Voi încerca experienţe noi

Iată că s-a ivit ocazia să încerc nişte experienţe noi.
Am uitat un obiect într-un birou, unde nu au acces decât persoane serioase. Ce credeţi că s-a putut întâmpla în această banală situaţie ? Sigur, nu am nicio funcţie în vreun partid şi nici în aparatul de stat, dar pentru unii sunt atât de important, încât au socotit de cuviinţă să-mi copieze, riscând puşcăria, nişte fişiere  care conţin povestiri şi romane nepublicate şi să înceapă a le purica, doar-doar vor găsi un pretext pentru a mă ataca.  Gestul respectiv, iresponsabil şi intolerabil,  se numeşte furt. De ce n-au "cititorii" mei răbdare să tipăresc textele ? Oamenii pe care i-am cunoscut m-au surprins totdeauna, fie prin gesturi de un altruism greu de prins în cuvinte, fie  prin incredibile mizerii.
Cum în acest caz s-a comis un delict, îi voi acţiona în justiţie pe curioşi. Au mers prea departe.
Ei au început să răsufle şi nu va fi greu să-i depistez. Urmează să contactez un avocat şi să fac plângere penală.
Va fi o experienţă nouă prin care voi fi nevoit să trec. Dar garantez că la sfârşit va primi fiecare ce i se cuvine.

Fărâma de lumină din noi

În România, pensia medie a unui agricultor, adică a celui care produce hrana noastră de toate zilele, este de 311 lei, iar a unui avocat, de 1891 de lei. Nu ştiu exact cât primesc judecătorii şi procurorii, dar şi din datele menţionate se vede clar că, la noi, mâncatul căcatului este un sport naţional, fiind bine remunerat.
Într-un parc din Timişoara, municipalitatea pusese, în ţarcuri frumos amenajate, optsprezece iepuraşi aduşi de la o grădină zoologică. Într-o noapte, toate acle fragile făpturi au fost ucise în bătaie. De cine ?
Am constatat un lucru uimitor. Oamenii nu văd ce prostii fac ei înşişi, dar ştiu precis ce rău comit cei din jurul lor. Cu mulţi ani în urmă am cunoscut inspectori şcolari care făceau observaţii devastatoare la adresa profesorilor pe care îi verificau. Păreau competenţi şi siguri de ei. Evident că vedeau mai mult ce era necorespunzător în activitatea dascălilor. Ei, bine, aceiaşi exigenţi corectori au dovedit, când au trecut la catedră, că sunt incapabili să ţină o lecţie ! Erau cele mai slabe cadre didactice din unităţile şcolare care se procopsiseră cu ei ! Ştiu cel puţin trei asemenea cazuri.
Am văzut, în schimb, la televizor, o scenă care m-a pus pe gânduri. Doi soldaţi torturau un prizonier. Unul dintre militari îl lovea metodic, cu stil, pe captiv, folosind un baston de cauciuc. M-am mirat că prinsul nu mişca. I se auzeau doar urletele. Pe urmă am observat că era legat cu mâinile la spate şi întins cu faţa în jos. Bastonul a fost trecut celuilalt ostaş care a început să-l bată pe încătuşat cu furie,  într-un mod necontrolat. Îl pocnea pe cap şi peste braţe. Strigătele de durere s-au înteţit. Atunci primul torţionar i-a smuls bâta celui de-al doilea şi l-a îndepărtat de inamicul neajutorat. Iată, mi-am zis, cum un călău nu vede caracterul criminal al actului său, dar sesizează anomalia în ceea ce face camaradul său.
Poate că ar trebui să ne îndreptăm atenţia către răul din noi şi să alungăm bestia care s-a instalat confortabil în adâncurile fiinţei noastre.  Iar din existenţa celorlalţi să percepem lumina caldă care ne învăluie deseori, dar pe care o ignorăm. Altminteri cum mai putem spune că suntem creştini şi vrem să ne mântuim ? Sau este şi ăsta tot un tertip de drept civil ?