Iubiţi-i pe cei care nu vă-nghit !

Cele mai frumoase lucruri pe care le facem au semnificaţia unor declaraţii de dragoste făcute prietenilor noştri.
Muncim pentru cineva.
Scriem pentru altcineva.
Deseori avem surprizee.  Când declarăm unui om iubire, ne pomenim cu o bâtă în cap. Fiecare gest ne este mărunţit, analizat, judecat şi întors către noroiul relelor intenţii. Prietenii noştri sunt morţi de curiozitate să afle dacă ne-am îmbătat, facem amor cu vreo colegă, furăm, minţim sau ne-am pierdut piedut minţile. Un pas în străchini din partea noastră înseamnă fericirea lor. Mulţi nici nu mai înţeleg limba solidarităţii sau a convieţuirii civilizate. Tot ce îi interesează este să ne vadă-n rahat, chiar dacă ei înoată într-o hazna fără fund.
Într-o povestire scrisă de Nicolae Velea, o bătrână se uită la doi tineri care joacă table. Ea nu ştie regulile jocului, dar priveşte cu lăcomie lupta bărbaţilor. O interesează, de fapt, cine mănâncă bătaie. Unul dintre ei, care pierde constant, prinde momentul şi îi spune curioasei :
- Vei, babo, ce-l bat p-ăsta ? Nu-l las deloc ! Uite cum îl dau afară din cutie !
Celălalt, care era mai bun, începe deliberat să joace mai prost , pentru a pierde şi a face şi el impresie bună hoaşcei. Dar nu reuşeşte deloc, spre veselia nebună a perdantului.
Cândva îl ajutam la temele mai dificile pe un licean care acum a ajuns medic. Făceam eforturi incredibile pentru a fi pe înţelesul profesoarei sale. Îl întrebam, în prealabil, ce gândeşte ea despre teme asemănătoare. Încercam să evit eşecul. Băiatul îmi povestise lucruri nemaiauzite despre cea care îi preda la clasă limba şi literatura română.  Unei eleve îi făcuse tema unchiul său, cunoscutul Alexandru Paleologu, care a scris memorabila carte Treptele lumii sau drumul către sine al lui Mihail Sadoveanu. Despre ce era eseul ? Despre Sadoveanu. Cu cât a notat dăscăliţa opera maestrului ? Cu nota patru ! Altă fată beneficiase de ideile Elenei Tacciu. Cât obţinuse la evaluare ? Şase ! Profa noastră nu înţelege ideile astea, mi-a spus copilul. Pricepe numai dacă îi povestim ceva.
În condiţiile date, ce pretenţii să mai avem de la alţii ?
Nu căutăm judecători care să ne iubească.
Vrem doar să găsim nişte oameni care să înţeleagă ce le spunem.
Dar se pare că lucrul ăsta este imposibil într-o epocă în care oricine are impresia că se pricepe la orice.

Cristian Teodorescu şi drama intelighenţiei româneşti

Când comuniştii au venit la putere, intelighenţia românească a fost distrusă aproape în totalitate. Cei care au apucat să fugă au făcut cariere strălucite în Occident, însă cei rămaşi pe plaiurile mioritice au înfundat puşcăriile. Cei mai mulţi dintre ei şi-au lăsat acolo oasele. Dintre supravieţuitori, Alexandru Paleologu şi Constantin Noica au mai scris cărţi semnificative, dar Petre Ţuţea ajunsese doar umbra marelui om care fusese cândva.
Odată cu înscăunarea domnului Iliescu la Cotroceni, aceeaşi intelighenţie a mai pierdut un război. Urmaşii bolşevicilor de odinioară, nişte dinozauri pitici, au pus mâna pe toate posturile cheie şi pleava naţiunii s-a cocoţat din nou la putere. România a ajuns atât de rău, încât un extremist paranoic a fost pe punctul de a ajunge Preşedinte. Poate că, totuşi, era mai bine aşa, decât ceea ce a urmat după Iliescu.  Politicienii noştri de acum sunt foarte bogaţi şi foarte inculţi. Au foarte mult tupeu şi niciun pic de educaţie. În fine, nu-i suportă pe intelectuali. Nu-mi dau seama de ce mediocrităţile astea care ne bagă mâna în buzunar îi urăsc din răsputeri pe oamenii cu carte. Reflexul cărui devastator complex  este persecutarea valorilor ?
Pe vremea lui Ceauşescu, învăţaţilor li se băga pumnul în gură şi erau încarceraţi. Acum cetăţenii şcoliţi sunt înfometaţi şi ţinuţi în mizerie. Sunt încredinţat că ghiolbanii vor plăti cu vârf şi îndesat ceea ce fac acum. Istoria nu-i va ierta.
Cărţile sale îl recomandă pe Cristian Teodorescu ca pe un mare scriitor român de azi.  Pentru a putea trăi, el face publicistică şi apare în emisiuni televizate. Fufe de doi lei se bat pe burtă cu Domnia Sa şi îl recomandă scurt : " În platoul nostru se află şi publicistul Cristi Teodorescu. " De ce Cristi nu protestează şi nu le spune cine este cu adevărat reprezintă, pentru mine, un mister.
Astă-seară am prins finalul unei emisiuni în care un politruc oarecare, dar cu foncţii şi cu mulţi bani,  îl jignea pe publicistul nostru, care se sufoca de indignare. Teodorescu se pusese în poblic cu un mitocan şi era obligat să suporte jeturile de vomă ale pitecantropului.
Şi atunci mă întreb : ce trebuie să facă, în zilele noastre, o fiinţă umană instruită, pentru a trăi decent şi pentru a mai câştiga câte o bătălie cu rinocerii politici care vor sfârşi prin a proclama canibalismul ca politică de stat, după ce în cadrul partidelor îi aduc zilnic jertfe  ?