Oamenii mici omoară animale mari

        Mi-am promis mie însumi să nu mai postez nimic, pe blog,  până nu voi reuși să scriu despre cartea unui frate din Moldova. M-am abținut chiar când un prieten mi-a zis că i s-a semnalat că l-am mai înțepat în textele mele  - el face politică -, în condițiile în care m-am ferit să-mi dau cu părerea despre mersul ultimelor evenimente de la noi și n-am făcut nici cea mai mică aluzie la adresa amicului cu pricina. Ba chiar am făcut un greu compromis de dragul lui. N-am zis nimic nici măcar când am văzut că, pe net, Sfântul Arsenie Boca a fost transformat în agent electoral.
         Fac însă prostia de a deschide televizorul. Și ce văd? Ion Țiriac a fost la vânătoare, la Polul Nord! Urșii polari sunt aproape de extincție, dar demenții continuă să-i masacreze. Păcat, cândva avusesem o părere bună despre Țiriac. Țin și acum minte cum îl băgase în corzi, pe arena Progresul, în finala Cupei Davis, pe celebrul  Stan Smith, după ce acesta din urmă îl făcuse pulbere pe Ilie Năstase, cu două zile în urmă. N-am văzut și n-am auzit în viața mea ca unui alt tenismen să i se scandeze numele, cu atâta entuziasm, pe un teren de joc.  Alt îmbuibat, Ioan Nicolae, a împușcat, pe bani grei, un elefant pe care îl va împăia și-l va aduce la moșia sa.
        Deja mă umplusem de scârbă când îl văzusem pe regele Juan Carlos fotografiat lângă niște pachiderme ucise de el. Și este inutil să mă întreb de ce oamenii cu bani mulți nu fac ceva pentru protejarea mediului și a animalelor sălbatice, preferând să le nimicească. Se poate însă psihanaliza mania asta a bogaților de a omorî niște făpturi nevinovate, cărora nu le poartă nimeni de grijă?
         Dacă aș avea puterea necesară, aș da o lege prin care ”trofeele” proprietarilor de pușcoace să fie trecute la capitolul Crime împotriva naturii și aș confisca toate armele de vânătoare.
     
P. S. 1.S-ar părea că pușcăriașii și politicienii s-au pus cu furie pe scris, fiind, evident, mai mediatizați decât scriitorii profesioniști. Inspirat de un film cu un mafiot căzut în patima autorlâcului, îmi propun să analizez complexul care stă la baza orientării unor cetățeni către condiția de scriitor.
        2. Aflu, cu tristețe, că poeta Cornelia Maria Savu a trecut la cele veșnice. Îi citeam poemele încă din adolescență, dar am cunoscut-o abia în primăvara trecută, când ne-am întâlnit întâmplător la fosta ASB. Dumnezeu s-o odihnească!