19. Walt Whitman sau serenitatea iluminării
Richard Maurice Bucke (1837
–1902) a fost un proeminent psihiatru canadian, care isi umplea timpul liber cu
poezia si literatura. Intr-o vizita in Anglia, a avut un moment de ceea el a
numit "constiinta cosmica". Alaturi de doi prieteni, isi petrecuse
seara citind din operele unor poeti. S-au despartit dupa miezul noptii si Bucke
s-a intors acasa cu o caleasca trasa de cai. Inspirat de poeziile lui Walt
Whitman, a realizat subit ca totul este viu, cu diferite nivele de constienta,
iar dragostea este principiul fundamental al universului. Spunea ca a invatat
in acel moment mai mult decat in toti anii de studiu. Iata cum il descriein
cartea Constiinta cosmica:
"Brusc, m-am pomenit invaluit intr-un nor de culoarea flacarilor. O clipa,
m-am gandit la foc, la un incendiu undeva in apropiere, in marele oras; apoi
mi-am dat seama ca focul era in mine. Imediat dupa aceea m-a coplesit o
senzatie de exaltare, de uriasa bucurie, insotita sau urmata, peste o clipa, de
o iluminare intelectuala imposibil de descris. Printre altele, am ajuns nu doar
sa cred, ci sa si vad, sa inteleg ca
Universul nu este format din materie moarta, ci, dimpotriva, este o Prezenta
vie; am devenit constient de viata eterna. Nu era o convingere ca voi trai
vesnic, ci o constientizare a faptului ca aveam in clipa aceea viata vesnica;
am inteles ca toti oamenii sunt nemuritori; ca ordinea cosmica este astfel
randuita incat, fara indoiala, totul functioneaza perfect, spre binele fiecaruia; ca principiul fundamental al
lumii, al tuturor lumilor, este ceea ce numim dragoste, si ca fericirea
fiecaruia dintre noi si a tuturor este, in perspectiva, absolut sigura.Apoi a
urmat un moment de extaz atat de intens, incat Universul insusi a incremenit, ca
inmarmurit de maretia de nedescris a spectacolului. Totul era una in intregul
Univers infinit! O singura entitate perfecta, atotiubitoare... In acel minunat moment de extaz dumnezeiesc a
venit iluminarea. Am vazut cu intensitatea vie a ochilor mintii atomii sau
moleculele din care Universul parea ca e compus – nu stiu daca erau atomi
materiali sau spirituali – i-am vazut rearanjandu-se, in vreme ce Cosmosul (in
existenta lui vie, vesnica) trecea de la o ordine la alta. Ce bucurie am simtit
cand am vazut ca nu exista nicio intrerupere in acest proces, ca nicio veriga
nu lipsea din acest lant, totul era la locul sau, la timpul sau. Lumi, sisteme,
totul ingemanat intr-un intreg armonios. Strazile erau ale mele, templul era al
meu, oamenii erau ai mei. Cerurile erau ale mele, la fel si soarele, luna si
stelele, lumea intreaga era a mea, iar eu eram unicul ei spectator si
beneficiar. Nu existau limite, nici granite si nici conventii, toate granitele
si conventiile erau ale mele, toate comorile si toti detinatorii lor. Asa incat
am fost corupt si am ajuns sa invat trucurile murdare al acestei lumi, de care
acum ma dezvat sa redevin iar mic copil, pentru a putea intra in imparatia lui
Dumnezeu."
La cativa ani dupa experienta descrisa, Bucke l-a
cunoscut pe Walt Whitman(1819 - 1892) – cel pe care multi l-au considerat cel
mai mare poet american.Petrecusera doar o ora impreuna si vorbisera putin, dar
la plecare Bucke a fost invaluit de un sentiment de extaz, despre care spunea
ca a durat mai mult de 6 saptamani si l-a influentat toata viata. A simtit
personal cat de puternic radia cel care ii va deveni prieten sau, mai degraba,
mentor spiritual. Era expresia puritatii fizice si morale. Viata exterioara si
cea launtrica, vocea, gesturile si poeziile lui, erau toate in armonie.
