vineri, 7 aprilie 2017

Supraveghetorul și alte povestiri

La Tracus Arte mi-a apărut o nouă carte. Îi mulțumesc poetului Teodor Dună pentru sprijinul acordat și pentru coperta atât de frumoasă. Lucru îmbucurător, îi anunț pe cititori că, spre deosebire de celelalte scrieri care îmi aparțin, volumul acesta se parcurge foarte ușor. :)

P.S. Nu-mi dau seama cum, în volumul ”CENACLUL DE LUNI - 40”, am uitat să le fac portretele lui Bogdan Ghiu și Ion Bogdan Lefter. Este o omisiune impardonabilă. Eroarea va fi reparată la al doilea tiraj. Mă tem că acest incident mă va obliga să NU renunț la blog. Mereu voi avea de îndreptat câte ceva.

6 comentarii:

cristina spunea...

Felicitari pentru carte!

Şerban Tomşa spunea...

Cristina,
Mulțumesc mult! Sincer vorbind, mă așteptam să se bucure mai mulți prieteni, dar pe aici gloria e puțină și îți faci dușmani când ai realizezi ceva. Ideea tâmpită e că, făcând un lucru pozitiv, le scazi meritele altora. Dar munca mea n-are nimic comun cu prestigiul local.

Nicolae Nicu spunea...

Șerban,

Pe tema asta, vreau să îți spun că astăzi mi-am procurat de la o editură bucureșteană două dintre volumele publicate în ultima vreme de un scriitor contemporan, a cărui amiciție mă onorează și, deopotrivă, mă obligă să îi fiu recunoscător pentru un motiv în plus, neștiut de el. Anume, acela că relaționarea cu el, cu ideile, opiniile și trăirile sale cotidiene, mi-a recîștigat interesul bivalent pentru creația scriitoricească. Cumva, am revenit într-o lume infinit mai bună. Nu știu cît îmi va îngădui să rămîn aici lupta zilnică pentru supraviețuire și pentru ajutorarea celor de lîngă mine, dar pe cît îmi va îngădui, voi rămîne.

Mi-am procurat volumele respective și pentru că nu se cuvenea să nu am în bibliotecă măcar o carte semnată de amicul meu! Ce prietenie poți pretinde că ai cu scriitorul, fie doar ”virtuală” de-ar fi ea, dar să nu simți că îți lipsește tocmai esențialul ei, cartea scrisă de el, fereastra lui către tine, locul prin care îl poți privi cu admirație și recunoștință pentru darurile de frumos pe care le face oamenilor? Prin urmare, de astăzi am în bibliotecă primele... mele două titluri din opera amicului meu, care, aflînd așa lucru dinspre un amic, poate că va zîmbi cu oareșice complezență, gîndind ”mai bine mai tîrziu decît niciodată”. Îmi asum anticipat umbra de reproș. Așa că, pentru toate cele, lasă-mă, Șerban, să-i mulțumesc aici, pe blogul tău, amicului meu, scriitorul Șerban Tomșa. Volumele procurate se numesc ”Călugărul Negru” și ”Supraviețuitorul”. Ambele avînd o ținută grafică impecabilă. Felicitări!

Gînduri bune.

Şerban Tomşa spunea...

Nicu,
Comentariul tău m-a emoționat atât de tare, încât nu-l mai găseam să-ți răspund. Credeam că l-am șters din greșeală. :) Îți mulțumesc pentru prietenia cu care mă onorezi și îți sunt recunoscător. Sper să-ți placă volumele mele. Recent un universitar a scris că romanul Călugărul Negru este un Numele trandafirului a la roumain. Să dea Domnul să putem dialoga mulți ani de acum înaint. Paște fericit, prietene!

Nicolae Nicu spunea...

Mulțumesc mult, Șerban. Sărbători luminoase, tuturor!

Şerban Tomşa spunea...

Nicu,
Mulțumesc și eu! Sărbători pascale luminate!