Suntem ceea ce mâncăm

          ...Şi mâncăm ceea ce suntem.
          Lăsându-i la o parte pe mâncătorii de rahat - de care e plină patria -, majoritatea românilor consumă carne de porc. Identitatea noastră este evidentă. Lăsând gluma la o parte, văd că aflătorii în treabă au început să-şi expună statisticile. Când eram copil, aveam un tovarăş de joacă, dintr-o etnie minoritară, care ştia precis câte pâini, nuci, mere, pere, prune şi dude mâncase până în momentul în care deschidea din nou gura să se hrănească. Era vorba de zeci de mii de fructe, legume şi bucăţi de carne. Acum cică s-ar fi sacrificat 1,5 milioane de porci şi s-ar fi băut 50 de milioane de litri de vin. În treacă fie spus, sunt convins că s-a dat pe gât de două-trei ori mai mult, dar eu n-am contribuit la acest record nici măcar cu un mililitru : am renunţat chiar şi la tradiţionalul pahar băut de Crăciun şi de Anul Nou. Nu e motiv de laudă sau de întristare. După cum, atunci când un om bea, nu e un fapt de ruşine ori de fală. E o opţiune personală - când nu este efectul unei traume - care nu poate fi judecată de ceilalţi.  Aş zice totuşi că performanţele de tot felul, inclusiv artistice, se fac în condiţii de abstinenţă, deşi marile genii au folosit alcoolul ca pe...un prieten al inspiraţiei.
         Ideea este că trăim după criterii cantitative : câte animale am mâncat, câţi bani, câte femei, case şi maşini avem. Calitatea nici nu intră în discuţie.
         Mă gândesc însă cu amărăciune la faptul că atâta vreme cât ne hrănim cu cadavrele unor vieţuitoare nevinovate, nu vom putea depăşi impasul moral în care ne aflăm.