A şaptesprezecea scrisoare de la Manuel Angelescu

O poveste diferită despre noi înșine

Filosofia yoga vorbeste despre doua stari de constiinta mistica (samadhi): extazul legat de o forma (savikalpa samadhi) si extazul fara forma (nirvikalpa samadhi). In primul caz, sinele coexista cu lumea pe care o percepe, ca parte dintr-un intreg. Al doilea caz este cea mai inalta manifestare a constiintei, in care "eul" este absorbit de realitatea absoluta. Ramane doar oceanul de extaz si iubire, in care eternul "acum" este sursa tuturor lucrurilor. Sa urmarim modul in care aceste "stari de gratie" deschid ferestre catre un nivel existential unificator si atat de profund, incat cuvintele sunt incapabile sa-l descrie. Primele patru exemple le-am extras din cartea Trezirea din somnul constiintei, a unui lector in psihologie si spiritualitate, dr. Steve Taylor (n. 1957), el insusi cu experiente personale iluminatorii.

Un preot crestin (reverendul Leslie Whitehead) era in tren, cand tot compartimentul s-a umplut de lumina."Am simtit ca totul era bine pentru omenire. Toti oamenii erau fiinte glorioase si stralucitoare care, in cele din urma, aveau sa patrunda intr-o bucurie incredibila.Ma poseda un sentiment neobisnuit, coplesitor si plin de extaz. Iubeam pe toata lumea din compartimentul in care ma aflam. As fi murit pentru oricare dintre oamenii aceia."

       Un student se afla in sala de asteptare a unei gari, cand a devenit constient de un curent misterios, care strabatea incaperea. "M-am uitat la feţele celor din jurul meu si pareau imbibate de o stralucire interioara. Am trait, in clipa aceea, un sentiment de inrudire cu fiecare persoana de acolo. Mi-am pierdut orice simţ al identitatii personale.Oamenii aceia nu imi mai erau straini, nu mai erau indivizi separati, fiecare inchis in propria sa lume, divizati de toate barierele conventiilor sociale si ale exclusivismului personal. Eram una unii cu altii si cu Viata pe care o traiam in comun."

Autorul povesteste si una dintre experientele sale: "Mergeam cu masina la serviciu, cu un sentiment de calm si cu mintea deschisa la ceea ce simteam in jur. Dintr-o data, dualitatea a disparut iar eu am devenit tot ce era in jurul meu, aerul, copacii, drumul catre autostrada, totul."

In timpul unei meditatii, poetul din perioada victoriana, Alfred Lord Tennyson isi pierde simtul separarii si devine parte din fundalul spiritual, fara forma, al universului. "Individualitatea in sine parea sa se dizolve si sa dispara intr-o fiintare infinita –si asta nu era o stare confuza, ci cea mai limpede, cea mai sigura dintre cele sigure, extraordinara si dincolo de cuvinte – in care moartea era o imposibilitate de care aproape iti venea sa razi. Iar pierderea personalitatii nu parea o extinctie, ci singura viata adevarata."

Scriitorul mistic Paul Brunton  (1898 - 1981) a calatorit in India si in Egipt, cautand intelepciunea spirituala. Avea sa scrie mai multe carti despre yoga si inteleptii intalniti si, in final, avea sa ramana in India, ca discipol al vestituluiintelept Ramana Maharshi. Descrie ce i s-a intamplat alaturi de acesta, intr-o seara de meditatie: "Mintea se inalta intr-o sursa transcendentala. Creierul a trecut in suspendare completa, asa cum se intampla in somnul profund, dar cu toate acestea, nu exista nici cea mai mica pierdere de cunostinta. Sinele inca mai exista, dar era un sine schimbat, stralucitor. Ceva mult superior personalitatii neimportante care eram, o fiinta mult mai profunda si mai divina se inalţă in constiinta si devine eu. Cu ea soseste un sentiment uluitor, de libertate absoluta. Ma aflu in afara marginii lumii constiintei. Planeta care m-a adapostit pana acum dispare. Sunt in mijlocul unui ocean de lumina incandescenta. Aceasta – o simt mai degraba decat o gandesc – este materia primordiala din care sunt create lumile, prima stare a materiei. Se intinde intr-un spatiu infinit, nespus, incredibil de viu."

        Un clarvazator si medium cu renume, James Van Praagh (n.1958), crescut intr-un mediu religios care-i provocase multe indoieli asupra credintei, dorea cu intensitate sa afle daca exista si cum arata adevaratul Dumnezeu. "Cererea mea si-a primit raspunsul cand aveam 8 ani. Intr-o dimineata, pe cand stateam in pat, am simtit o puternica rafala de aer rece cum trece prin fata mea. Brusc, am fost inundat de un sentiment coplesitor de pace, iubire si bucurie. Desi nu exista nici o voce bubuitoare (asa cum era adesea descrisa in Biblie) care sa-mi raspunda la intrebari sau care sa-mi dezvaluie adevarul, stiam ca aceea era o viziune al lui D-zeu. Stiam, de asemenea, ca as face orice ar fi nevoie pentru a trai din nou acel sentiment de bucurie. Am inceput sa inteleg ca viata era cu mult mai mult decat ceea ce fusesem invatat si mult mai mult decat puteam vedea cu ochii fizici."

