A cincisprezecea scrisoare de la Manuel Angelescu

Setea de întregire

Atunci cand il constientizam, sentimentul separarii,amplificat de consecintele si limitarile care deriva din el,devine deprimant si dureros. Confruntati cu aceasta brutala luciditate,oamenii incearca sa se sustraga momentelor acute ale "trezirii".Si mijloace sunt destule: isi fac de lucru, deschid televizorul sau Internetul, isi suna prietenii, fac o plimbare, adera la grupuri sportive, artistice, religioase, politice, de caritate, orice.In cazurile mai putin norocoase, oamenii se refugiaza in dependente distrugatoare sau cad in depresii insuportabile. Cand neasteptata scanteie interioara se aprinde, nu putem scapa definitiv sau pentru mult timp de intalnirea abrupta cu noi insine.Nici speranta ca stiinta si progresul spectaculos al civilizatiei noastre ne vor rezolva incertitudinea si alienarea launtrica nu ne poate amagi. Vom simti, intuitiv, ca modelul materialist al lumii, la fel de inchis in el insusi, nu ne poate ajuta pentru ca nu-si poate transcende frontierele catre nivelul, infinit mai subtil, al fiintei. Este modelul care exclude tocmai esenta vietii silasa pe dinafara marile intrebari. Singura certitudine, cu  care ne nastem si ne insoteste restul vietii este sentimentul "eu sunt". Este singura cunoastere care nu poate fi contrazisa, fiindca pana si negarea ei i-ar demonstra existenta.Dincolo de "eu sunt",intelegerea noastra este minata de sirul nesfarsit al "de ce-urilor" fara raspuns.Filozoful si psihologul american William James (1842 - 1910) observase limitele orizontului nostru atuncicand afirmase ca "dovezile in favoarea lui Dumnezeu si a vietii de dupa moarte sunt egale cu dovezile necredintei".

Este important, insa, sa observam ca lumea neinsufletita si goala a modelului materialist, in care materia genereaza constiinta, devine plina de sacralitate si bucurie existentiala atunci cand inversam ipoteza, privind lumea materiala ca o proiectie a constiintei. Sunt oameni care aleg, intuitiv, aceasta perspectiva, cu o convingere care nu mai are nevoie de demonstratii –asa cum acceptam faptul ca "suntem". La nivel colectiv, putem observa contrastul celor doua perspective prin exemplul unor triburi, pe care europenii le-au descoperit si, dupa vechiul obicei,le-au supus cu brutalitate. Un sef de trib indian american, i-ar fi sus lui Carl Jung ca albii pe care i-a intalnit ii pareau tensionati si nefericiti: "Ei cauta mereu ceva. Sunt mereu nelinistiti si nemultumiti. Nu stim ce vor ei. Credem ca sunt nebuni."In timp ce, pentru ei,lumea era armonioasa si plina de bunavointa, lucrurile erau vii, impregnate de stralucire si de un sens intrinsec.Exista si acum triburi care traiesc intr-un ocean de spirit, in care insatisfactia interioara este inlocuita de pace si bucurie launtrica.

O constatare este si faptul ca accesul la o dimensiune mai inalta a constiintei incorporeaza o reconsiderare avalorilor si prioritatilor vietii.Calugarul dominican Toma de Aquino, care avea sa fie sanctificat, a avut o experienta mistica in timpul unei liturghii, in 1273, care a pus capat activitatii lui de savant.S-a intamplat cu doar cateva luni inaintea decesului. Nu a mai scris nimic, iar când secretarul sau l-a indemnat sa-si continue lucrul lamarea operaSumma theologiae - Suma teologica, a raspuns: "Nu pot, pentru ca tot ceea ce am scris mi se pare ca sunt paie."

