A şaisprezecea scrisoare de la Manuel Angelescu

Întalnirea cu tine, cel necunoscut

Celebrul psihoterapeut Carl Gustav Jung observase bine dedesupturile personalitatii umane atunci cand afirmase: „In fiecare dintre noi mai este cineva pe care nu-l cunoastem.” Urmarind ce ne povestesc doi indrumatori spirituali,cu o vasta cultura generala, vom afla cat suntem de tributari unor sedimentari subconstiente, care ne conduc viata.

Sa contemplam, mai intai, partea luminoasa a unei experiente transpersonale, descrisa de Tom Kenyon –compozitor, vindecator, psihoterapeut, scriitor, medium. "Imi amintesc o intalnire neasteptata cu universul holografic, pe cand aveam douazeci de ani. Era in amurg si eram cuprins de o profunda stare de calm. Tocmai terminasem de invatat la una dintre materiile pentru facultate si ma hotarasem sa fac o plimbare prin parc. Pe cand urcam un mic deal, am vazut un sir de masini pe strada de jos. Farurile din fata erau aprinse si in lumina crepusculara semana cu un brad de Craciun miscator. Brusc, am putut sa-i simt pe soferi intr-un fel care sfida logica. Le-am simtit sperantele, dorintele, visurile, fricile. Multi se intorceau acasa dupa slujba. Pe unii ii asteptau niste case goale, pe altii, familiile. Inima imi era plina de imensitatea perceptiei si am observat ca aerul era umplut de un fel de energie. Acest tip de experienta era nou pentru mine, cel de atunci, si nu aveam un limbaj pentru a-l descriere. Dar am simtit iubirea. Am simtit ca si cum fiecare atom din lume stralucea de iubire si, intr-un fel inexplicabil, acea iubire incerca sa ajunga la toti, la toate fiintele. Ajungea la mine, la strainii ce-si conduceau masinile spre casa, la pasarile din copaci, chiar si la soarecii din iarba, sau la greierii ce cantau in amurg. Totul a durat cam o ora. Apoi, sentimentul interconexiunii a inceput sa dispara. M-am plimbat catre casa, cuprins inca de starea de pace de la care pornise tot. Dar mintea mea se intreba: 'Cum se putea ca ceva cum e iubirea, sa existe chiar in atomii universului?' Am auzito voce care-mi spunea: 'Nu te mai poti intoarce niciodata.' De atunci, am ajuns sa inteleg ca acea stranie iubire atotcuprinzatoare este reala."
        Acum, sa vedem si contraponderea acestor momente inaltatoare. Acupuncturistii si psihofiziologii stiu ca emotiile suprimate sunt, uneori, “stocate energetic” in organele fizice ale corpului. Unele experiente transformatoare intense descarca aceste energii inmagazinate in sistemul corp-minte.Sunt relevante doua momente, povestite tot de Tom Kenyon.

        "Una dintre experientele mele personale legate de toxicitatea emotionala a avut loc cu multi ani in urma, pe cand participam la niste sesiuni de tehnici de respiratie, conduse de un terapeut.In timpul uneia dintre primele intalniri, am avut senzatia ca sunt inundat de o lumina alba si am trait un puternic sentiment de iubire neconditionata; apoi am iesit din starea de visare, izbindu-ma de un zid de amintiri adanc reprimate.Timp de un minut, am respirat conform unui tipar de respiratie, iar in urmatorul moment am fost prins in spirala unui tumult emotional. Mintea mea a fost catapultata in trecut, intr-o serie de amintiri timpurii; apoi, subit, m-am simtit rau. Propria-mi respiratie imi mirosea urat si aveam un gust amar in gura.Pe masura ce instructorul meu ma ghida prin aceasta mocirla emotionala, am avut, dintr-o data, o ciudata senzatie mentala – ca o alta versiune de-a mea statea langa mine si vomita. Aceasta ciudata experienta atat de vie a durat cateva minute, apoi, cand dublura mea si-a golit in intregime stomacul, suferinta fizica pe care o simtisem a disparut brusc.De atunci, am observat ca persoanele aflate sub influenta unor amintiri cu o mare incarcatura emotionala negativa, care fac anumite terapii sau trec prin anumite experiente intense, au, uneori, impulsul de a vomita – se poate intampla si fizic acest lucru. Ei vorbesc despre un gust amar sau metalic pe care il simt in gura si/sau un miros neplacut, atunci cand elibereaza emotii suprimate. Eu presupun ca, intr-un anume fel, emotiile negative se transpun intr-o energie subtila care are proprietati toxice. Iar uneori, aceste toxine energetice pot fi percepute prin gust si miros. Dupa parerea mea, daca aceste energii sunt mentinute mult timp in tesuturi, ele pot avea efecte distrugatoare asupra sanatatii celulelor."