"Nicio descriere nu poate da o idee suficienta despre
atractivitatea extraordinara a acestui barbat. Nu vorbesc acum despre afectiunea
prietenilor si a celor care au stat mai mult in preajma sa, ci despre
magnetismul exercitat de el asupra oamenilor care il vad doar cateva minute sau
il intalnesc pe strada", spunea Bucke in cartea saL-a pus alaturi de Moise,
Budha, sau Isus.Nu exagera, pentru ca Whitman, desi ducea o viata obisnuita, a
fost printre putinele fiinte umane care au trait intr-o constiinta mistica
permanenta. Era continuu constient de stralucirea si armonia puterii spirituale
care impregneaza universul, exaltat de minunea vietii, pe care o simtea
pretutindeni. Pentru el, toata lumea era divina si nu se simtea separat de alte
fiinte, asa cum se dezvaluia in poezia sa, Song
of Myself (Cantec despre mine): "Vazul, auzul, simtirea sunt minuni,
si fiecare particica din mine e o minune. / Sunt divin pe dinauntru si pe
dinafara, si tot ce ating si tot ce ma atinge devine sfant."
Era patruns de sentimentul ca Dumnezeu este
prietenul sau apropiat, ca toti oamenii care s-au nascut vreodata sunt fratii,
surorile si iubitele sale si caintreaga creatie este construitasi se bazeaza pe
iubire. Aceasta stare i-o certificau toti cei care l-au cunoscut. Aveau
impresia ca l-au cunoscut dintotdeauna si il iubeau fara sa stie bine de ce. Nu
puteau spune clar de ce il placeau, dar simteau ca este ceva in legatura cu el.
Maniera lui era invariabil de calmasi simplasi nu putea fi descrisa complet sau
transmisa.Erau evidenteputerea mentala, elevarea moralasi bucuria perena.Se
regaseain versurile care il ajutau sa se exprime: "Cu buzunarele goale
putem cumpara ce-i mai scump pe pamant / Si mai spun oricarui barbat si oricarei
femei: sa va ramana sufletul netulburat / dinaintea unui milion de universuri!"
(Cantec despre mine)
O doamna distinsa, cunoscuta la vremea aceea,
povesteste despre el: "Intr-o seara din anul 1866, in timp ce se Whitman se oprise cu noi la New
York, clopotelulpentru ceai sunase de zece minute sau mai mult, cand a coborat
din camera lui si ne-am adunat cu totii in jurul mesei. L-am remarcat de cum a
intrat in camera:avea o stralucire si o elevatie deosebite, o bucurie indicibila
care stralucea de pe fața lui si parea sa-i invaluieintregul corp. Era cu atat
mai vizibil, cu cat dispozitia lui obisnuita era una de liniste, dar cu o vesela
seninatate. Stiam ca lucra la o noua editie a cartii sale si am sperat ca, daca
va avea o oportunitate, va spune ceva care sa ne lase în secretul bucuriei sale
misterioase. La fiecare pauza am asteptat cu nerabdare sa vorbeasca, dar altcineva
relua conversatia. El parea sa asculte si chiar zambea sau radea la unele
observatii, totusi nu a rostit niciun cuvant in timpul mesei; iar chipul sau
purta inca acea stralucire si incantare singulare, ca și cum ar fi participat
la un elixir divin. As fi putut sa maindoiesc de propria observatie, daca nu ar
fi confirmat-o si altii."
Ce idee
putem lua cu noi, cand aflam despre oameni ca Walt Whitman, veniti parca
dintr-o alta dimensiune, ca sa lase lumea mai buna in urma lor? Oricat de rari
ar fi, ei le-au adus oamenilor,in toate timpurile si vremurile, speranta si
dovada unor idealuri spre care sa priveasca. Ne-au aratat caDumnezeu vine spre
noi cu fiecare gand frumos sau vorba buna, de fiecare data cand iertam sau
facem ceva plin de iubire.
Un comentariu:
"Nu am nevoie de certitudini ; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi
vocea o altă voce.
Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri
bărbaţi este de prevăzut şi că moartea
unor tinere femei şi moartea unor copii mici
sunt de asemenea de prevăzut.
(Te-ai gândit că Viaţa a fost atât de bine prevăzută
şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi,
nu a fost la fel de bine prevăzută ?)
Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent
de grozăviile lor, indiferent a cui soţie,
al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a
dus la fund, sunt prevăzute, la minut.
Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple,
oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa
lucrurilor.
Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi
în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută
pentru toţi." (Certitudini)
Trimiteți un comentariu