Fănuș Neagu mărturisește că, pe vremea când ucenicea în ale băuturii, bea în fiecare noapte vin alb, oferit de Tudor Mușatescu. Dramaturgul avea cancer la gât și sta toată, noaptea, pe terasă, la Mogoșoaia, într-un fotoliu. Încerca să să rămână treaz, fiindcă avea ideea că dacă ar adormi, ar și muri. Din când în când îl striga pe Fănuș și îi comanda doi ”gânsaci” (borcănele) de vin. Unul pentru el, celălalt pentru Fănuș. Nicicând, va mărturisi Fănuș mai târziu, n-am fost mai bine răsplătit pentru un serviciu adus cuiva. Într-un fel sau altul, Mușatescu tot a murit.
Am o mare compasiune față de animale și le iubesc mai mult decât pe oameni, fiindcă sunt ființe fără apărare, la cheremul sadicilor care le ucid cu sălbăticie, le tranșează, le mănâncă, le savurează chinurile. Credeam că somnul le ajută. Am avut un motan legendar, Tom, care a venit bolnav acasă. Credeam că e otrăvit și n-am avut unde să-l tratez. Era cea mai viguroasă pisică pe care am văzut-o. Maidanez fiind, fără pic de grăsime, atârna 10 kg. Îl țineam pe un pat alăturat și când adormea, mă gândeam că se reface. N-a mâncat și n-a băut apă șase săptămâni. Într-o zi, întorcându-mă de la școală, l-am găsit mort, întins pe covor. Am lăcrimat ( era în 2007), dar n-am putut plânge din pricina celor șase antidepresive pe care eram nevoit să le iau pe atunci. L-am înmormântat sub nucul fiicei mele, Nicolle.
Nici somnul nu ne ajută prea mult, în drumul către moarte.
Tudor Mușatescu NU voia să adoarmă, ca să nu moară.
Eu vreau să dorm pentru a NU muri.
Să fie aceasta diferența dintre comedie și dramă?
P.S. Obiectivele noastre, ale oamenilor, sunt, în linii mari și din păcate, aceleași. Triste, mult prea triste.
6 comentarii:
Moartea este singura certitudine a vietii.Si desi viata este foarte grea,desi de multe ori in fata greutatilor chemam moartea ,sau afirmam cu emfaza "ei ,si ce,toti suntem datori cu o moarte",totusi in apropierea acestea am da orice pt.inca ceva zile sau ani de viata.
Un paradox la care ma gandesc frecvent si am un sentiment ciudat de neputinta si de incercari inutile de a gasi o explicatie.
Legat de acest articol si de amintirea bietului motanas Tom…,imi amintesc si eu de multe pisici care au trecut prin viata mea,pe care le-am plans sau regretat la timpul pierderii lor.Nu am inteles insa de ce unii oameni au repulsie fata de aceste animale ,destul de inteligente si foarte curate dupa parerea mea.Am intalnit persoane care iubesc enorm cainii,dar lovesc orice pisica ce le iese in cale.Consider ca cei care iubesc cainii ar trebui sa iubeasca si celelalte animale in egala masura...sau nu?
Ma bucur ca acest blog continua sa existe ,ca mai sunt oameni care iubesc animalele si oamenii frumosi la suflet.
Sarbatori luminate si binecuvantate!
Ryanna,
Acum îmi dau seama de ce nu adorm. Inconștientul meu se teme că nu mă voi mai trezi niciodată.
Sărbători luminate și ție!
Șerban, m-a întristat. Din multe motive.
Irina Alexandra,
N-am vrut asta. Pe viitor voi scrie lucruri mai vesele.
Nu cred că e nevoie. E o tristețe necesară, din inimă. Nu schimba nimic, te rog. Sau poate doar somnul.
Irina Alexandra,
Of, dacă aș putea, mi-aș schimba întreaga viață.
Trimiteți un comentariu