"Acum cativa ani, eram in Kathmandu, Nepal, si eram initiat de un maestru tibetan Powa, care traise multi ani in sihastrie, in Tibet. Puteam simti un suvoi intens de energie subtila care se misca catre mine, pe masura ce maestrul recita din textele stravechi.La un moment dat, catre finalul initierii, am simtit o infuzie clara de lumina alba, pura, care se misca prin toate chakrele mele si prin reteaua de nadis-uri. In prezenta acestei lumini, am intrat intr-o stare de extaz.Dupa ce initierea s-a incheiat, prietenul meu mi-a tradus ultimele instructiuni ale maestrului, care spunea ca aceea fusese o initiere puternica si ca era posibil sa am o purificare la nivel fizic.Am plecat de la locul initierii si m-am intors in camera de hotel, pentru a face din nou meditatia, ca sa-mi reamintesc etapele. Uitasem ultimele cuvinte ale maestrului; am facut un dus si m-am bagat in pat. In mijlocul noptii, m-am trezit bolnav de moarte. In locul fluxului luminos, am simtit prin nadis-urile mele o energie lichida, intunecata, maloasa, care iesea din mine. Nadis-urile mele nu mai erau luminoase, erau pline de namol, de negativitate neprocesata, de conflictele mele nerezolvate, de obstacole si mizerii. Eram plin pana la refuz cu propria mea mizerie. Apele constiintei mele fusesera tulburate, iar noroiul de la fund fusese involburat si iesise la suprafata.Imi era greata si aveam o durere de parca imi crapa capul. Nu aveam energia necesara pentru a ma da jos din pat, nici chiar pentru a merge sa vizitez Bodinath, inainte de plecarea cu avionul, desi acesta este unul dintre cele mai sacre situri ale budistilor tibetani.Dupa vreo opt ore de greata intensa si alte patru ore de stare proasta generala, totul s-a rezolvat de la sine."

Continuand sondajul in tenebrele complexitatii umane, sa uramarim o "intalnire cu sinele", intermediata de plantele halucinogene: Am sintetizat o intamplare povestita de Stuart Wilde (1946 - 2013) - scriitor si indrumator spiritual, personaj captivant, inzestrat cu capacitati extrasenzoriale. 

“Ma aflam la o intalnire samanica, intr-o padure. Dupa cateva inghitituri dintr-o “bere druidica”, m-am trezit in afara corpului, la vreo doi metri deasupra lui. Mai avusesem experinte extracorporale, insa numai dupa ce intram in transa.Puteam vedea prin padure liniile aurii lasate de memoria celor care mai trecusera pe acolo si identitatea oscilatorie a arborilor.In primul rand puteam vedea adevarata identitate a insotitorilor mei umani – adevaratele lor sine launtrice – si nu ceea ce proiectam eu asupra lor si ceea ce proiectau ei in lume prin corpul si personalitatea lor.Am vazut multa emotie, o buna parte fiind ascunsa. La inceput mi s-a parut comic. Priveam de sus, in timp ce unul dintre ei vorbea si zambea, insa ii puteam vedea mintea subconstienta, persoana sa si energia spirituala deodata. Parea ca toti isi puneau pe fata un zambet vesel, pentru a ascunde suferinta, nelinistea si frica din vietile lor. Le vedeam emotiile ascunse, limpede ca lumina zilei.

