sâmbătă, 5 martie 2016
Fără sare și piper
Am pierdut ani din viață, corectând teze, extemporale și teste. Mă apucă jalea, pentru că nu-mi va mai înapoia nimeni prețiosul timp risipit. Nu voi recupera nici cele două ore irosite de-a surda, când am urmărit meciul Dinamo-Steaua. M-au înșelat cei care urlau că Dinamo e o echipă mai puternică în acest moment. Aiureli. Dinamo e o echipă de liga a treia, programată să supraviețuiască de mintea de maestru a lui Mircea Rednic. Niște puști fără suflu nu au cum să facă spectacol. E drept că nici Steaua n-a strălucit. Ba chiar putea să piardă dacă arbitrul ar fi fost corect și ar fi acordat un penalty pentru Dinamo. Dar e de neconceput că un lot atât de valoros ca al Stelei să producă un joc insipid și steril. Nu știu ce îi învață Reghecampf pe elevii săi, dar formației sale i-au lipsit mai mereu, chiar și în momentele de glorie, sarea și piperul. La ce sunt bune atâtea strategii, când nu ești în stare să dai un gol? Să tragi de la șase metri peste poartă, în repetate rânduri, înseamnă să nu simți spiritul fotbalului care se joacă, nu-i așa, pe goluri. Consider că Real Madrid e, potențial, cea mai bună echipă din lume, fiindcă acolo sunt mai mulți jucători în stare să bage mingea în ațe. Și când te gândești că și noi am avut vârfuri de clasă mondială, comparabile cu Suarez și cu Fernando Torres! Cred că Dumitrache se răsucește în mormânt când îi vede pe fruntășoii de azi cum devin ridicoli în gura porții, iar Răducioiu și Dudu Georgescu s-ar fi împușcat dacă ar fi ratat ocaziile pe care le-au avut jucătorii celor două echipe. Ce să-i faci, la vremuri proaste, fotbaliști slabi. Dar nu mă voi mai uita la următorul derby. Voi corecta teste!
Etichete:
Dinamo,
Dudu Georgescu,
Dumitrache,
Fernando Torres,
Mircea Rednic,
Răducioiu,
Steaua,
Suarez
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Ai dreptate, decat sa vezi un asemenea meci insipid mai bine faceai altceva, dar nu sa corectezi teste. Eu nu l-am vazut. Sunt stelist din familie, dar in afara de Nicusor Stanciu nici unul dintre jucatorii de azi nu mai aminteste de echipa de altadata. Iar Dinamo e o umbra in insolventa, din care a mai ramas doar galeria. Unde sunt derby-urile de altadata? Nu ne mai ramane decat sa spunem: O tempora, o derby!
Miron Dan,
Ai dreptate. Să corectez teste e ultimul lucru pe care mi l-aș dori. E pierdere de timp, e tragedie. Elevii nu mai învață nimic și eu mor pe prostiile lor. Dar am un regim de penitenciar, fiindcă predau o disciplină de examen. Din păcate, profesorii sunt dezbinați și nu-și dau seama că, neprotejându-și colegii, sapă propria groapă.
Da, Stanciu știe să tragă la poartă. E singurul jucător de la cele două echipe care poate are instinctul porții. Budescu era de departe cel mai bun din campionatul nostru, dar a plecat.
Sunt dinamovist de 52 de ani, însă de mulți ani n-am cu cine să mai țin.
Buna noapte, Şerban!
Dacă tu nu te-ai uitat, eu am făcut-o. Mie meciul din Cupă nu mi s-a părut chiar aşa de prost, precum s-a spus. Sigur, cît ar fi de bun, un meci fără goluri lasă un gust searbăd. Steaua a avut o prezenţă mai bună în joc, dar ambele echipe s-au încleştat şi anihilat de-a surda, ca doi judoka pe tatami, pînă s-a sfîrşit meciul. Ratările au existat, dar nici ele nu au fost numeroase ori din categoria celor "monumentale". Ai văzut-o pe-aia cvadruplă a ceferiştilor clujeni din meciul de la Iaşi? A fost uluitoare. N-am mai văzut aşa ceva în viaţa mea! În fine.
