O carte care are
ceva de spus
De la prietenul meu, Manuel Angelescu,
am primit cateva impresii si informatii prin care incearca sa arate ca
literatura si pasiunea scrisului razbat uneori si prin structurile de beton al
matematicii.
"In cartea Povestea vietii mele. Oameni. Locuri. Amintiri., Manole Neagu, un
remarcabil profesor de matematica, dedicat educatiei si invatamatului, isi
reviziteaza, cu tandrete si nostalgie, firul vietii personale si istoria
tumultuoasa a comunitatii in care a vazut lumina zilei. Ca un glas care a
strigat candva in multe inimi si destine, autorul deschide un spatiu de rezonanta si de ecouri, in care evenimentele si emotiile
profunde ale unor vremuri framantate si-au gasit cuvintele potrivite. Prin
complexitatea si acuratetea reconstituirilor, retraim odata cu el, cronica
emotionanta si cutremuratoare a unei lumi care a rasarit, a apus si s-a stins
ireversibil in sufletul sau, ca o vibratie unica in anotimpurile vietii, care
trec si nu se mai intorc niciodata.Viata autorului, in care au rezonat profund
cuvintele mantuitorului Isus, poate fi pilda si pentru tinerii de astazi: "In lume veti avea necazuri, dar
indrazniti, eu am biruit lumea. ”Urmandu-si vocea interioara cu tenacitate si
pasiune, profesorul Manole Neagu a scris mai multe carti de matematica si a
urcat pana sus in ierarhia didactica: director al celui mai bun liceu din
judet, inspector de matematica si inspector general al Inspectoratului Scolar
al Judetului Teleorman.
In torentul de tehnologie
si alienare spirituala care matura lumea de azi, cartea Povestea vietii mele,
scrisa la sfarsitul unei lungi cariere didactice, este ca o reintoarcere la origini: imparte cu noi sacralitatea vietii si bucuria
fiintarii, ne misca sufletul si ne lasa cu sentimentul regasirii unei cetatenii
pierdute.
Inca din prima pagina a cartii,
autorul priveste in urma cu nostalgie: "Multe s-au schimbat cu trecerea
anilor, au trecut multe anotimpuri şi a crescut multă iarbă peste cărările fără
întoarcere ale acestor amintiri, peste tradiţia si obiceiurile care au cedat
locul modernitaţii. Toate sunt aceleaşi, şi totuşi, altele."
Mesajul
acestui arc peste timp ne duce cu gandul la vechea cugetarea a lui Vergiliu,
"Fugit irreparabile tempus", si ne strabate sufletul ca un ecou la
cuvintele psalmistului David: "Toate se vor invechi ca o haina, dar tu, Doamne, ramai in veci!"
Prefata
adaugata aici ne aduce mai aproape de continutul cartii si de personalitatea
autorului."
Colindă prin noi
amintirile vieții
În destinul unor comunități sau oameni
viața înscrie uneori fapte și întâmplări fabuloase, pe care timpul implacabil
le duce cu el în cronica nescrisă și uitată a universului infinit. Puține au
șansa consemnării lor în analele istoriei omenești și privilegiul de a fi
cunoscute.
Cartea
de față este povestea reală a unor oameni de acțiune și caracter, în care
Dumnezeu a pus îndrăzneală și har și i‑a făcut învingători peste încercările
aspre ale vremii și destinului lor. Urmărindu‑le povestea vieții, cu toate
întâmplările ei, ne‑am putea gândi la Maica Tereza – „îngerul pământean al
dezmoșteniților” –, care se pare că ar fi spus în momentele grele: "Ştiu
că Dumnezeu nu-mi dă mai mult decât pot duce. Uneori, însa,
mi-aș dori ca El să nu aibă atâta încredere în mine."
