Marius Miheț
Între stânci
Multă vreme mi s-a părut neverosimil verdictul lui
Camus din Nunta, unde spune că lumea sfârșește întotdeauna prin a învinge
istoria. O dezbatere de astăzi în privința asta nu cred că ar rezolva enigma.
Dimpotrivă. Șerban Tomșa, deși n-are nimic de-a face cu francezul, știe să
tulbure istoria convingător, fără a merge până în miezul lucrurilor. Nu pentru
că n-ar putea, ci din pricina unei viziuni fidele sensului secund. Șerban Tomșa
este un autor ce caută pretutindeni un asemenea Graal al textului.
Supraveghetorul și alte povestiri, noul său volum de proză, anunță prin nuvela prinsă în titlu o astfel de narațiune ce aduce în prim-plan problema adevărului. Dezvoltată, Supraveghetorul ar fi fost o metaficțiune istoriografică extraordinară. Șerban Tomșa propune aici nu doar o reconstrucție istorică despre lumea traco-geților, cât grija pentru ambiguitate, poematic și discursivitate. Dincolo de toate, despre mitul cuvântului scris.
Ce se întâmpla în Dacia la 150 de ani după înfrângerea lui Decebal? Nenumărate intrigi, înscenări, labirinturi politice și sociale, toate însă sub amenințarea barbară de la granițe. În lumea de vasali și supraveghetori se mișcă în voie un uriaș și un pitic învățat, Derzelas și Merulas, un omzeu și scribul său, despre care nimeni nu știe mare lucru. Dar romanii văd repede pericolul instabilității. De la intriga simplă a supravegherii cresc altele, multiplicând eficace trama inițială. Șerban Tomșa aglomerează sensurile într-un carusel tematic în care sunt prinse manuscrise, autori, oglinzi și, așa cum se arată fiecăruia, un adevăr misterios. Dacii nu scriau pentru că doar cuvântul rostit „înfăptuiește miracolul de a schimba lumea vie”, iar romanii se recunosc manipulați de poporul lăsat fără scris, pentru că zvonul și palavrele au creat armate de fantome. Astfel, himera dacilor devine operă de artă. Penteleu, supraveghetorul secundar, rezolvă ca un autor dilemele personajelor vii și lasă Istoria să înregistreze discursul oficial, chiar dacă neadevărat. „Scrisul minte și pervertește”, crede Delas, la fel cum diversiunea politică dictează înșelătoarea stabilitate în Provincie. Șerban Tomșa aduce la viață o lume prizonieră în locuri comune, stabilește dialoguri tonice, personaje efervescente, toate într-o lume deloc încremenită, ghidată de voluptate și posesie, dar înconjurată de magie. Diurpaneus- Decebal, cel ce se visa, de fapt, cuceritorul Romei, unifică texte, manuscrise, note informative, creând astfel oglinda metatextuală în care se naște mitul unei lumi care, iată, prin falsa ei dispariție triumfă asupra istoriei. Camus poate surâde victorios.
Povestirile continuă în doze diferite aliajul de Gogol-Marquez-Buzzati, mixând laolaltă cu prozele memorialistice ideea că omul autentic este doar cel definit de ruși, oricât de contradictorii ar fi rezultatele. „Ca oameni, spune naratorul în Omul-perete, suntem făcuți să interacționăm. Să învățăm, unii de la alții, mersul pe ape”. Asta face scriitorul Șerban Tomșa cu cititorul său: caută să-l ghideze în mersul pe ape, ajutându-se, la rându-i, de autori care au știut să domine greutatea materiei și a morții. Din prozele memorialistice reiese vocația prieteniei pe care Șerban Tomșa o are, fără doar și poate. Se disting două figuri, ale lui Marin Preda și Ion Stratan, alături de episoade din lumea literară și cea studențească scrise cu umor, autoironie, și, nu o dată, traversate de o melancolie nehotărâtă.
Cum Șerban Tomșa aparține autorilor fascinați deopotrivă de realismul crud și de cel magic, el caută avid modele contradictorii. Pesemne că și oamenii de acest fel l-au fascinat peste măsură, și, nu o dată, ei devin și rămân protagoniștii unor ficțiuni crescute din tărâmul biograficului. Șerban Tomșa ascunde sub rețetarul său prozastic resursele unui romancier ce respiră aerul tare al înălțimilor. Un autor de redescoperit, pornind de la aceste texte colecționate între două romane.
Supraveghetorul și alte povestiri, noul său volum de proză, anunță prin nuvela prinsă în titlu o astfel de narațiune ce aduce în prim-plan problema adevărului. Dezvoltată, Supraveghetorul ar fi fost o metaficțiune istoriografică extraordinară. Șerban Tomșa propune aici nu doar o reconstrucție istorică despre lumea traco-geților, cât grija pentru ambiguitate, poematic și discursivitate. Dincolo de toate, despre mitul cuvântului scris.
