Într-unul dintre romanele mele există un personaj episodic, Cabinetu
Unu.
Patru cititori
oneşti, proveniţi din medii sociale şi zone geografice variate, au identificat,
în el, persoane diferite : un director de liceu, un secretar de partid, un
primar şi un inspector financiar. Fiecare cetăţean recunoscut în volum este
duşmanul celui care l-a semnalat.
S-au găsit
binevoitori care i-au înştiinţat pe oameni că i-am încondeiat în cartea mea.
Două presupuse
modele s-au bucurat că i-am băgat în
poveste, unul s-a prefăcut indiferent, iar ultimul s-a supărat rău.
Personajul meu este
în întregime imaginat, dar unii citesc ficţiunile ca pe ziare. Cea mai
aiuritoare confuzie a făcut-o un pictor care mă cunoaşte bine.
Şi atunci mă întreb
cui îi mai servesc proiectele estetice.P.S. Cât de absurdă este o asemenea lectură biografică se poate vedea şi din faptul că pe inspectorul financiar şi pe secretarul de partid nu i-am cunoscut niciodată ( al doilea a trăit în Bolintin ), iar primarul nu era în funcţie la data scrierii romanului meu, cu alte cuvinte nu era "şef" şi n-aveam cum să-l folosesc ca model. Cât despre directorul de liceu, am scris despre el o pagină cu caracter memorialistic : De ce nu am învăţat matematică.
