* Pe aici sunt câțiva țărani cărora le-aș săruta mâna de câte ori îi întâlnesc. Pe urmă sunt și mai mulți care își văd de treaba lor, serioși, gospodari, plini de bună-cuviință. Copiii le moștenesc însușirile, chiar dacă nu se omoară cu învățătura. Cert e că în localitate avem și o pătură foarte subțire de intelectuali, formată din tinerii care n-au ajuns încă la 50 de ani. Ei sunt inteligenți, instruiți, independenți în gândire și rareori sunt atinși de invidie sau de oportunism, boala națională care a facilitat corupția și ne-a falimentat. Mă mândresc cu ei, fiindcă sunt foștii mei elevi și actualii cititori din zonă.
Totuși, viclenia țărănească se manifestă și la oamenii pe care ai impresia că te poți baza. În urmă cu 30 de ani mergeam cu căruța unui tovarăș de atunci, ducând o sobă pe motorină din vechea la actuala locuință. Ca să scurtăm drumul, am trecut albia râului Dâmbovnic și mergeam agale pe un plan, printre locuri cultivate, semănături și plantații. Pălăvrăgeam amândoi în pasul domol al cailor. În dreptul unei parcele acoperite cu un trifoi viguros, țăranul a oprit caii, a scos de sub o pătură o coasă, a tăiat vreo treizeci de metri pătrați de nutreț fraged, l-a strâns repede și l-a ascuns în căruță, împreună cu coasa, sub pătură. Am pornit din nou și ne-am continuat flecăreala. Peste câteva sute de metri ne-am întâlnit cu un alt localnic care se deplasa pe picioarele sale. Era cam de aceeași vârstă cu însoțitorul meu. Acesta a oprit căruța și i-a zis celuilalt pe un ton panicat :
- Bine, că te văzui, X! Că dacă n-aveam norocul să te văz acu', veneam diseară la tine și-ți spuneam!
- Ce să-mi spui, bă? s-a speriat celălalt.
- Trecui prin dreptul trifoiului tău și văzui că-ți cosise unu', nenorocitu' dracu', cam treizeci dă metri pătrați, chiar la capu' tarlalei! Du-te și vezi care e treaba!
- Bă, bine, că-mi spusăși, a răspuns păgubitul alarmat. Îți mulțumesc!
Și a luat-o la fugă spre trifoiștea sa.
* Tenisul pe zgură e unul dintre cele mai chinuitoare sporturi. Trag băieții ca la galere. Într-un joc colectiv, mai respiri, mai fac alții treaba în locul tău sau fac erori care îngroapă toată echipa. Aici toată răspunderea e pe umerii unui singur om. Însă și acest sport a devenit un fel de ping-pong pe un spațiu mai mare. E păcat că frumoasele confruntări între însușirile reale ale jucătorilor a devenit o întrecere între eficiența pilulelor înghițite și între echipamentele foarte performante. Pe vremuri, Stratan îmi mărturisea că a jucat tenis într-un echipament Borg. ”Bătrâne, tenișii ăia te propulsau în orice direcție voiai, nu altceva!”, mi-a zis poetul. În condițiile astea, tenisul de câmp e un sport dependent de forță, spectaculos ca un meci de box și neinteresant pentru mine. Mă gândesc la vremea lui Rod Laver. Știați că australianul Laver era un model de comportament pentru tenismeni și el i-a învățat pe toți să le permită adversarilor să treacă înaintea lor, la intrare sau la schimbarea terenului și să-i lase pe învinși să de mâna primii cu arbitrii?
* Pentru a proteja sensibilitatea unor cunoscuți, am omis intenționat, din textul meu pentru Cenaclul de Luni - 40, o întâmplare care îl are protagonist pe un amic, poet foarte cunoscut. Deși nu i-ar leza cu nimic demnitatea, probabil că mi-ar da un semn că e supărat pe mine, scoțându-mă din lista sa de prieteni, de pe Facebook. Și așa s-au supărat unii pe mine, fiindcă am spus, cu infinite precauții, niște adevăruri. ( Fără legătură cu volumul la care mă refer acum, nu-mi explic de ce un cunoscut critic literar m-a șters de pe contul său de Facebook. Am crezut că nu-l interesează ce pun pe wall și am comis și eu o eroare.)