Mai tarziu, pe cand urma seminarul teologic, avea sa aiba din nou revelatia unui Dumnezeu total diferit de imaginea pe i-o inoculase Biserica. "S-a intamplat in Saptamana Patimilor, mai precis in Vinerea Mare. Toti studentii trebuiau sa mediteze in fata monstrantei (o cruce special ornamentata). Stateam in incaperea micuta privind fix aceasta opera de arta impodobita cu flori. Am continuat s-o privesc si dupa 20 de minute am devenit constient ca D-zeu se afla in acea camera. Nu ca o figura concreta alaturi de mine, ci ca un sentiment de pace si liniste inauntrul meu. Era exact acelasi sentiment pe care il traisem cand aveam 8 ani. Din nou am simtit ca aceasta era dovada pe care o cautam. Era in mine si vorbea in inima mea, nu prin cuvinte, ci printr-un sentiment de o incredibila iubire pe care Dumnezeu o avea pentru mine si la care luam parte. Era iubire si lipsa judecatii critice, intelegere si acceptare, dreptate si onestitate. Am inteles ca aceasta prezenta a lui Dumnezeu nu putea fi gasita doar intr-un seminar sau intr-o biserica, ci pretutindeni si in tot. Din acea zi nu am mai pus niciodata la indoiala existenta lui Dumnezeu. Era de ajuns sa privesc in inima mea pentru a-l vedea pe El. Mi-am descoperit propriul simt de sine, care imi lipsise inainte. Dupa aceasta experient nu m-am mai simtit niciodata obligat sa termin seminarul. Stiam ca nu mai aveam nimic de invatat acolo. Nu mai puteam continua sa ador un Dumnezeu impovarat de regulie Bisericii. Nu mai puteam crede intr-o mitlologie centrata pe vinovatie si pedeapsa."
          La varsta de 17 ani, medicul, muzicianul si invatatorul spiritual Jean Klein(1912 - 1998) a experimentat o prima „trezire a constiintei”, pe care o descrie astfel: "Asteptam, intr-o dupa amiaza calduroasa, venirea unui tren. Nu era nimeni pe peron, iar peisajul nu ma atragea in niciun fel. Era liniste. Trenul intarzia, iar eu aveam sentimentul ca astept fara a astepta; eram relaxat si mintea era linistita, fara niciun gand care sa-mi capteze atentia. La un moment dat, un sunet neobisnuit m-a facut sa devin constient de linistea din jurul meu. Nu era o liniste obiectiva de care devenisem constient, asa cum adeseori se petrece cand ne aflam într-un loc calm unde, brusc, un sunet strapunge tacerea. Devenisem constient de acea liniste şi pace aflata dincolo de linistea exterioara. Era ca o stare interioara de fundal, care m-a ajutat sa devin un martor atat in ceea ce priveste evenimentele lumi interioare, cat si in cazul celor exterioare."

Este semnificativ si un alt moment pe care si-l aminteste acest om, care avea sa traiasca intr-o permanenta iluminare:

"Intr-o dimineata, intre somnul profund si trezire, am avut sentimentul disparitiei tuturor reziduurilor 'eu-lui' meu, fiecare din aceste reziduuri fiind convins, pana in acel moment, ca el este cel care executa, cel care traieste, cel care sufera sau este fericit. Toate acestea au disparut complet si am fost cuprins, in deplinatatea constiintei mele, de o lumina atotpatrunzatoare. Aceasta a fost trezirea la Realitate, in acel 'Eu sunt' inefabil. Am stiut atunci, pentru prima oara, ca sunt cu adevarat prezent, nu ca un concept, ci ca o fiinta divina aflata in afara conditionarilor timpului si spatiului. In aceasta stare, aflata dincolo de toate coordonatele cunoscute, non-stare de fapt, am trait cea mai deplina libertate si fericire"

Comparand traiul obisnuit cu aceste exemple de elevare spirituala, putem pastra doua idei pretioase. Marele intelept Ramana Maharshi ni le-a transmis prin cuvinte simple: "Toti oamenii sunt egali, dar unii sunt treji si altii viseaza."Si a mai adaugat ca "Toate calitatile bune se trezesc in mintea treaza."

Iar daca ne intrebam daca sunt multi oameni "treji", ne-araspuns deja zeul suprem Krishna: "Dintre mii, abia daca exista unul care Ma cauta. Iar dintre aceia care cauta, abia unul daca Ma cunoaste."