Meciul de azi a avut două reprize cu desfăşurări diferite. În prima, a dominat Steaua, care a marcat repede, dintr-o fază suspectă de ofsaid, dar pe o poziţionare infantilă a lui Marc, apoi a mai ratat vreo două situaţii bune, a avut şi o bară. Dinamo a început prost şi a continuat cumplit. Nu e cazul aici, dar sper să pot să scriu ceva pe tema asta în altă parte. Îmi venea să plec din faţa televizorului. Cum e posibil să nu poţi lega mai mult de trei pase (pe numărate!)? Cum e posibil să respingi din propriul careu numai în picioarele adversarului? Cum e posibil să fii întors ca o clătită în tigaie, tot meciul, şi tu să nu poţi face nimic (cazul lui Marc, improvizat de Rednic ca fundaş dreapta)? Cum e posibil să nu poţi organiza măcar un singur atac ca lumea la poarta adversarului şi să joci numai la brodeală, cu mingi aruncate către sigurul vîrf, şi ăla bezmetic, cu IQ precar şi complet inutil, fiind izolat invariabil între doi-trei fundaşi adverşi, ori să te încîlceşti în careul advers, să te încurci în propriile picioare şi în rotunjimea mingei? Revin la pase şi spun că jucătorii lui Dinamo au mari dificultăţi cu minima ştiinţă de a pasa. De a pasa inteligent, după cum impune dinamica fazei. Domnule, nici să dai o pază la 5 metri nu poţi? Tu nu vezi că în dreapta este adversarul care pîndeşte interceptarea ei? Şi cum să n-o facă, dacă loveşti mingea aşa de slab, încît ea nici nu ajunge la coechipier? Iar ăsta ce să facă, să se lanseze spre poarta adversă mizînd pe o pasă a ta pe "poziţie viitoare" sau să vină îndărăt, în întîmpinarea mingei, pentru ca să nu fie preluată de adversar?
În repriza a doua a dominat Dinamo, erorile s-au mai corectat, deşi improvizaţia Marc a rămas o catastrofă acolo în dreapta (depăşit mai la fiecare fază, dezorientat, plasament prost, lipsit completamente de reacţii, a avut doar două deposedări, ambele reuşite în ultimele minute), iar faptul că la interviurile de final Rednic l-a felicitat, nu a fost probabil decît o ipocrizie de natură pedagogică a antrenorului dinamovist. Dinamo a avut cîteva ocazii mari, a avut şi ea o bară, Steaua nu a mai reuşit decît cîteva contraatacuri irosite de uşuraticul Chipciu. Golul de 1-1 a venit tîrziu, dar spectaculos, după singurul lucru bun pe care l-a făcut în meci Rotariu, alt suferind cu inteligenţa: centrarea tare, cu boltă, lungă, în diagonală, într-un cuvînt perfectă, pe capul imparabil al lui Bicfalvi, jucător bun, puternic, util, aş zice chiar inteligent, dar... prea lent şi el în unele faze, de parcă ar avea 40 de ani! Şi, cu mai mult curaj - căci pregătirea fizică pare bună - Dinamo mai putea înscrie o dată, chiar dacă Tade o putea face pentru Steaua în ultimele secunde. Noroc cu acrobatul Cerniauskas! Dar ce noroc şi pe Steaua cu un portar ca Niţu!
Per total, un meci bun, pe un gazon infernal - şi aici aş spune eu ceva, dar nu e locul - un meci însă tare departe de spectacolele pe care le ofereau cele două cluburi odinioară. O, tempora! Ce tineri şi frumoşi eram şi noi pe-atunci...
Bună dimineaţa!
Nicolae Nicu,
Excelent comentariu! Am văzut rezultatul și m-am mirat. M-aș fi așteptat să câștige Steaua. De aceea nici nu m-am uitat la meci, fiindcă sunt, cum spuneam, dinamovist vechi de 52 de ani. Mi-e dor de meciurile cu Dumitrache, Dinu și Lucescu. O fi vreun semn că am îmbătrânit? Nu mă mai interesează decât meciurile de fotbal în care joacă Messi și confruntările din tenis, în care se luptă Federer și Djokovic. Nu-i suport pe Nadal și pe Ronaldo. Cu ani în urmă mă uitat la partide de handbal, baschet, polo etc. Ba chiar urmăream concursurile atletice și de gimnastică.
Trimiteți un comentariu