* Există un canal de televiziune pe care se lăfăiesc niște criminali mustăcioși, grași și sătui. Sunt prevăzuți cu puști de vânătoare și omoară în neștire viețuitoare impresionante prin frumusețea lor : cerbi, căprioare, iepuri, mistreți. La setea lor de sânge, ar împușca mamuți și girafe, dar nu au la îndemână așa ceva. Plimbă îndelung leșurile cu tractoarele, le filmează din diferite unghiuri, le măsoară coarnele, joacă tontoroiul pe iarbă. Cu cât vânatul culcat la pământ este mai mare, cu atât sunt mai fericiți. Mă întreb pentru a suta oară : dacă troglodiților ăstora le plac armele, n-ar putea să tragă ei în poligoane până își sparg timpanele? De ce preferă să răpună ființe în ochii cărora sclipește o viață inocentă, dăruită de Dumnezeu? E clar că aceste grupuri de oameni au în sânge instinctul de a ucide și că ei ar avea nevoie urgentă de tratament psihiatric și de cămăși de forță. Din păcate, așa cum arătam și cu alt prilej, numărul armelor de vânătoare crește vertiginos, iar amatorii de crime nepedepsite îngroașă rândurile.
* Jocul Barcelonei depinde în totalitate de Messi. Niciodată nu va fi suficient de bine evidențiat rolul pe care aegentinianul l-a avut în marile triumfuri ale catalanilor. Dacă Messi e anihilat printr-un marcaj multiplu și agresiv, Barcelona nu mai joacă nimic. Jucători bătrâni, lenți, fără imaginație, alergând tot timpul cu spatele la poarta adversă. N-au portar, n-au apărare, Neymar e inofensiv, iar Suarez pare un oportunist în comparație cu potențialul pe care îl etalează Cavani. Până și Messi ațipea pe teren și părea că a ieșit să ia aer, după ciorba de potroace. Din nefericire, nici geniilor nu le este permis să trăiască doar din talent. Barcelona păstrează de ani de zile aceeași pensionari, încăpățându-se să promoveze antrenori numai din propria curte. Așa ceva nu e de acceptat și cea mai bună echipă de fotbal din ultimul deceniu va părăsi prematur Liga Campionilor. Sunt și niște aranjamente urâte la mijloc. La tragerile la sorți, Barcelona prinde sistematic, în calea sa, cele mai puternice echipe ale momentului, în vreme ce Real Madrid are parte de cele mai modeste. Sorții se pot cumpăra!
* Nu v-a apucat niciodată dorul de persoane care v-au impresionat prin omenia lor și care s-au mistuit în noaptea trecutului, ca luați de un torent nemilos și duși în abisul uitării? Mie da. Internetul poate fi și o recuperare a trecutului nostru. Sigur, deseori lucrurile pot lua o turnură tristă. O prietenă din liceu mi-a trimis fotografia fostei noastre profesoare de franceză, din liceu, cu un comentariu admirativ :”Vezi ce bine arată? E minunată, nu s-a schimbat deloc.” Cu jale am constatat că amica mea nu avea dreptate. Fotografia îmi arăta o bătrână îngrijită, de foarte bună condiție și m-a izbit ca un pumn în stomac acțiunea timpului asupra înfățișării frumoasei noastre dăscălițe. Mie însumi mi-e teamă să mă privesc în oglindă și nu mă recunosc în fotografii. În tinerețe eram drăguț, dar pozele mă făceau și mai frumos. Acum se întâmplă invers. Am îmbătrânit, iar imaginile mă fac și mai bătrân. Nu arăt deloc așa cum mă prezintă obiectivul aparatelor de înregistrat chipuri! Nu sunt eu bătrânul roz, cu o expresie stranie pe față!