Sa vedem cum descrie diferenta dintre cele doua nivelede constiinta un medic psihoterapeut francez, Patrick Drouot. Inzestrat cu simturi suprasenzoriale, el a fost cercetat si in celebrul laborator american intemeiat de Robert Monroe. "Eram asezat la masa, pierdut in visare, cand in sala de mese a intrat un mic grup de barbati si femei, argentinieni si americani, care discutau. Nu am realizat ce mi se intamplase, dar dintr-o data totul a fost absolut limpede pentru mine: eu existam pur si simplu. Timpul s-a oprit si totul a fost amplificat, gesturile, atitudinile, detaliile vestimentare, insasi existenta acelor persoane devenise un lucru minunat. In timp ce-i observam fascinat, am perceput o luminozitate diafana inauntrul si in jurul fiecarei persoane din acel grup. Cu toate acestea, mi-am dat seama simultan ca nu erau nimic mai mult decat niste fiinte adormite, inconstiente in natura lor luminoasa. Forta vitala a fiecarei fiinte parea prinsa in capcana unui fel de cochilii, care impiedica orice contact cu realul si tot ceea ce ar fi putut fi iluminat de catre constienta pura era cenusiu si parca lipsit de viata. Am realizat ca acolo exista aparenta exterioara a vietii, dar ca interiorul nu era decat o cochilie goala. Cu cateva secunde inainte fusesem exact ca ei. Am inteles atunci ca cele doua stari de existenta nu sunt separate decat de o granita diafana si apoi am simtit, fugitiv, ca voi uita aceasta stare diferita, atat de reala. Incepeam sa inteleg ce am putea fi si ce am putea face din vietile noastre."

Cand oamenii cu convingeri religioase au experiente extatice, incearca sa le interpreteze in termeni teisti. Mistica crestina Angela de Foligno, din secolul al XIII-lea, descrie una dintre viziunile ei: "Ochii sufletului meu s-au deschis, iar eu am vazut plenitudinea lui Dumnezeu, in care cuprindeam toata lumea; si acolo n-am vazut nimic altceva decat Puterea divina intr-un fel indescriptibil, incat dintr-o prea mare minunare, sufletul a strigat cu voce tare, spunand: 'Aceasta lume e plina de Dumnezeu'." Aceasta calugarita franciscana simtea si imposibilitatea limbajului de a reflecta tulburarea extatica pe care o resimtea in suflet si se plângea ca nu poate gasi un mod satisfacator de exprimare a adevarului care ii venea de la Dumnezeu.Este interesant si faptul  ca nu a fost dintotdeauna de partea credintei. S-a maritat foarte tanara, a avut mai multi copii si a dus o viatalibertina, cu numeroase legaturi extra-maritale,vinovata de diferite sacrilegii. Pana cand, intr-un singur an, i-au murit mama, sotul si fii. Implinise vârsta de 38 de ani si incepuse sa simta remuscari pentru 'pacatele' ei din tinerete. Dupa o viziune cu sfantul Francisc isi doneaza averea, se calugareste si, mai tarziu, avea sa fie beatificata pentru devotiunea si zelul cu care s-a dedicat saracilor si celor in suferinta.
        Este relevanta si marturisirea unui cautator spiritual, carea trait “inaltarea si caderea"dupa o ceremonie cu ayahuasca. In prima zi a experimentat o relaxare profunda. A doua zi a contemplat inaltarea – existenta libera, neconditionata: “Am vazut ca in esenta suntem iubire si pace sublima, pentru prima oara in viata mea am experimentat iubirea si compasiunea neconditionata fata de mine insumi si fata de semenii mei. Si chiar daca nu sunt capabil sa fiu asa cum am descris, ma accept acum

pentru ca am vazut limitarea conditionarii umane dar si potentialul pe care-l avem prin insasi esenta naturii noastre.” A treia zi, insa, s-a confruntat dureros cu abisurilesubconstientului sau: “Mi-a aratat adancurile din mine. M-a cufundat in formele conditionarii pe care le-am vazut din exterior cu o noapte inainte. Insa nu mai aveam relaxarea si acceptarea de atunci si cu cat imi doream sa se termine, cu atat se prelungea totul. M-am chinuit in intuneric vreo 12 ore, totul se naruia si nimic nu mai avea sens. Cautam intelegerea si eliberarea avuta in experienta anterioara, dar tot ce am primit a fost zbucium interior amplificat de zeci de ori, tortura la nivel emotional.

M-a umilit si parca imi spunea: Ieri te-am inaltat si ti-am aratat cine esti, acum te cobor sa-ti arat problemele pe care le ai. A fost greu si epuizant.”

Desi succinta, prezentarea si micile exemple subiacente ne pot arata, totusi, cevaimportant –o observatie pe care a facut-o scriitorul britanic Aldous Huxley (1894 – 1963): "Misticii constituie canale prin care o mica parte a realitatii este filtrata spre universul nostru uman de ignorantasi iluzii. O lume total anti-mistica ar fi oarbasi dementa. Iar in prezent ne aflam foarte inaintati, primejdios de inaintati,in intuneric."