Situații comice

* Azi am citit mult și am scris puțin. Voi echilibra lucrurile în zilele care urmează. Îmi pare rău că nu am timp să scriu un eseu întreg despre proza lui Agopian. Oricum, voi încerca să definesc magica sa formulă artistică. Ceea ce văd prin studiile care îi sunt dedicate sunt generalități formulate într-o elegantă limbă academică. Sunt fericit că ieri am schimbat mesaje cu cei mai buni prieteni, de aici și de departe. Cu unul, mare scriitor, am avut o lungă convorbire telefonică.
* Vă amintiți scena din Bietul Ioanide, în care personajul principal, aflat în vizită la Hagienuș, ridică o monedă care îi căzuse pe covorul gros și silențios al gazdei? În momentul în care Ioanide ia moneda, Hagienuș îl vede și are impresia că banul este al lui. Simțindu-se penibil, Ioanide bagă gologanul în buzunar, sub privirile pline de reproș ale lui Hagienuș. În cursul aceleiași vizite, Hagienuș îi arată musafirului o carte orientală, cu bogate ilustrații erotice. Gazda are impresia că aude ceva la ușă, se ridică și merge să se uite pe gaura cheii. Nu vede nimic, dar după câteva secunde se pomenește că un pai iese prin orificiul respectiv și îi intră în ochi. Deschide ușa și o vede pe servitoare care țâșnește în sus și se îndepărtează în grabă. Și ea se uitase pe gaura cheii, în același timp cu Hagienuș. Crezuse că gaura e înfundată și încercase să o curețe, introducând acolo o tulpină subțire, smulsă din mătură.  În a secvența aceasta se simte și comicul savuros al lui Călinescu.  Aceste situații par șarjate, însă pot fi găsite cu duiumul în viața de toate zilele. Cu ani în urmă aveam un coleg cu o voce răsunătoare. Când vorbea mai tare se întâmpla să-i sară din gură un dinte nefixat bine pe mandibulă de stomatolog. Într-o zi, un om a trecut prin curtea școlii și a salutat.
- Bună ziua, nea Marine, a tunat colegul meu.
Dintele îi zburase însă odată cu salutul.
- Fire-ar mă-ta a dracu', a mai zis profesorul, înjurându-și porțiunea anatomică buclucașă.
Consternat, nea Marin s-a uitat îndelung la profesor. Crezuse că pe el îl blagoslovise dascălul.
În urmă cu mai mulți ani ajunsesem la autogara Militari și așteptam un autobuz cu care să mă întorc acasă. Mai mulți foști elevi au venit la mine. Printre ei, o fată blondă, frumoasă, care fusese premiantă. Să-i spunem Elena. Am vrut să-i fac un compliment și să întreb :
- Ce mai face frumoasa Elena?
Se vede treaba că gura mea e obișnuită cu ironiile, așa că am nimerit invers :
- Ce mai face urâta de Elena?
Încă puteam s-o dreg, dar un deștept, vărul tinerei, a început să se bâțâie și să strige în neștire, cu glas pițigăiat :
- Urâta de Elenaaa! Urâta de Elenaaa! Urâta de Elenaaa!
Fata s-a făcut vânătă la față și s-a îndepărtat.
Alaltăieri, înainte de serbarea de Crăciun, m-am întâlnit pe hol cu un coleg mai tânăr și ne-am strâns mâinile. Am intrat în cancelarie, unde era alt un coleg cu care, de asemenea, am schimbat un salut frățesc. De față erau două colege. Tânărul pe care îl întâlnisem mai devreme a intrat și el mai târziu și a dat mâna cu celălalt coleg. Femeile au privit lung la noi. Mai târziu mi-am dat seama că ele crezuseră că băiatul nu m-a salutat din cine știe ce pricini.
* Să crezi că nu există extratereștri înseamnă să fii convins că nu mai trăiește nimeni dincolo de gardurile curții tale.
* ”O afacere falimentară, spune doctorul de țară, este să fii reverențios cu cetățenii lipsiți de educație, dar plini de ei. Îți vor da imediat lopata în mână, să le rânești la porci și o vor ieși pe ușă mereu înainte, chiar dacă au jumătate din anii tăi. Veți spune că numai proștii fac așa. Limitați, limitați, zic eu, dar oamenii respectivi sunt uneori și respectuoși. Cu șefii sunt ei înșiși reverențioși. În România, mitocanii au oportunismul în sânge.”
* Am văzut că se face mare caz de educația de tip finlandez : teme puține, ore puține, libertate multă, inspectori ioc. Dacă în unele privințe sunt de acord cu ziariștii, în altele am rezerve. Părinții finlandezi citesc acasă în două limbi. Românii n-au timp să citească nici etichetele produselor pe care le cumpără. În România, educația de acasă este inexistentă. Copilul este educat de înțelepții străzii și de filmele de pe net.
* Mostră de eroism românesc, pe un canal de televiziune. Reporterul întreabă, un fost învățător răspunde.

- Unde erați la Revoluție?
- În casă, unde să fiu? Vedeam pe fereastră că se duceau oamenii la căminul cultural și îmi făceau cu mâna să mă duc și eu. Dar nu m-am dus. Tata mă învățase :”Dacă vezi că se organizează o răzmeriță sau altă manifestare, să nu te duci. Să te bagi în pivniță și să te ascunzi. Că nu se știe cine va câștiga și pe urmă vine și te omoară.” Așa că nu m-am dus, dar m-am dus a doua zi să-mi iau cota de benzină.