Se afișează postările cu eticheta autostradă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autostradă. Afișați toate postările

luni, 13 mai 2013

Prostia românească

Compatrioţii noştri, sireacii !
Au aruncat zeci de miliarde de euro, dar n-au finalizat nicio autostradă. Până şi ereticii de  bulgari, vorba lui Robert Graves,  au, în branşă, de trei ori mai mulţi kilometri decât noi.
Au inventat taxe pentru drumuri care nu vor fi făcute niciodată, în timp ce şoferii, cei mai jumuliţi oameni din ţara asta, umblă prin tranşee săpate parcă de megabombe.
Vor să confişte maşinile celor care depăşesc viteza legală. Cum ăştia au mână numai de luat, propun ca funcţionarilor şi ţăranilor cu rezultate slabe în muncă să li se ia calculatoarele, porcii şi vacile din ogradă, iar în cazurile mai grave, chiar casa ori apartamentul în care trăiesc. Aceleaşi măsuri ar putea fi aplicate în cazul părinţilor unor elevi care trag chiulul şi nu învaţă la un nivel mulţumitor.
Gorilienii administrativi intenţionează să-i supună pe doritorii de permis de conducere unor probe de cascadorie. Poate chiar le vor cere să zboare prin cercuri de foc, iar după aceea îi vor ataca, în poligon, cu lansatoare de rachete.
Companiile de stat cu cele mai mari pierderi oferă cele mai mari salarii.
Parlamentarii au adoptat o lege a salarizării care permite unei femei de serviciu să câştige de trei ori cât un medic stagiar şi unui secretar de stat să fie salarizat infinit mai bine decât un ministru.
Societăţile de distribuţie a energiei îi obligă să plătească certificate verzi pe cetăţenii din zone care n-au nicio treabă cu aşa ceva.
Pe scurt, au inventat statul care se comportă ca un hoţ la drumul mare.
Mai nou, în loc să găsească o soluţie rezonabilă în problema câinilor vagabonzi, conducătorii noştri au finanţat un proiect care a dus la concluzii aberante : dacă nu vor mai fi hrăniţi, câinii vor deveni mieluşei şi se vor volatiliza. Nu este nicidecum luată în calcul posibilitatea ca animalele să devină mai agresive şi să purceadă la o adevărată vânătoare a oamenilor.În concluzie, cetăţenii care mai au un pic de inimă şi aruncă o bucată de pâine unor suflete năpăstuite vor fi amendaţi cu 50 de milioane de lei vechi.
În ce ţară de tâmpiţi trăim, domnilor ?
Există un hotar dincolo de care prostia devine crimă.
Am ajuns să ne furăm omenia şi viitorul ?
Parcă aud cuvintele unui clasic :
                                   Într-o ţară-n care a fost
                                   Ăl mai mare cel mai prost...
P.S. Vă aduceţi aminte cum, prin 1990, miniştrii promiteau să stea la coadă, în faţa magazinelor, împreună cu cetăţenii de rând ?