Am recitit niște povestiri ale lui Raymond Chandler ( Voi aștepta, Nemira, 2012 ) și mă gândeam că am în față textele unui mare scriitor. Eleganța stilistică, umorul, atmosfera îmi amintesc de unii clasici americani. Voi aștepta și Ușa de bronz sunt texte antologice care au vagi elemente polițiste în cuprinsul lor, dar sunt scrise cu un talent sclipitor. Chandler imaginează intrigi geniale, jocuri sofisticate ale minții, combinații care, probabil, n-au fost gândite niciodată de criminalii din realitate. Ficțiune pură. Citindu-l, îmi dau seama că nu e cu nimic mai prejos de Hemingway și că sunt momente când am impresia că îl citesc pe ultimul. Cu ani în urmă, recitind Cei trei muschetari, am crezut că, din eroare, câteva pagini de Dickens fuseseră legate în romanul lui Dumas. Mă refer la scena în care Porthos ia masa la avocatul Coquenard. Verva narativă, portretele șarjate și situațiile burlești par luate de-a dreptul din opera celebrului autor al lui David Copperfield.
Am reluat Inima întunericului ( Paralela 45, 2005) și reflectam, cu tristețe, că pasajele introductive ale lui Conrad sunt prăfuite și plictisitoare. Însă din clipa în care Marlow și-a început istorisirea, am rămas cu gura căscată. Virtuozitatea stilistică, analogiile și umorul sunt încă și mai puternice decât la Chandler, iar omenescul umple paginile. Citisem cândva cu entuziasm Victorie, Nostromo, Lord Jim și Hanul lui Almayer, dar nu aveam perspectiva de acum, când înțeleg că polonezul naturalizat în Anglia este unul dintre părinții literaturii moderne. Chandler nu este decât un nepot al său.
P.S. Șurubăria și zidăria din romanele lui Faulkner sunt inspirate de Joyce, dar atitudinea tonic-amară, umflată pe dedesubt de o ironie empatică, este a lui Conrad.
2 comentarii:
Foarte interesante observatiile tale si legaturile pe care le vezi intre Conrad si Faulkner. Din nefericire, nu pot spune mai mult, am citit doar Inima intunericului, cu ceva vreme in urma, si nu m-a impresionat prea tare. E drept ca atunci o facusem doar pentru a descoperi sursa de inspiratie a lui Francis Ford Coppola din Apocalipse Now. Multumesc si sper sa revin la Joseph Conrad.
Dan,
Conrad e extraordinar. E mai viu, mai proaspăt decât majoritatea celor care scriu acum. M-ar interesa mult părerea ta. Țin minte că prima carte a lui pe care am citit-o, pe la paisprezece ani, a fost ”Victorie” și am fost foarte impresionat.
Trimiteți un comentariu