Am spus şi cu alt prilej că, alături de Papa Ioan Paul al II-lea, Nelson Mandela este una dintre personalităţile emblematice ale istoriei recente a omenirii. El a cultivat, din vocaţie, toleranţa, omenia, iertarea şi iubirea faţă de semeni, făcând, pentru compatrioţii săi şi pentru noi, mai mult decât cei mai mulţi lideri de stat. A stat 27 de ani în puşcărie şi n-a căutat răzbunare : a fondat şi a civilizat o naţiune unită. (Să ne reamintim că, în Europa, Karol Wojtyla l-a iertat necondiţionat pe turcul care îl împuşcase. )
Nelson Mandela face parte din stirpea celor care întemeiază religii.
Când rostim numele lui Mandela sau sau pe cel al lui Ioan Paul al II-lea, ar trebuie să ne uităm într-o oglindă morală şi să apreciem cu obiectivitate cam la ce nivel suntem pe scara care urcă de la gândacul de bălegar până la OM.