Doamna
Margareta tocmai a împlinit șaizeci și cinci de ani. E scundă, brunetă, cu o
față ca o lună plină. E văduvă de mulți ani și are două fete care au terminat
studiile. Una e profesoară la o școală din Militari, cealaltă este contabil la
o bancă. Doamna Margareta s-a obișnuit să ghicească viitorul fetelor sale după
un anumit semn.
Prima dată s-a întâmplat când stătea de vorbă, în
bucătărie, cu Ana, fata vecinilor, studentă la Drept. Vorbeau despre vreme,
despre faptul că în piață legumele s-au scumpit din nou și că e greu să mai
găsești azi un bărbat căruia să-i acorzi încredere. În momentul acela un
fluture alb a venit în zbor și s-a așezat pe rama ferestrei. A doua zi, studenta
a fost cerută în căsătorie de un medic, chirurg la Spitalul Universitar.
La fel s-au petrecut lucrurile cu Maria, fata cea
mare a doamnei Margareta. Erau în aceeași bucătărie și mama îi făcea fiicei o
listă pentru cumpărăturile pe care fata urma să le facă din piață.
̶ Să nu uiți
să iei păstârnac. E foarte important. Păstârnacul dă gust și aromă supei.
̶ Iau și
tarhon?
̶ Ia și
tarhon, că poate înlocui sarea.
Un fluture mare, roșu, s-a oprit pe rama geamului.
Doamnei Margareta a început să-i bată mai tare inima. A doua zi Maria a fost
cerută în căsătorie de un coleg, profesor de educație fizică.
Când la fereastra bucătăriei s-a oprit un fluture
galben, a doua fată, Cristina, s-a măritat cu un ofițer.
Acum doamna Margareta e liniștită. Și-a măritat fiicele și trăiește
singură în apartamentul de două camere. Săptămânal este vizitată de cele două
fete care muncesc mult, dar sunt fericite alături de soții lor. Maria așteaptă
un copil.
Doamna Margareta a aprins aragazul să-și încălzească
supa și s-a așezat pe scaun. Se simte obosită. Privirile ei se odihnesc în
ramurile plopului din fața ferestrei. Și atunci un flutura mare, negru, se așeză
pe rama ferestrei.
”Vai! se sperie femeia. Ăsta chiar că e frumos!”
A doua zi,
Cristina, fata mai mică a doamnei Margareta, sună îndelung la ușă, dar nimeni nu veni să-i
deschidă. Abia după ce pompierii au spart ușa, au găsit-o pe doamna Margareta
stând nemișcată, în fotoliul din fața televizorului, având ochii deschiși și
părând că se uită spre ușa bucătăriei.
2 comentarii:
O poveste minunată, într-un stil minimalist fermecător, ce pare a sugera că simplitatea e calea regală către profunzime.
La o privire superficială am o totuși o mică obiecție. "Vai, ăsta ce-o mai prevesti?" pare în plus, cumva nepotrivit cu atitudinea Margaretei și cu atmosfera poveștii de o blândă fatalitate. Sau poate greșesc eu si-mi scapă ceva. Recunosc, am ignorat din capul locului simbolismul culorilor.
Ai scris-o din rațiuni didactice? Nu cumva pentru lecția deschisă la cercul profesorilor de română? Dacă așa stau lucrurile as fi curios ce părere au avut copii, cum a fost contactul lor cu literatura scrisă chiar de profesorul lor?
Dan,
Ai dreptate, trebuie să modific replica. :)
Am scris schița și i-am atribuit-o unui elev care a și citit-o. Elevii au scris și ei legende, basme, fabule, ba chiar și două nuvele. Într-una, o elevă m-a făcut personaj.
Interesant e că profesorii care au asistat la oră s-au entuziasmat când s-a citit textul scris de mine. :) Au crezut că aparține elevului care a prezentat-o. Îmi pare rău, dar n-am avut altă soluție. Cei mici au dovedit multă creativitate, compunând texte aparținând tuturor speciile literare, cu excepția schiței. Și atunci i-am ajutat și eu cum am putut.
Concluzia e că textele scurte, reușite, sunt cele mai dificile pentru un scriitor. Iar simplitatea e lucrul cel mai complicat pentru oricine, visul fiecăruia dintre noi.
Trimiteți un comentariu