Cuvintele sunt niște femei care rămân mereu virgine

    Am apucat și vremea când legumele se mai făceau și în aer liber, crescând din pământ și sfidând frigul. Dușurile cu acizi, numite ploi, încă nu se generalizaseră, iar paraziții și buruienile nu sufocaseră regnul vegetal nobil și folositor. Dar comuniunea omului cu elementele primordiale merge înainte : natura repetă ceea ce se petrece în plan social.
   Puneam câteva rânduri de roșii foarte devreme, la ivirea soarelui de primăvară, iar micuțele plante înfruntau eroic brumele și înghețurile cu care noul anotimp ne surprindea permanent. Mâncam tomate coapte, nestropite cu fungicide sau insecticide, chiar la începutul lui iunie. Un țăran, care le făcea pe toate la timpul său, îmi dădea târcoale, pradă unei nedumeriri bosumflate, neînțelegând nici de ce mă grăbesc cu plantatul legumelor, nici cum rezistă acestea celor mai aspre încercări termice. Într-un an căzuse o brumă groasă, iar roșiile mele se fleșcăiseră rău de tot. Atunci l-am văzut pe om luminându-se la față de faptul că poate spune, în fine, un adevăr evident, într-un limbaj aproape elevat:
- Dom profesor, eu am părerea că nu rezistă!
Plantele au supraviețuit totuși și au dat producție record, spre marea mirare a spectatorului meu.
Sunt elevi care fac tot felul de năzbâtii, supărându-și părinții și stricând ziua mentorilor săi. L-am dojenit, într-o zi, pe unul dintre ei, iar când am vrut să-i spun că-i voi scădea nota la purtare, băiatul mi-a zis repede două cuvinte, pe un ton atât de civilizat și nepotrivit cu condiția sa socială, încât am rămas impresionat :
- Vă rog, nu!
Ah, seducătoare și viclene vorbe, care se duc cu oricine, dar nu oferă posibilitatea de a spune adevărul decât lui Anton Pavlovici Cehov!
    Într-o seară admiram coșul de pe casa unui țăran, recent curățat și tencuit. Autorul lucrării era un meseriaș devenit celebru prin faptul că zidise cândva, pentru un gospodar, un closet fără ușă. Lucrase din interior, rămânând blocat între cei patru pereți.
- Ia ascultă, bă, fire-ai al dracului, îl întrebase proprietarul privatei pe meșter, pă unde intru eu, bă, acu să mă c...? Pă unde, bă?
- Pă unde o să ies și eu, răspunsese zidarul, care nu era lipsit de replică.
Văzând că sunt curios, beneficiarul lucrării, un localnic cu trei clase, s-a apropiat de mine și mi-a spus repede, cu capul dat pe spate, de parcă ar fi recitat un poem pe care-l învățase la școală :
- Să știți dumneavoastră că...coșul ăsta nu e el strălucit, dar e totuși bun!
Și m-a privit zâmbind, minunându-se de propria măiestrie oratorică.