Netul este o publicație borgesiană, infinită. Răspuns la ancheta realizată de bookhub.ro

Scriitorul Liviu Drugă mi-a trimis două întrebări la care am răspuns mai jos.

1. Recenziile sau notele de lectură, mai bine sau mai naiv făcute, se găsesc din plin pe internet. Această democratizare a opiniilor despre cărţi a schimbat percepţia asupra literaturii în toată lumea, nu doar în România. Cum vedeţi această schimbare şi care credeţi că vor fi consecinţele ei în viitorul imediat?

2. În acest context, ce părere aveţi despre activitatea site-ului bookhub.ro şi ce v-aţi dori să găsiţi mai mult pe site, având în vedere că nu scriem doar despre cărţi?

Șerban Tomșa

Netul este o publicație borgesiană, infinită

1. Consider că, din orice perspectivă am privi lucrurile, democratizarea opiniilor despre cărți este benefică. Oricine are dreptul la o opinie susținută cu argumente civilizate. (Desigur că ies din discuție cei care doar silabisesc titlurile unor volume, pentru a arunca apoi flegme asupra autorilor.)  Recenziile de pe net fac o bună publicitate unor cărți care satisfac variate gusturi literare. Un blog de cărți este urmărit de mai mulți cititori decât o revistă literară. Aceasta duce la stimularea lecturii, dar și la realizarea unei necesare comunicări între scriitori și cititori. Primii vor ști ce doresc ultimii, care își exprimă preferințele.  E necesar un echilibru. Nicio parte nu trebuie să facă toate concesiile posibile celeilalte tabere. Dacă pasionații de literatură și-ar impune în totalitate opțiunile, e posibil ca arta literară să cadă în derizoriu. Nici autorii nu pot dicta. Scriitorii nu pot impune valori decât intrând în grațiile cititorilor cu multă diplomație, așa cum făcea I. L. Caragiale. Altminteri, cărțile lor sunt închise și aruncate la coșul de gunoi. Pe acest fond apar critici literari noi și talentați, care își pot urma vocația. Nu mai este nevoie de funcționarii care eliberează certificate de talent. Autorul unor articole se impune sau nu prin forța împrejurărilor. Pe urmă, mulți dintre oamenii care scriu despre cărți sunt ei înșiși scriitori. Asta ridică nivelul cultural al fenomenului și îi dă legitimitate. Cum spațiu de manifestare este suficient, toată lumea își poate face cunoscute  punctele de vedere. Este exclus, în condițiile date, să se piardă talente, așa cum se întâmpla când oamenii își cărau manuscrisele în traistă și, cu căciula în mână, băteau pe la ușile redacțiilor. Netul este ca o publicație infinită, borgesiană, în care au loc toate ideile. Iar revistele literare vor fi nevoite să se adapteze situației și să devină spații de exprimare deschise și atractive.

2. Am o părere foarte bună despre  bookhub.ro și găsesc, pe acest site, lucruri foarte interesante. Dacă ar fi util sau nu ca site-ul să ofere și altă marfă culturală, ca să zic așa, este treaba administratorilor. Deocamdată găsim aici numai lucruri de calitate.

Căutarea lui Averroes

Textele lui Borges sunt înţesate de idei, sugestii şi teme. O singură povestire a argentinianului conţine in nuce câteva cărţi bune. Aşa se întâmplă, de pildă, cu Căutarea lui Averroes.

„În jur ( Averroes se bucura şi de acest lucru ) se dilata spre orizonturi pământul Spaniei, în care există puţine lucruri, dar fiecare pare să existe în mod fundamental şi etern.”

„Memoria lui Abulcasim era o oglindă a laşităţilor intime.”

...„luna din Bengal nu este la fel cu luna din Yemen, dar poate fi descrisă în aceleaşi cuvinte. ”

...„cu această logică particulară pe care o oferă ura...”

Un personaj încearcă să le explice celorlalte cum este o reprezentaţie teatrală :

„ -  Să ne închipuim că cineva, în loc să povestească o istorie, o arată. ”

Spiritul musulman nu poate accepta ideea de teatru şi varietatea vocilor dramatice :

„ -  În cazul acesta, i-a replicat Farrach, nu era nevoie de douăzeci de persoane. Un singur vorbitor este de-ajuns pentru a spune orice lucru, oricât de complicat ar fi acesta. ”

Memorabilă este scena dintr-o curte, unde trei copii se joacă. Unul face pe muezinul, al doilea este minaret și îl ţine pe primul pe umeri, iar al treilea, trântit cu faţa la pământ, reprezintă adunarea credincioşilor. Jocul a durat puțin  : „ toţi voiau să fie muezin şi nimeni nu se voia minaret sau credincios.”

Un personaj interesant : omul care vrea şi trebuie să facă singurul lucru care îi este inaccesibil.

Îngrădit de mentalitatea islamică a timpului său, Averroes ( Abulgualid Muhammad Ibu-Ahmad ibn-Rushd ) nu poate afla sensul a două cuvinte pe care le găsește în Poetica lui Aristotel : comedie şi tragedie. La un moment dat, Averroes crede că  Aristotel „numeşte tragedie panegiricele, iar comedie satirele şi anatemele. ” Concluzia este pe măsura  înţelegerii noţiunilor: „Admirabile tragedii şi comedii abundă în paginile Coranului şi în cântările sfinte. ” Dar în clipa în care începe să aibă îndoieli,  Averroes dispare, pur şi simplu :

„Ştiu doar că a dispărut brusc, ca şi cum l-ar fi mistuit un foc fără lumină şi că odată cu el au dispărut casa şi fântâna nevăzută, cărţile, manuscrisele şi porumbeii, sclavele cu păr negru şi cea torturată, cu părul roşu, Farrach și Abulcasim, trandafirii şi poate chiar Guadalquivirul. ”

Borges îşi dă seama că, scriind despre Averroes, se află într-o situație similară. Fiindcă ştie prea puține despre învățatul arab, autorul Aleph-ului se vede în Averroes mai degrabă pe sine, nereuşind să evoce un personaj real. El, Borges, este scriitor în măsura în care îl imaginează pe Averroes. Închipuindu-şi personajul, Borges se inventează pe sine.

„Pe măsură ce înaintam, am simţit ceea ce trebuie să fi simţit acel zeu, amintit de Burton, care şi-a propus să facă un taur şi a creat un bivol. Am simţit că povestea îşi bătea joc de mine. Am simţit că Averroes, dorind să-şi închipuie o dramă fără să ştie ce este un teatru, nu era mai absurd decât mine, dorind să mi-l imaginez pe Averroes fără niciun fel de alt material decât frânturile din Renan, Lane şi Asin Palacios. Când am ajuns la ultima pagină, mi-am dat seama că povestirea mea este un simbol al omului care am fost în timp ce scriam şi că, pentru a redacta această povestire, a trebuit să fiu omul acela şi că, pentru a fi omul acela, a trebuit să redactez această povestire şi tot aşa la infinit. ( În clipa în care voi renunţa să cred în el, „Averroes” are să dispară.)”