Libelula albastră

Pe la opt-zece ani am descoperit o poiană acoperită cu flori de lavandă, pe care se aşezau mii de fluturi albi şi roiuri întregi de albine. Locul se afla bine ascuns într-o lizieră de salcâmi care mărginea grădinile ţăranilor. Pe atunci, salcâmii şi zarzării puşi în linie, între proprietăţi, ţineau locul gardurilor. Mă duceam acolo zilnic şi citeam. Zumzetul albinelor revărsa asupra mea o pace binefăcătoate.
Admiram îndeosebi libelulele. Ca şi tovarăşii mei de viaţă, credeam că insectele acelea perfecte sunt avioane în miniatură. Mă minunam de graţia lor şi de rapiditatea cu care zburau.
Eram un prost.
Cred sincer că a folosi cuvintele prost şi prostie reprezintă un primitivism al gândirii şi când am citit prima dată, într-o revistă studenţească, aceste vocabule am rămas trăsnit, mai ales că autorul se numea...Sorin Şerban.  Dar, mă gândesc, ce noţiuni să foloseşti când te referi la o realitate care stă sub semnul inculturii şi al barbariei ? Pentru mine, a fi prost înseamnă a te raporta eronat la realitate, fiindcă nu poţi descifra corect codul existenţei. Toţi, să-mi fie iertat, suntem proşti într-o măsură mai mare sau mai mică.  Rar, prostia e benefică pentru toată lumea. A fi prost în realitate poate însemna, în unele cazuri, a fi geniu în poezie. Dar prostul de vocaţie, adevărat şi toxic, e conflictual, vanitos şi nu respectă nicio regulă. Crede sincer că el e cel care trebuie să stabilească normele de acţiune şi de comportament, pe care, de altfel, este dispus să le schimbe după cum îi cere interesul. Are o părere foarte bună despre el şi nici prin gând nu-i trece că ar putea greşi. Gândirea sa are câteva coordonate : bani, avere, hrană, sex.  Interpretează un gest cum nici nu ţi-ar trece prin minte. Dacă oferi, să zicem, o carte unui om normal, indiferent de scenele relatate în carte, persoana respectivă înţelege că i-ai oferit un obiect cultural şi îţi mulţumeşte. O femeie incultă pricepe că i-ai făcut avansuri. Deh, sunt acolo nişte scene deocheate, adevărate aluzii la sexualitatea sa  !  Un frustrat te invidiază şi spune că el ar fi putut scrie o sută de cărţi mai bune decât a ta, dar...nu vrea. Şi începe să-ţi poarte pică. De aceea, faţă de un prost conflictual, e bine să ne măsurăm chiar şi gesturile de bunăvoinţă, fiindcă, ajutându-l, ar putea înţelege că te dai mare şi îl jigneşti ! Ori ai făcut treaba respectivă fiindcă îi eşti dator ! Zi-i, "sărut mâna " unei persoane care nu a trecut prin lume şi îţi va da lopata în mână, să-i râneşti la porci ! Doar te-ai oferit singur să-i fii grăjdar !
Teoretic, de prostie sunt feriţi medicii, preoţii şi poliţiştii. Ei sar totdeauna în apărarea celor aflaţi în dificultate, pentru a le asigura sănătatea trupului şi a sufletului şi pentru a nu li se încărca drepturile. Nu-mi pot imagina un medic refuzând să-l opereze pe un pacient, un poliţist asistând pasiv la un linşaj sau un preot refuzând o mână întinsă.
Cei mai inofensivi proşti sunt naivii, cum sunt copii  şi sălbaticii. Aşa cum noi credeam că libelulele sunt avioane, un sălbatic ar lua Boeing-urile drept libelule uriaş, bune de mâncat şi ar încerca să le vâneze !
După foarte mulţi ani, azi am văzut, în grădină, o libelulă mare, albastră. Se aşezase pe o tufă de coacăz. Cele din copilărie erau transparente, ca şi când ar fi fost confecţionate din sticlă şi oţel. Asta era precum cerul Mediteranei. Am început să mă gândesc cam ce fel de călători ar putea transporta minusculul vehicul aerian .
Uneori e atât de plăcut să fii prost !

P.S. Lipsa de civilizaţie este un fel de prostie colectivă.