duminică, 13 decembrie 2015

Între ”tu” și ”dumneavoastră”

Văd un interviu cu Nichita încă tânăr și sunt profund tulburat.
La un moment dat, Nichita îi propune reporterului să i se adreseze cu ”tu”, ”nu din lipsă de respect, ci din comoditatea comunicării”. Cu mintea sa sclipitoare, Nichita a intuit un lucru pe care nu l-am înțeles decât târziu : în mentalitatea românească nu poți arunca o punte către cineva, dacă i te adresezi cu ”dumneavoastră”. Am ratat multe prietenii și poate și marea mea iubire, fiind am fost prea protocolar. ( Am mai văzut stângăcia asta absolută, în dialogul cu necunoscuți, la Gabriel Liiceanu și asta mi l-a făcut simpatic multă vreme. Adică până am văzut cine este omul. ) O țărancă mai în vârstă decât mama spunea pe vremuri că tatăl său, un bărbat foarte autoritar, nu permitea nimănui să-i spună ”dumneavoastră”, ”dumneata” sau ”matale”. ”Să-mi spuneți tu, fiindcă nici lui Dumnezeu nu-i spunem altfel! Și cine sunt eu în comparație cu El?”
Totuși vremurile au luat-o la vale, lumea s-a stricat și ne putem trezi ca Sartre, care era un tip de lume nouă, se solidariza cu studenții, se lăsa băgat în duba poliției împreună cu ei și făcea și alte lucruri uimitoare. Vrând să vorbească în fața unei săli ticsite cu juni, s-a pomenit apostrofat de un mucos : ”Hai, bă, Sartre, fii mai scurt!” Sau ceva de genul ăsta. Pe românește, ți se poate întâmpla să rogi pe cineva să ți se adreseze cu ”tu”, iar acela să-ți dea repede o lopată și să-ți ordone să-i rânești grajdurile. Sau, mai frecvent, te ia direct cu ”tu” și ””, fără să se mai obosească să-ți ceară permisiunea.
Pe 13 decembrie 1983 murea, la București, Nichita Stănescu. Eram profesor și acel an mi-a rămas înscris, în memorie, cu litere de foc. În vara de atunci a murit bunul meu prieten Florin Pripoae, un adevărat sfânt, un Alioșa Karamazov, un om de o puritate fără termeni de comparație. A fost strivit de un camion, la nici 26 de ani. ( Florin mi-a mărturisit că îl admira mult pe Ioan T. Morar, cu care fusese coleg la Universitatea din Timișoara. Surpriza mare a fost că, în urmă cu câteva luni, romancierul, care trăiește în Franța, mi-a scris pe blog și m-a întrebat ce s-a ales de Florin.) Nichita și-a asumat până la capăt condiția de scriitor, cum au făcut-o sau o fac Eminescu, Dimitrie Stelaru și Radu Aldulescu. N-a avut nimic al lui, dacă nu punem la socoteală salteaua pe care dormea și masa la care scria. De aceea ar trebui să fim mai ponderați când ne lăudăm cu prietenia vreunuia dintre autorii menționați sau cu o pagină pe care ne-a dedicat-o. Căutând să fim în rând cu lumea văzută, ne comportăm ca niște bipezi de doi lei, fără simțul măreției. Mă refer, desigur, la mine, chiar dacă nu m-am plimbat pe banii altora și nici n-am beneficiat de sinecuri nesimțite, precum Sadoveanu și Arghezi.

P.S. Cel mai urât e când, într-un dialog, unul zice ”tu”, iar celălalt, ”dumneavoastră”.

2 comentarii:

cristina spunea...

Nu stiu daca am prins exact sensul celor scrise de dumneavoastra, insa mi s-a parut de geniu gandirea aceasta ... ”Să-mi spuneți tu, fiindcă nici lui Dumnezeu nu-i spunem altfel! Și cine sunt eu în comparație cu El?”
Am simtit mereu nevoia sa spun "tu" oamenilor care-mi placeau, indiferent de varsta lor. Nu mi-am permis, decat daca propunerea venea de la ei. M-a socat cand mi s-a spus prima data si inca ma deranjeaza cand mi se spune "dumneavoastra" de catre cei carora le-am cerut sa-mi spuna "tu". Respectul nu sta in folosirea pronumelui de politete, dar lipsa de respect poate sta foarte bine intr-un "tu" spus de vreun grobian.

Şerban Tomşa spunea...

Cristina,
Da, ai înțeles ce am spus. Și propun să ne vorbim cu ”tu”. Dacă nu ești de acord, mă întorc și eu la ”dumneavoastră”.
Am văzut grobieni care spun ”dumneavoastră” fără respect, fiindcă nu știu ce înseamnă lucrul ăsta. Absența respectului de sine din subconștient este reorientată, la nivelul conștientului, către ceilalți. Hoțul îi arată cu degetul pe hoți etc. Educația determină o anumită atitudine, iar aceasta e responsabilă de un anumit ton. Cunosc oameni mai în vârstă decât mine, spirite cu totul superioare - de exemplu, Manuel Angelescu -, cărora mă adresez cu ”tu”, respectându-i necondiționat. Pe net sunt tinere și tineri care îmi spun ”tu” și nu simt că n-aș fi respectat. Totuși, la câte unul, propozițiile scârțâie, ceva e fals și miroase a obrăznicie.