Se afișează postările cu eticheta vânătoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vânătoare. Afișați toate postările

luni, 13 ianuarie 2014

De ce nu sunt de acord cu uciderea animalelor

      La Balc s-au reunit, din nou, bărbaţii cu sânge albastru şi proprietarii unor concerne legendare pentru a împuşca mistreţi şi căprioare. Nu împărtăşesc părerea unui amic care îmi spunea că vânătorile organizate de Ţiriac miros a neam prost şi sunt expresia unei vanităţi urâte. M-a dezamăgit prinţul Sturdza, pentru care am o veche admiraţie. Alteţa Sa a dat de înţeles că omul de afaceri român face un bine naţiunii, fiindcă atrage investitori şi oferă locuri de muncă oamenilor. Nişte muritori de foame aleargă câteva zile pe coclauri, pentru a aduce vânatul la ţeava puştii şi sunt plătiţi cu ziua. Convenabile şi salvatoare locuri de muncă ! Şi  e bună ideea cu investitorii înarmaţi cu puşti. Poate le vin şi alte gânduri. De acum m-am liniştit. Magnaţii Porsche şi Crysler îmi vor găsi şi mie un post pe undeva, unde să fiu recompensat mulţumitor.
      Consider vânătoarea ca fiind un act criminal şi voi explica de ce.
      1. Prima învăţătură a lui Hristos este : "Să nu ucizi !". Dar îndemnul Său este ignorat de o mare parte din lumea creştină. Porunca a şasea, transmisă de Dumnezeu lui Moise, sună la fel : " Să nu ucizi." Tot ce este viu e sacru.
      2. Conform Bibliei, atât oamenii cât şi animalele posedă suflet . Walter-Jorg Langbein, ştiutor de ebraică, aramaică şi elină arată, în Lexiconul erorilor biblice, Ed. Paralela 45, 2005, că Biblia este tradusă uneori greşit - teologia se studiază adesea după traducerile unor traduceri  -, iar implicaţiile acestor inexactităţi sunt tragice. De pildă, creştinii susţin că animalele nu au suflet, eroare demonstrată de savant la pag. 121-124. Învăţatul analizează şi explică etimologia mai multor pasaje, dar dau aici numai un citat din Ecleziastul : "Dreptul se milostiveşte de sufletul animalelor sale." Pentru creştini, ideea e tălmăcită astfel : "Dreptul se milostiveşte de animalele sale." Păi, ultima afirmaţie are vreo legătură cu adevărata învăţătură? Altfel spus, creştinul face un păcat grav când tratează animalele ca şi când acestea ar fi lipsite de suflet.
       3. Animalele posedă inteligenţă şi sunt afectuoase şi fidele. Nu-şi abandonează puii, nu ucid din plăcere şi nu-şi trădează aliaţii.
       4. Divinitatea a revelat iluminaţilor orientali faptul că animalele aparţin naturii, iar aceasta este proprietatea lui Dumnezeu. Să ucizi necuvântătoarele, în condiţiile în care ai hrană şi un venit asigurat, este un păcat greu. Aş adăuga că vietăţile sălbatice trăiesc în frig, fac foamea şi duc o viaţă chinuită. Nimeni nu le poartă de grijă, iar omul - vai, fiinţa superioară, faraonul naturii ! - nu le oferă nimic.
       5. Vânătoarea este expresia celor mai întunecate instincte ale omului, care omoară de dragul de a omorî. Este, fără niciun dubiu, expresia unui derapaj psihic. Devenim astfel inferiori fiinţelor care sunt mai slabe decât noi şi pe care ar trebui să le protejăm. Cine ia viaţa animalelor are un profil psihologic specific şi, când îi vine la îndemână, îşi poate mătrăşi şi semenii.
         Sigur, aş putea să mai scriu mult şi bine aici, fără să-i conving de justeţea punctului meu de vedere pe cei care nu simt cu toată fiinţa lor că e degradant, crud şi absurd să tragi cu puşca într-o făptură vie, care te priveşte cu ochi inteligenţi şi caută înspăimântată să-şi salveze viaţa.
         Celor care înţeleg şi cărora le place totuşi să bubuie cu puşcociul le recomand să meargă în poligoane şi să-şi încerce acolo agerimea ochiului şi siguranţa mâinii. Abia acela este un sport civilizat.

duminică, 15 septembrie 2013

Viitorul trece prin comuna primitivă

                 Am petrecut vreo patru zile străbătând cu maşina acelaşi drum judeţean şi am văzut doar doi şoferi care respectau regulile de circulaţie. Ceilalţi era inconştienţi. Mergeau cu o sută de km prin localitate, depăşeau în curbe, în pante şi pe poduri, virau la stânga, tăind calea automobilelor care veneau din faţă, staţionau în intersecţii şi pe trecerile de pietoni, făceau triplări etc. Nu amenzile reprezintă soluţia pentru aceste încălcări criminale ale codului rutier, ci suspendarea permisului pe ani şi zeci de ani de acum înainte. Iresponsabilii n-au ce să caute la volanul maşinii. Şoseaua este din ce în ce mai aglomerată - tractoare cu remorci te ţin o veşnicie în spatele lor, în dreptul liniei continue, iar gropile din asfalt se înmulţesc şi se adâncesc peste noapte, de parcă drumul ar fi fost supus unor bombardamente. Parcări, ioc. Sunt atâtea de făcut în ţara asta, dar bravii noştri politicieni îşi fac partide personale şi se bălăcăresc între ei. La primăria capitalei candidase şi un om deosebit, însă a fost atât de puţin mediatizat şi votat, încât i s-a uitat şi numele. În schimb, popularul Sorin Oprescu - care, ca şi colegii săi întru mâncatul căcatului, nu se pricepe la nimic - a răzbit cu singura armă câştigătoare în faţa unui popor cuprins de tembelism : aroganţa muiată în trivial.
            Mai nou se vânează cu arma direct în centrul capitalei. Ghiolbanii împuşcă sau zdrobesc cu bâtele câinii, la voia întâmplării. Vor urma, la rând, oamenii. Când, în calitate de mentor sau de om care face legea, îi pui prostului parul în mână, fii sigur că niţel mai târziu o vei lua şi tu pe cocoaşă. Viitorul sună promiţător. O şoferiţă a descărcat deja pistolul în capul unui coleg de trafic.