Ne aflam în Sala Grigore Preoteasa, la o ședință a Cenaclului de Luni. Urma să citească X. Se făcuse târziu și se strânseseră doar câțiva amatori de poezie.
- Eu zic să citești poeziile, i-a zis șeful cenaclului poetului programat la lectură. Că se vor strânge și băieții.
X a citit cu răbdare tot teancul de poeme. Între timp, sala s-a umplut și nu se putea discuta, pentru că cei mai mulți nu auziseră versurile. Cum pe atunci nu existau copiatoare ( mașinile de scris erau înregistrate la poliție!), poetul a fost rugat să mai citească o dată. Se presupunea că Manolescu nu va mai veni. Am ascultat a doua oară textele, excelente, de altminteri. Pe când toți se foiau, pregătindu-se să analizeze prestația lui X, și-a făcut apariția și Nicolae Manolescu însoțit, ca de obicei, de o femeie foarte frumoasă. El era stăpânul acolo.
- Te rog eu, l-a implorat Stratan pe X, citește și pentru domnul Manolescu!
X s-a conformat și a citit și pentru domnul Manolescu.
Moderatorul ședințelor a propus apoi să se treacă la discuții. Fiindcă ortacii se cam codeau, Stratan a întrebat :
- Nu are nimeni curaj? Tu ce zici, Y?
- Eu zic să mai citească X o dată, a răspuns cel interpelat și toată sala a început să râdă.
X a fost elogiat pentru poemele sale, în analizele care au urmat.
6 comentarii:
La primul subiect:
Sper că însoțitorul căruțașului nu a ținut de ”șase”... Chiar dacă acesta a putut presupune că se poate baza pe asta spre a comite furtișagul în liniște. Cît despre viclenia hoțului, ce să zic? Ticăloșia de care pot fi capabili unii oameni, ba și pentru lucruri sau interese de nimic, nu are limite.
La al doilea subiect:
Și, pe cînd sportivul Rod Laver se retrăgea, în tenis a apărut Ilie Năstase...
Apropo de teniși. La Roma a fost a nu știu cîta oară cînd Simona Halep calcă strîmb, flambîndu-și glezna cu riscul accidentării grave și al pierderii jocului. Lasă că eu nu mai cred de mult în corectitudinea rezultatelor din meciurile tenismenilor ajunși la un asemenea nivel (asta e altă discuție), dar mă întrebam, oare e atît de greu ca Simona și sfătuirii săi să își dea seama că ea are o sensibilate mai ridicată a gleznelor, din cauza căreia i se întîmplă aceste accidente în dinamica mișcării picioarelor pe teren și că, prin urmare, ar trebui să opteze pentru niște pantofi de tenis mai adecvați, să zic așa - cu talpa mai lată, care să mărească suprafața de sprijin, și mai înalți, de genul bascheților - eventual personalizați, conformați anume pe caracteristicile piciorului său?
La al treilea subiect:
La urma urmei, Y avea dreptate! Ce discuții mai erau necesare și ce analize pe marginea poemelor lui X, cîtă vreme asistența l-a solicitat în mod repetat să își recitească creațiile, indiferent de pretext? Ca și în cazul concertelor muzicale și al spectacolelor de teatru, ”bisurile” și rechemările la rampă sînt cea mai bune dovadă a valorii unei opere și/sau, după caz, a calității interpretative care i s-a dat.
Desigur, în cazul prezentat, înțelegem că Y a făcut numai un spirit de glumă, nimic mai mult.
Nicu,
Hoțul nu mi-a dat nicio explicație și nici n-am ținut de șase. Inițial am crezut că e trifoiul său. Apoi mi-a fost jenă să întreb ceva și mi-am schimbat părerea despre om.
Da, Laver a însemnat o epocă și a fost un mit încă din timpul vieții ( Țiriac spunea prin 1969 : ”Dacă Ilie e în formă, îl poate bate și pe Rid Laver!”). Un tenismen foarte bun câștiga pe atunci, într-un an, 100 000-120 000 de dolari ( cât iau ăștia la un turneu după două tururi!), iar Laver strângea 200 ooo de dolari.
La Cenaclul de Luni era o atmosferă destinsă, toți aveau umor.
Da, l-ar fi putut bate - parcă a și făcut-o odată, dacă nu greșesc - pentru că Laver era spre finalul carierei și avea o vîrstă. Dar, Năstase al nostru nu l-ar fi putut bate pe australian niciodată la educație, caracter și bune maniere. Asta doream să spun.
De altfel, apariția ”comportamentului Nasty” în tenis a șocat lumea aristocratică a sportului alb. Nimeni nu mai văzuse atîta nestăpînire de sine pe teren, de genunchi înfipt în racordajul rachetei și rachete zdrobite de nervi, atîta țigăneală cu arbitrii și adversarii, atîtea manifestări golănești, adică, atîta lipsă de respect față de spiritul elevat pe care îl emană mai ales jocul de tenis și sportul în general.
Simona Halep să aibă grijă. Nu are nici pe departe talentul uimitor pe care l-a avut tenismenul Ilie Năstase, dar riscă să îi calce acestuia pe urme la ieșirile necontrolate din timpul jocului.
Nicu,
Da, l-a învins cu 3-2 pe australian, dar Laver era bătrân încă de pe atunci. Iar la lipsă de educație Nasty bate pe oricine. Se comporta ca la ușa cortului. Cred că nici McEnroe nu l-a întrecut în mitocănie. Știi că și ai lui, acasă, spărgeau televizorul când Ilie pierdea un meci important?
Halep e prea căpoasă și cred că nici nu poate fi antrenată ca lumea, fiindcă... s-ar supăra dacă antrenorul i-ar spune ce să facă. Așa că bietul om se limitează s-o încurajeze și s-o laude, ca pe un prost plin de el. Talentul ei e cu mult sub înfumurarea care o caracterizează. Ăsta e necazul. Ilie era cu adevărat cel mai talentat jucător din lume.
P.S. Să știi că eroul care a furat trifoi de la un amic al său m-a țepuit, până la urmă, și pe mine. :)
Ha-ha! Păi, știi ce mă gîndeam, Șerban? Chiar mi se pare amuzant. Că, mare minune de nu cumva țăranul cel ”oț” s-a întîlnit seara la o țuică-n centru cu păgubașul său și i-a vîrît ăstuia în ureche cam așa:
- Aozi, mă? Îl văzuși p-ăl de-l avui cu mine în tronu căruți pă hotar? Îl văzuși, nu? Îl văzuși, cum dracu! E, io nu putui să-ți spui așa, dă față cu el, că aflai șî io dup-aia, da uite-ncoa la mine ce-ți spui, că îmi zisără mie doi oameni dă piste gîrlă că îl văzutără pă el, p-ăsta di-l avui în căruță de, cum cosî trifoiu tău pă-nserat. Pă el îl văzutără, ce mai tura-vura, pă el! D-aia-ți spui. Altfăl cum? Ce dracu, io sînt nebun la cap? Grijania lui...
Noroc! Hai, mai lom una?
Adică, o adevărată capodoperă a ticăloșiei. Nu m-ar mira deloc chiar așa să se fi întîmplat!
Nicu,
Unii au în sânge înclinația de a-și arunca păcatele în capul altora. În timpul satisfacerii stagiului militar, unde i-am avut camarazi pe mulți tineri care au devenit proeminente personalități culturale, făceam o foame strașnică. Unii s-au gândit să dea iama în geamantanul istoricului Bujeniță. ( Ăsta mi-a spus un banc atunci, iar peste cinci ani, când l-am revăzut întâmplător, pe Bulevardul Elisabeta, mi l-a zis din nou : ”Ce se întâmplă când vezi o lumină verzuie pe un acoperiș?”) Bujeniță era înstărit și primea pachete după pachete înțesate cu bunătăți : fripturi, fructe, prăjituri. Băieții i-au spart geamantanul și au halit o ruladă cu cremă. Unul, mai cu simț etic nu i-a lăsat să-i topească toate proviziile și le-a propus băieților să lase niște bani pentru rulada prăduită. Zis și făcut. Dar după ce toți au ieșit afară, unul a desfăcut din nou geamantanul, a luat banii și s-a dus la Bujeniță, turnându-și colegii de tâlhărie.
N-avea cum să mă scoată pe mine vinovat pentru trifoi, fiindcă oricine știa că n-am cosit niciodată în viața mea. Dar l-a scos, probabil, pe altul. Dar tipul de ticăloșie identificat de tine se practică în toată România.
Trimiteți un comentariu