Dupa catva timp, toate acestea au inceput sa ma tulbure. Vazusem cat de mult ii raneste viata pe oameni. Nu era o intelegere intelectuala, ca atunci cand esti alaturi de suferinta celorlalti. Era o cunoastere interioara foarte profunda, care trezea intens sentimentul de compasiune naturala. Am vazut cum viata este atat de infricosatoare pentru oameni si am perceput suferinta pe care acestia sunt nevoiti sa o acopere zi de zi, doar pentru a putea face fata. Am putut vedea singuratatea pe care o simteau acesti oameni din cauza separarii dintre semenii lor si separarii de viata, distanta pe care o creau intre ei si ceilalti pentru a mentine imaginea ego-ului si a masca suferinta. Fiecare dintre ei era ca o insula. Sufereau de lipsa fortei vitale, ca si cum n-ar fi primit oxigen. Si totusi, eu eram insotit in padure de niste persoane foarte constiente, lucide, care au lucrat mult cu ele insele. Cu toate acestea, separarea era inca foarte vizibila si le provoca atat de multa tristete, incat am fost de-a dreptul uimit. Orice judecati as fi avut in trecut in legatura cu lipsa de sinceritate  a oamenilor, cu slabiciunile si lipsa lor de curaj, acum le vedeam intr-o cu totul alta lumina. Fiecare dintre tovarasii mei pareau ca niste prizonieri incatusati de o imprejurare ingrozitoare. Primul meu impuls a fost sa plang. Imi doream sa-i descatusez cumva. Apoi, am constientizat ca si eu aveam legat de glezna acelasi lant. Groaznic! Intr-un fel, mi s-a parut ca intreaga mea existenta de invatator spiritual a fost o pierdere de timp.Daca ati judecat vreodata un dependent de alcool sau de droguri, sau o persoana cu obsesii, incepeti sa va cereti iertare.

Mi-am vazut si partile bune din viata, daratentia imi era atrasa preponderent de cele nefericite – vibratii ale umbrei, cu toata enormitatea ei.De-a lungul a 12 ore am vazut fiecare sentiment-umbra pe care l-am avut vreodata. Am vazut cat de mult atitudinea mea nu se baza pe principiile spirituale pe care ajunsesem sa le accept. Am vazut cum umbra si impulsurile sale inabuseau o mare parte din natura pozitiva a incercarilor de a face bine. Jung a spus ca a fost ingrozitor cand si-a intalnit propria umbra. Acum stiu prin ce a trecut. Eram afectat, epuizat si inca infricosat de ea. Imi amintesc de rugaciunea pe care am tot repetat-o acolo, in padure: 'Doamne, nu ma lasa sa mor inainte sa repar toate astea'."

  Daca vom cauta ceva de retinut din experienta celor doi exploratori ai constiintei, ne vom intoarce iarasi la una din observatiile lui Karl Gustav Jung: "Viata noastra constienta nu este decat o coaja de nuca plutind pe oceanul inconstientului nostru."Cand patrundem in labirintul tainic al necunoscutului din noi, deschidem un proces purificator care ne supune la o grea incercare. Cum sunea inteleptul indian "Papaji" (Harilal Poonja:1910 - 1997), "Toti zeii si demonii trecutului tau te vor revendica atunci cand te trezesti". Este pragul caredeschide cararea reintoarcerii noastre la divinitatea din care ne-am nascut: “Ce minunat creste lotusul, in mizeria de pe marginea drumului!" (Dhammapada  - scriptura in care se crede ca sunt cuvintele lui Buddha insusi).