După cum spuneam, în volumul ”CENACLUL DE LUNI - 40” am uitat să-i fac portretul prietenului Bogdan Ghiu. Este o omisiune impardonabilă. Deși s-a manifestat puțin cât am mers eu la cenaclu, și Ion Bogdan Lefter merită o evocare. Mă tem că acest incident mă va obliga să NU renunț la blog. Mereu voi avea de îndreptat câte ceva.
Dacă vom avea noroc, prezentările de mai jos vor intra în volumul ”Cenaclul de Luni – 40”, la al doilea tiraj. În literatura română contemporană sunt valori care reprezintă mai multe vârste artistice. Chiar dacă îmi exprim afecțiunea față
de comentatorii din generația '80, preferințele mele merg, literar vorbind,
către criticii din generațiile noi.
Bogdan Ghiu era un bărbat frumos în sensul clasic al cuvântului, cu un cap de zeu grec, sculptat de Michelangelo. Barba castanie și ochii intens albaștri generau o metafizică specială. Era calm, rezervat, lapidar și plin de paradoxuri în exprimare. Nu făcea risipă de gesturi ori de cuvinte, dar ideile sale erau profunde, sintetice și de o noutate izbitoare. Era un linx care își alesese prada din timp și o urmărea cu o infinită răbdare. Detașarea, ironia rece și înfățișarea îi dădeau un aer de margraf norvegian.
Ion Bogdan Lefter era, dintre studenți, evaluatorul cel mai rafinat care s-a manifestat în cenaclu. Fin la obraz, ca și în concepte, părea descendentul unei nobile case, obișnuit să nu încalce eticheta și atent să nu-și stropească blazonul. De o rară coerență și de o adâncime incontestabilă, demonstrațiile sale convingeau ușor, ca și cele ale mentorului nostru de atunci. Spirit mult elevat și autor al unor comentarii revelatoare, Bogdan Lefter părea destinat unei cariere de mare critic literar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu