joi, 5 decembrie 2013

Romane poliţiste, păpuşi mecanice şi oameni vii

Nu este un secret pentru nimeni că îmi plac romanele poliţiste.
Este evident, pentru mine, că unele dintre acestea reprezintă cu succes literatura de valoare. Textele au greutate artistică, dincolo de intriga bine strunită şi de scenariul deconspirării criminalului. ( Umberto Eco spunea, cu ceva vreme în urmă, că încă nu se scrisese un text în care naratorul era chiar criminalul mult căutat. Fără îndoială că eruditul italian se înşela : O dramă la vânătoare de Cehov se încadra perfect în profilul respectiv. Între timp, au apărut mai multe opere în care crimile sunt relatate chiar de autorul lor. Printre altele Călugărul Negru, care nu este în primul rând o carte poliţistă, ci are o cu totul altă miză. ) Mai mult, unii autori au creat personaje memorabile. Principalele prototipuri ale detectivului clasic au fost Sherlock Holmes, Hercule Poirot, Philip Marlowe, Sam Spade. Primii doi, cu raţionamente impecabile, deducţii irefutabile şi însuşirea de a descoperi amănunte invizibile pentru toată lumea, dar esenţiale în rezolvarea cazurilor, mi se par creaţii rigide, adevărate păpuşi mecanice, având prea puţine apropieri de resorturile psihice ale semenilor lor. Schematismul triumfă şi îşi arată scheletul prin faptele străvezii, puse cap la cap puţin cam forţat de infailibilul vânător de criminali. De aceea ecranizările în care Poirot este jucat de David Suchet - cu un mers tiptil şi cu nişte mustăţi de motan automat, întors la cheie - sunt mai în spiritul Agathei Christie decât cele care îl au ca protagonist pe Peter Ustinov, cu mutra lui de mâncău şi de chefliu neglijent, dezordonat. În schimb, oamenii lui Hammett şi Chandler sunt surprinzător de vii, cunoscând variate medii sociale - mai ales acelea în care omorurile abundă - şi fiind buni psihologi. În soluţionarea enigmelor, Spade şi  Marlowe se bizuie pe intuiţie, iar zigzagurile acţiunii pline de surprize constituie în sine un spectacol literar.
Sigur că şi după cărţile americanilor numiţi mai sus se fac pelicule proaste. Am văzut într-o noapte o parte dintr-un film inspirat de cărţile lui Chandler, în care actorul care îl încarna pe Marlowe trăgea necontenit din ţigară, ocultând decorul şi învăluindu-şi partenerii de platou într-un fum gros, de nepătruns. Nu mai puteai urmări nimic : nici reacţiile celorlate personaje, nici dialogurile, nici acţiunea. Bărbatul pufăia hiperbolic, ca un veritabil vapor cu motoare funcţionând pe bază de păcură. Se vede treaba că regizorul voia să sugereze că omul gândea continuu, dar cred sincer că actorul cu pricina a fost dus ulterior la dezintoxicare tabagică, fiindcă devenise vânăt spre negru, de atâta fumat.
Acum însă nordicii sunt la putere, în materie de literatură poliţistă.

6 comentarii:

Camelia Săpoiu spunea...

Pentru romanul românesc poliţist să-l adăugăm şi pe Rebreanu, cu romanul "Amândoi".

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
Da, Rebreanu a fost un pionier. Azi scriu literatură poliţistă de valoare Lucia Verona, George Arion, Rodica Ojog-Braşoveanu, Horia Gârbea, Florin Manolescu. Mai sunt şi alţii, dar nu-mi vin în minte acum.

Camelia Săpoiu spunea...

Exact. Şi e captivant modul cum romanul poliţist poate fi mai mult sau mai puţin altceva, începând cu "Balatagul" şi continuând cu "Călugărul negru" (asta ca să avem două repere cronologice - cel mai vechi şi cel mai nou care îmi vin în minte). Se poate realiza un studiu interesant pe această temă.

Şerban Tomşa spunea...

Camelia,
Mă simt flatat că m-ai aşezat în vecinătatea lui Sadoveanu. Îţi mulţumesc mult. Ni şte romane fals poliţiste, ironizând clişeele genului, a scris regretatul Vlad Muşatescu, foarte apreciat de Valeriu Cristea.

Lucia Verona spunea...

Să nu uităm de Victor Eftimiu, cu „Chimonoul înstelat”.
Dar pentru că veni vorba de romane polițiste, domnule Tomșa, mi-a apărut al doilea roman cu Diva, „Crime la festival”. Poate reușim să ne vedem să vi-l dau.

Şerban Tomşa spunea...

Lucia Verona,
Îl uitasem pe Eftimiu ! Uneori aşa se întâmplă cu cei care sunt prea lăudaţi în timpul vieţii. Dar nu este o regulă.
Felicitări pentru carte ! Sunt sigur că este extraordinară. Aş fi de două ori fericit, dacă aş reuşi să vă reîntâlnesc şi să primesc noul roman. Oricum, mă bate gândul să-mi schimb serviciul şi atunci aş reuşi să vă văd mai des. Vă mulţumesc. Cu sărutări de mâini.