Dar unora, morți fiind, chiar nu le mai pasă. Culmea e că tradușii și lăudații pe toate drumurile, până la sfidarea limitelor bunului-simț, nu prea au loc de periferici, care sunt, în fond, cele mai interesante figuri ale fiecărui moment literar.
Sigur că nu acesta este cazul lui Mircea Nedelciu, care a lăsat în urmă amici precum Bogdan Lefter, oameni foarte competenți, de o probitate morală ireproșabilă și care păstrează vie memoria celor ale căror minți și mâini au construit cărți excepționale, dar care au trecut între timp la odihna definitivă.
Mulțumim, Ion Bogdan Lefter!
4 comentarii:
Undeva un personaj al lui F. Scott Fitzgerald spune ca o opera clasica e o carte care a supravietuit reactiei urmatoarei perioade sau generatii. Inclin sa-i dau dreptate. Restul, mode, critici, sinecuri, amicitii, pozitii in lumea literara pare superfluu. Prietenii adevarati conteaza, ce-ar fi fost viata si posteritatea lui Kafka fara prietenia extraordinara a lui Max Brod?
Impartasesc admiratia ta pentru Ion Bogdan Lefter, cred ca e unul din putinii prieteni care i-au ramas lui Mircea Nedelciu.
Dan,
Cam așa e. Ar trebui să scriem pentru cititori, pur și simplu. Nu zic că nu sunt și critici în gura cărora un autor trebuie să se uite cu atenție.
Cât despre prieteni, putem spune că Sorin Stoica și mai ales Cristian Popescu - mă refer la mari talente dispărute prematur - au lăsat în urmă tovarăși devotați. Mă gândesc dacă Labiș a avut așa ceva. Poate pe Gheorghe Tomozei. Despre Bogdan Lefter numai de bine. Are mari merite în impunerea unor valori și, dincolo de valoarea sa, este și un caracter integru. Vorbesc numai din ce am citit.
Mircea Nedelciu, ce scriitor!
Ar trebui citit și recitit...
O duminică frumoasă, domnule Șerban Tomșa!
Ștefan S.,
Da, un scriitor de citit! Vă întorc cu drag urarea!
Trimiteți un comentariu