Cu
dragoste și dăruire nemăsurate, un profesor cu faimă al județului Teleorman
reconstituie firul vieții sale până la vârsta pensionării și readuce la viață,
prin amintiri emoționante, satul copilăriei și lumea lui tradițională. Cu
devotament și răbdare rar întâlnite, a adunat informațiile prăfuite de vreme și
le‑a însuflețit prin mărturii și relatări care, privite de la înălțimea
confortului și disponibilităților timpului nostru, par desprinse dintr‑o altă
dimensiune a timpului, dintr‑o lume care și‑a trăit până la limita
imposibilului puținele ei bucurii și prea multele austerități și necazuri care
au bântuit‑o.
Acești
anonimi fără piedestal, pe care autorul cărții i‑a zugrăvit empatic în
amintirile sale, le‑au lăsat urmașilor pilde de viață și un loc mai bun decât a
fost pe vremea lor. Fără titluri și etalări, ei au străbătut evenimente și
încercări pentru care ar merita medalii și recunoaștere. Cei mai mulți dintre
ei au fost oameni simpli, bătuți de vânt și de ploaie, care nu s‑au realizat
prin școli sau prin funcții de răspundere în societate. Cu demnitatea și
tenacitatea lor uimitoare, acești anonimi au fost picăturile de apă care au
format marea; generația lor a pregătit locul pentru lumea de astăzi, a
Internetului și a telefoanelor celulare.
Între
lumea legendară de ieri și lumea spectaculoasă de astăzi, viața autorului și‑a
urmat cursul destinului propriu și a adunat în apele lui evenimente și
întâmplări revelatorii și captivante ca filele unei povești, spre care ne
trimite chiar titlul cărții. În tumultul comunității natale, purtată de
valurile istoriei, viața autorului a fost o emotionantă vibrație în orchestra
lui Tot Ceea ce a Fost, în care au rămas, pentru tot restul vieții, ecouri
adânci care i‑au răscolit sufletul. Urmând reconstituirea evenimentelor,
frapantă prin acuratețea detaliilor și chimia emoțională a faptelor, viața
povestitorului se identifică cu ansamblul locurilor și oamenilor într‑o
simfonie empatică, în care se reflectă întregul. Printr-o profundă rezonanță
sentimentală, vocea sa poartă mesajul celor de ieri, pentru cei de astăzi și
pentru cei de mâine.
Manole
Neagu, profesorul pasionat de matematică, își retrăiște tabloul vieții cu o
sensibilitate plină de duioșie și nostalgie, cu umor și cu o rară
obiectivitate. Deși a lăsat in urmă o activitate profesională proeminentă, a
scris cărți și a urcat repede treptele învățământului, ca director al celui mai
bine cotat liceu al județului, ca inspector școlar de specialitate și ca
inspector general al Inspectoratului Școlar al Județului Teleorman, povestea
vieții personale nu este, de fapt, povestea unui om care spune „Uitați‑vă la
mine!” Este cronica unor momente de viață, oameni și obiceiuri peste care a
trecut o istorie aspră și au lăsat în urma lor motive de admirație și uimire.
Într‑o
ordine existențială care pune în scenă lucrurile la timpul și la locul lor,
amintirile încep cu primii ani ai copilăriei, pe vremea când se murea de foame
și oamenii împinși de nevoi străbăteau pe jos sau, în cel mai bun caz, cu
bicicletele sau căruțele, drumul lung de peste 100 de km, de la satul natal
până la capitala țării. Autorul însuși, detinat să urmeze treptele superioare
ale studiului si responsabilităților sociale, și-a petrecut copilaria și prima
tinerețe participând la toate muncile câmpului. A cunoscut, în modul cel mai
direct, toate greutățile si austeritățile oamenilor simpli, dar și
încântătoarele lor tradiții și obiceiuri.