Ce se întâmpla în Dacia la 150 de ani după înfrângerea lui Decebal? Nenumărate intrigi, înscenări, labirinturi politice și sociale, toate însă sub amenințarea barbară de la granițe. În lumea de vasali și supraveghetori se mișcă în voie un uriaș și un pitic învățat, Derzelas și Merulas, un omzeu și scribul său, despre care nimeni nu știe mare lucru. Dar romanii văd repede pericolul instabilității. De la intriga simplă a supravegherii cresc altele, multiplicând eficace trama inițială. Șerban Tomșa aglomerează sensurile într-un carusel tematic în care sunt prinse manuscrise, autori, oglinzi și, așa cum se arată fiecăruia, un adevăr misterios. Dacii nu scriau pentru că doar cuvântul rostit „înfăptuiește miracolul de a schimba lumea vie”, iar romanii se recunosc manipulați de poporul lăsat fără scris, pentru că zvonul și palavrele au creat armate de fantome. Astfel, himera dacilor devine operă de artă. Penteleu, supraveghetorul secundar, rezolvă ca un autor dilemele personajelor vii și lasă Istoria să înregistreze discursul oficial, chiar dacă neadevărat. „Scrisul minte și pervertește”, crede Delas, la fel cum diversiunea politică dictează înșelătoarea stabilitate în Provincie. Șerban Tomșa aduce la viață o lume prizonieră în locuri comune, stabilește dialoguri tonice, personaje efervescente, toate într-o lume deloc încremenită, ghidată de voluptate și posesie, dar înconjurată de magie. Diurpaneus- Decebal, cel ce se visa, de fapt, cuceritorul Romei, unifică texte, manuscrise, note informative, creând astfel oglinda metatextuală în care se naște mitul unei lumi care, iată, prin falsa ei dispariție triumfă asupra istoriei. Camus poate surâde victorios.
Povestirile continuă în doze diferite aliajul de Gogol-Marquez-Buzzati, mixând laolaltă cu prozele memorialistice ideea că omul autentic este doar cel definit de ruși, oricât de contradictorii ar fi rezultatele. „Ca oameni, spune naratorul în Omul-perete, suntem făcuți să interacționăm. Să învățăm, unii de la alții, mersul pe ape”. Asta face scriitorul Șerban Tomșa cu cititorul său: caută să-l ghideze în mersul pe ape, ajutându-se, la rându-i, de autori care au știut să domine greutatea materiei și a morții. Din prozele memorialistice reiese vocația prieteniei pe care Șerban Tomșa o are, fără doar și poate. Se disting două figuri, ale lui Marin Preda și Ion Stratan, alături de episoade din lumea literară și cea studențească scrise cu umor, autoironie, și, nu o dată, traversate de o melancolie nehotărâtă.
Cum Șerban Tomșa aparține autorilor fascinați deopotrivă de realismul crud și de cel magic, el caută avid modele contradictorii. Pesemne că și oamenii de acest fel l-au fascinat peste măsură, și, nu o dată, ei devin și rămân protagoniștii unor ficțiuni crescute din tărâmul biograficului. Șerban Tomșa ascunde sub rețetarul său prozastic resursele unui romancier ce respiră aerul tare al înălțimilor. Un autor de redescoperit, pornind de la aceste texte colecționate între două romane.
România literară nr. 30-31, 14 iulie
2017
P.S.
Îi mulțumesc criticului literar Marius Miheț pentru aprecierile pe care le
face pe marginea ultimei mele cărți.
6 comentarii:
Felicitari! O recenzie de Marius Mihet in Romania literara e o dovada ca valoarea unui scriitor adevarat incepe sa fie recunoscuta!
Dan,
Îți mulțumesc mult! Ei, da! Marius Miheț este un nume mare și are, dincolo de talent și de competență, o verticalitate morală impresionantă. Nu-i uit nici pe cei care m-au susținut până acum - scriitori și critici importanți - și le voi fi mereu recunoscător.
Felicitari pentru noua carte, care are in premiera, din cate am citit aici, si o parte de tematica istorica.
Gabi,
Mulțumesc mult! Chiar mă întrebam ce mai faci. Da, am plasat acțiunea nuvelei Supraveghetorul în timpul retragerii romanilor din Dacia. M-am documentat foarte serios, dar evenimentele sunt în întregime imaginate. E un text care se citește ușor. Asta a fost și intenția mea : să nu-l plictisesc pe cititor, deși tehnica narativă nu simplă.
Abia astept sa o citesc. Si eu am incercat sa scormonesc, multa vreme,
prin radacinile poporului meu.Este al naibii de complicat.
Gabi,
Ceea ce am uitat să introduc în nuvelă e următorul lucru : strămoșii romanilor au supt la o lupoaică, iar dacii aveau capul de lup pe steag. Nu este chiar o coincidență.
Trimiteți un comentariu