Finalul unui roman

    Apă neagră de Nicolae Stan este un roman excepțional, scris cu mult talent și cu o admirabilă forță epică. După cum am mai spus, am citit cartea cu mare plăcere, sedus de farmecul narativ al autorului, romancier despre care ar trebui să se vorbească mai mult, chiar dacă indiscutabila sa valoare a fost recunoscută sub diferite forme.
     Am ideea fixă că prozatorii de vocație au finaluri de romane reușite. Îmi confirmă prejudecata toți cei care înseamnă ceva în literatura universală. Puține titluri mari au parte de încheieri nefericite. Ratarea sfârșitului echivalează cu eșecul întregului  text. Pot spune că Apă neagră are un final puternic, de mare efect, unic prin originalitate și relevant pentru nivelul la care scrie Nicolae Stan.  Moartea lui Moise Ștefan, ”luptător pe amândouă fronturile”, este relatată magnific, cu inserții inspirate, conținând evenimentele din viața fiecărui cunoscut.  M-a încântat stilul lui Nicolae Stan, de o frapantă noutate, neasemănându-se cu nimic din ce s-a scris până acum la noi și lăsând o impresie de neuitat. E aici amprenta unui scriitor de calibru. Mărturisesc că numai moartea lui Ilie Moromete m-a tulburat atât de mult, dacă raportăm Apă neagră la zona autohtonă. Nicolae Stan are, în plus, o abilitate tehnică de un incomparabil rafinament.
     Apă neagră este o altă Țiganiadă, un roman realist și plin de fantezie, comic și grotesc, direct și cu dedesubturi de parabolă. Crăsănenii sunt românii surprinși de-a lungul celor mai dramatice evenimente din secolul al XX-lea, iar Crăsanii reprezintă echivalentului românesc al unor spații magice, numite Macondo și Yoknapatawpha.