M-am îndepărtat de subiect. Prin nu știu ce asociere de idei, ieri mi-am amintit de comandantul meu de pluton din armată, locotenentul-major Emil Dângeanu. Era un bucovinean blajin, tolerant, care trăise o dramă în familie, datorată geloziei pe care amarnic și-o regreta. Știu că era turnat și lucrat pe la spate de colegi ( ticăloșii atacă în forță când un om se află în dificultate!), iar colonelul, șeful batalionului, îl beștelea cu orice prilej, ca pe ultimul om. N-avea șanse de promovare, era marginalizat și singur. Pe atunci eram în depresie, însă i-am promis că-l voi face personaj în cărțile mele și l-am văzut că se bucura. M-am ținut de cuvânt, ca de obicei, dar după se scurseseră treizeci și trei de ani de la despărțirea de el. Au mai trecut opt ani și s-a făcut o viață de om de când nu l-am mai văzut. Ar trebui să aibă în jur de 73 de ani. Ieri m-am gândit să-l caut pe net. Poate că a lăsat și el niște urme pe undeva. Și îmi place să cred că l-am găsit! Niște articole din Luceafărul de seară sunt semnate colonel (r.) Emil Dângeanu. El e, trebuie să fie el! Evenimentele din 1989 l-au eliberat cumva, probabil, de povara nemerniciei omenești. L-am căutat și pe comandantul celuilalt pluton ( al actorilor, al regizorilor și al istoricilor), locotenentul M.F., o scârbă cazonă, un sadic cu apucături fasciste, elogiat fără măsură de superiori. Psihopatul părea predestinat unei cariere de general. Vorbea vulgar și era nesimțit. Dar uite că n-a fost să fie! Pesemne că a comis multe abuzuri, lumea l-a uitat și nu i-a mai rămas nici numele. Pe termen lung, nemernicii sunt refuzați de istorie.
P.S. Îmi pare rău că sunt atâția scriitori minunați față de care n-am apucat să-mi exprim prețuirea. O voi face până a nu muri.
4 comentarii:
Daca te referi la canalul acela cu hunting, fishing si nu mai stiu cum, l-am descoperit si eu recent. Recunosc ca nu ma pot uita la nici o emisiune de-a lor, pentru ca mi se par sadice toate. Cum sa prezinti la TV omorarea unor fiinte asa, pur si simplu? Cui i-ar putea face placere asa ceva???
Pe de alta parte, vanatoarea prefer sa cred ca-si are rostul ei, daca e facuta de profesionisti si cu responsabilitate. Padurarii spun ca tin efectivele in echilibru, cumva.
Dorul de persoane dragi nu ma mai apuca, e putin cam prea greu de suportat, asa ca mi l-am reprimat cu multa vreme in urma. Se spune ca maxima intelepciune a omului este sa traiasca in prezent. Romanticii par sa fie cei traiesc parca mai mult in trecut. Nu c-ar fi lipsiti de intelepciune, dar ce fericire le mai poate aduce rememorarea unor clipe duse de mult?
Cat despre ticalosi si nemerniciile lor, imi place sa cred si sa sper ca binele va dainui mereu, ca e pe o fundatie sanatoasa, solida si trainica, spre deosebire de rau, de oportunism, de nesimtire, de veleitarism si de altele din gasca lor.
Cristina,
Da, la canalul ăla mă refer. Iar vânătoarea, așa cum e practicată, n-are niciun rost. satisface plăcerea unor bolnavi mintal. Trebuie să fim naivi să credem că ăștia țin un echilibru natural când în Parlament se votase o lege potrivit căreia fiecare vânător are voie să împuște nu știu câte zeci de mii de ciocârlii. Stau într-un mediu sălbatic, dar n-am văzut o ciocârlie în ultimul sfert de secol. Am mai zărit un iepure și câteva potârnichi, dar cred că acum nu mai este vânat decât în zone protejate.
Să nu-ți uiți trecutul nu e romantism, e păstrarea identității. Când nu-ți arunci în neant originile, nu uiți cine ești.
”Evenimentele din 1989 l-au eliberat cumva, probabil, de povara nemerniciei omenești”. Și cît de mult, Șerban, s-a înșelat amicul tău! Să credem ceea ce vedem în jurul nostru de aproape trei decenii trecute de atunci: nici moartea nu mai poate elibera pe cineva de nemernicia omenească. ”Eminescu să ne judece”. Și cîți alți escu...
Nicolae Nicu,
Da, nemernicia s-a întors cu și mai mare elan. Mi i-a luat și pe unii prieteni care nu se mai gândesc decât la buzunarele și la șmenurile lor. Nu cred că vom mai apuca, în această viață, o răsturnare de situație, când alți naivi vor muri pentru a-i face prosperi pe alți ticăloși. Dar nu se știe niciodată.
Trimiteți un comentariu