Șirul
întâmplărilor de tot felul, aventura supraviețuirii în urma războiului, a
colectivizării și a dictaturii comuniste, își continuă cursul până în zilele
noastre. Printr‑o privire retrospectivă, autorul cărții numește această
frământată pagină de istorie povestea unei vieți care are ceva de spus. O viață
în care a sădit demnitatea și abnegația personală, i‑a trăit micile bucurii, i‑a
primit cu modestie și echilibru succesele, i‑a dăruit eforturile și contribuția
sa. A iubit oamenii și a încercat să‑i înțeleagă, așa a reușit să și‑i
reamintească cu toleranță și compasiune umană și pe cei care n‑au făcut fapte
de laudă, și pe cei care l‑au dezamăgit. A fost fidel îndemnului de credință pe
care l‑a mărturisit și l‑a urmat de‑a lungul vieții, „privind înapoi cu iertare
și înainte cu speranță”.
S‑a
apropiat de oamenii capabili și le‑a urmat exemplul bun, a lucrat neobosit la
propria evoluție și a avut puterea să‑i asculte și să învețe și de la cei care
l‑au criticat sau au avut alte păreri. Treptele ierarhice pe care le‑a realizat
profesional nu i‑au alterat omenia și modul de a privi lumea și viața. Așa l‑am
cunoscut în calitatea mea de profesor cu aceeași specialitate didactică.
Nu
întâlnim prea des astfel de oameni, mai ales în lumea de astăzi, în care
tehnologia și dorința de a avea mai mult au învins de departe moralitatea.
Experimentând tot mai puțin viața prin sensibilitate și iubire, plătim tributul
marșului spectaculos al civilizației noastre, pe care filosofii și psihologii
au numit‑o „epoca anxietății”. Mult
intelect, dar prea puțin suflet își găsesc locul în lumea noastră digitală.
Iată de ce, o carte care împarte cu noi sacralitatea și bucuria ființării ne
întoarce la condiția noastră umană.
Sper
că cititorul va fi repede cucerit de mesajul și personajele cărții. Pentru
tinerii zilelor noastre, în care știința și tehnologia au schimbat fața lumii și
modul de viață, reconstituirea pe care autorul o face în paginile acestei cărți
poate fi tulburătoare și incredibilă, le poate schimbaperspectiva existențială și le poate provoca multe reconsiderări. Suntem
picături ale unui întreg dinamic în care, mai mult sau mai puțin conștient,
atingem neîncetat viețile celor din jurul nostru. Prin acuratețea și harul cu
care și-a evocat amintirile, omul care a iubit cu fidelitate școala și viața
aduce mai multă lumină și mai mult spirit în epopeea sacră a existenței umane.
Deschide o ușă în inimile cititorilor, ne pune pe gânduri și ne întoarce la
esența noastră divină.
Am mai văzut monografii și am
mai citit amintiri din istoria unor localități sau oameni, dar nu am fost atât
de impresionat de fidelitatea „microscopică” a descrierilor și a faptelor
prezentate. M‑am întrebat și continui încă să mă întreb, cum a reușit autorul
să surprindă și să adune un univers atât de complex al unor momente și
precipitări existențiale, peste care s‑au așternut umbrele implacabile ale
timpului. Zeci și sute de nume și fapte și‑au ocupat locul lor, mai mărunt sau
mai reliefat în tumultul evenimentelor, au întregit, în timp și spațiu, tabloul
unei generații care își câștigă, astfel, dreptul la recunoaștere și
recunoștință. Această carte este, mai mult decât orice, vocea reverberantă si
revelatoare a unor vremuri apuse, spre care autorul privește cu nostalgie, așa
cum privim anotimpurile care trec și nu se mai întorc niciodată la fel. În
paginile ei sunt readuse la viață lucruri pe care nu le-am spus destul și nu
le-am mulțumit îndeajuns. În albia timpului, alte zile, alte culori și alte ape
vor curge peste amintirile noastre, dar povestirile dascălului Manole Neagu își
vor găsi singure locul lor în sufletul nostru. Și în cele din urmă, nu vor mai
fi cuvinte, doar adâncimi
ale cutremurării
și
uimirii.
Manuel Angelescu, coleg de varsta si de profesie cu autorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu