Un romancier

Excepţional este romanul Filip Manakis: o poveste europeană, semnat de Liviu G. Stan, Editura Fractalia, 2019.

Începutul cărţii m-a entuziasmat şi m-a lăsat fără grai. Din curiozitate am verificat vârsta autorului: abia dacă depăşeşte treizeci de ani. Nu mă întreb cum va scrie el la o ipotetică maturitate, ci cum este posibil să manevreze acum epicul cu o mână de maestru. O asemenea siguranţă de sine la toate capitolele este cu adevărat impresionantă. Autorul este, desigur, un talent de primă mână. Romanul atinge excelenţa cu fiecare pasaj, cu fiecare pagină.

Să le luăm pe rând. Stilistic, autorul dă dovadă de o adevărată virtuozitate, folosind clapele unui pian perfect acordat, pe tonalităţi dintre cele mai diverse. Romanul este deopotrivă concentrat şi aerisit:

„o ceaţă de tărâm mlăştinos,

o ceaţă de pădure asiatică în care oamenii vânează oameni;

o ceaţă-emisar sosită pe străzile oraşului doar pentru a prefaţa realitatea inevitabilă.

Realitatea inevitabilă?

Războiul.

Începea războiul.”

Moartea vegetală capătă accente neaşteptate.: ”Sub capac, năpădită de bolboci, varza, devenind treptat arsură, se pregătea să trimită fum în lumea viselor.”

Scenele sunt decupate şi reaşezate cu minuţiozitate şi cu o artă a unui mozaic încântător, a unui mobil şi ingenios joc de cuburi.

Faptele sunt grupate în jurul unei anchete jurnalistice. Descrierile minuţioase, abundând în termeni tehnici, alternează cu fantezia cea mai debordantă. Logica epică este una kafkiană: nefirescul se instalează într-un confortabil firesc. Scene bizare, picături de absurd dau continuitate unei naraţiuni stranii: “Odată, taică-său văzuse o muscă înecată în cana cu ceai; fiul avea şi el o cană cu ceai; când copilul şi-a mutat privirea aiurea, tatăl nu s-a putut abţine şi a înlocuit cănile, frământându-şi apoi degetele cu o tristeţe inexprimabilă.” Liviu G. Stan este deopotrivă un portretist memorabil, ca şi un peisagist inimitabil:”Sub elicoptere, se zărea şerpuind albia râuluiDoamnei. Peste Lacul Vidraru plutea o strălucire orbitoare, ce făcea insesizabile insuliţele de deşeuri plutitoare care migrau din localităţile înşirate de-a lungul reţelei hidrografice, purtate de cursul afluenţilor spre punctul final de la poalele Barajului”. Perspectiva narativă este impecabilă şi schimbările sale se fac cu mare abilitate. Uneori personajul însuşi este uimit de realitatea care îl asaltează: „Filip Manakis puse primul pas, apoi al doilea pas pe nişte trepte de inox.

Inoxul este mereu porno.

Îi era frică să nu-şi spargă capul.”

Din pivniţa lui Jenel Plopeanu porneşte un tunel subteran, săpat până departe, în eventualitatea izbucnirii războiului. Portetele sunt de neuitat: de exemplu, Zina Plopeanu. Subtilitatea este la ea acasă:”Alteritatea poate fi o morgă cu vitrine. Posibilitatea dezastrului trezeşte în noi o fibrilaţie necrofagă”.

Viziunile, fantezia compun o realitate a cărei luxurianţă îl copleşeşte pe cititor. Poet al stărilor interioare, Liviu G. Stan este un excelent evocator al mulţimilor adunate în jurul barajului. Bogăţia de detalii devine foarte bogată când sunt evocate scenele de război. Liviu G Stan este un prozator al explorărilor virtualului imprevizibil.

Absurdul se prelungeşte în fantastic: „Dar, dintr-o dată, peretele se îndepărtă, lumina albastră se întrerupse în bezna holului, dintr-o dată, generalul francez se făcuse mai mic şi dispăruse progresiv dincolo de botul cizmei de la piciorul drept al lui Filip Manakis, dintr-o dată, trecu prin Filip Manakis oxigenul rece,

dintr-o dată, putu să se ridice în picioare,

dându-şi seama că fusese târât,

târât pe podea.”

Autorul este un romancier pentru bucuria cititorilor, dar şi pentru uzul altor romancieri, iar rândurile sale capătă cadenţa unui superb poem epic.

Una dintre numeroasele (foarte numeroasele!) chei ale romanului ar putea fi aceasta: „Filip Manakis nu-i aruncă nicio privire, nicio vorbă. Simţea un gust sălciu de metal pe cerul gurii. Şi se gândea că omul-şoarece e un dozator de poveşti dintre cele mai sordide, nectar pentru presă, se subînţelege”. Romanul ca un dozator de poveşti!

N-am folosit nici jumătate din însemnările făcute pentru această sumară prezentare. Construit fără cusur, romanul este foarte complex, savant orchestrat, relevă o neobişnuită vocaţie de creator epic şi ar merita un studiu aprofundat: Liviu G. Stan va fi unul dintre numele mari ale literaturii noastre dintotdeauna.