Jucătorii de poker şi umbra lui Mutu

Ei se numesc Mitică, Săndel şi Piţi şi manevrează cărţile de joc pe bani mulţi. Joacă poker. Pentru ei şi familiile lor. Naţionala de fotbal e a lor, degeaba cârâim noi că nu se joacă fotbal, că nu ştiu ce şi nu ştiu cum. Oamenii ăştia fac ce vreau. N-avem dreptul să ne băgăm nasul : e jucăria, pardon, afacerea lor. Stat în stat. Republică în Republică. Ultimul numit, Piţi, e la al nu ştiu câtelea mandat, timp în care s-au irosit două-trei generaţii de fotbalişti. Tot ce face descurcăreţul brunet este o mare cacealma. Am văzut cea mai slabă reprezentativă de fotbal a României din istorie. Nicio idee de joc, nimic. Avem un fundaş, Chiricheş, iar în atac, umbra unui mare jucător, care încă face minuni. De câte ori a fost la ananghie, Piţi a apelat la Mutu, tot mai ostenit, aflat acum la sfârşitul sfârşitului. Totuşi, cel care ar fi putut lua Balonul de Aur înaintea lui Sevcenco a mai scos din pălărie un iepure - aproape mort, dar l-a scos ! - şi a contribuit la obţinerea unui rezultat total nedrept pentru echipa Ungariei, care a fost mai bună.
N-avem Naţională de fotbal, pentru că n-avem antrenor. Nici campionat intern corect - cum a câştigat CFR Cluj competiţia ? -, nici instituţii în care să lucreze oameni devotaţi unei cauze . Mitică are grijă de asta. Când a pierdut Steaua în faţa englezilor, el a spus, viclean, că ne-au pişcat arbitrii. Păi, da, ne-au furat cu vreo două eliminări. Nu i-au dat afară pe Latovlevici, pentru un dos de palmă aplicat în botul unui adversar şi pe Bourceanu, pentru fault intenţionat în careu, în condiţiile în care mai avea un cartonaş galben.
Cel mai bine se trăieşte, la noi, din minciună  şi din aranjamente. Coincidenţa de interese, vorba cuiva, e totul. Mircea Lucescu n-a fost pus la Naţională decenii în şir, iar acum respinge categoric ideea asta. Desigur, e vorba şi de bani. Avem un antrenor tânăr, de mari perspective, care ar putea obţine  rezultate foarte bune. Mă refer la Dan Petrescu. Uitasem însă că noi n-avem nevoie de valori.
Dar ce băznesc eu aici ? La noi treaba se face după principiul cât îmi dai ca să-ţi dau ? Dă-mi mie, na ţie ! Iar proştii să caşte gura ! Cum să explicăm aberantul contract oferit lui Piţi, care n-are obiective până în 2016 ? Mă întreb dacă vom mai trăi să-l vedem pe cacealmist la al zecelea mandat. Sau, de ce nu, la al douăzecilea.
Nu mă voi mai uita la meciurile echipei reprezentative de fotbal , fiindcă ăsta nu e team-ul României, ci al unei şleahte de şmecheri care îşi bat joc şi de fotbal, şi de noi.

Clica lui Mitică

Mă amuzam copios când Mircea Sandu explica declinul fotbalului nostru prin factorii sociali şi economici din România.
Dar nu e de râs. E de plâns. Echipele româneşti au ajuns cerşetoare la uşa Europei. Vasluiul, care îmi place cum joacă, nu mai e aceeaşi mâncare de peşte după plecarea lui Wesley. Băieţii lui Porumboiu au pierdut campionatul intern într-un mod mai mult discutabil. Steaua are cel mai bun lot, dar atâta vreme cât la cârmă va fi Gigi, nu vom vedea o echipă mare în Ghencea. Sigur, lituanienii din ultima confruntare n-au contat, dar în faţa unui team serios, turma lui Gigi se va poticni. Am mai spus şi cu alt prilej că trebuie să fii inconştient ca să te angajezi, ca jucător ori ca antrenor, la târla lui Becali. Omul se lăfăie în faţa microfoanelor şi debitează enormităţi de dimineaţă până seara, în admiraţia unor idioţi.
- Ieri aţi spus altceva, a zis un reporter, întrerupându-i trăncăneala icnită.
- Şi ce dacă am spus, bă, altceva ? Ce dacă ? Aci zic ceva şi mâine pot să zic taman invers, na ! Eu pot să zic orice şi a doua zi spun altceva ! Care e problema ?
El avea dreptate. Nu e în regulă însă că ziariştii se îngrămădesc la uşa lui, sorbindu-i cuvintele de pe buze, de parcă dementul ar fi Petrache Lupu în persoană.
E clar că Liga şi Federaţia sunt un fel de stat în stat care n-are altă menire decât aceea de a le umple buzunarele şefilor Sandu şi Mitică. Ce fotbal ? Ce rezultate ? Nu vedeţi că ţăranii mor de foame ? Şi Mitică bagă în buzunar zeci de mii de euro, deschide noi restaurante şi dă sentinţe şi prevesteşte minuni, rotind ochii ca un oligofren, spre entuziasmul aceloraşi dobitoci. Campionatul intern ? Asta e o treabă care se lasă cu licitaţie. Participă şi arbitrii ! Un fotbalist de valoare are şapte-opt ani de activitate la vârf, iar nenorociţii ăştia au distrus cel puţin trei generaţii de sportivi. Am avut, la un moment dat, jucători de top cu care puteam juca la Mondiale. Dar să-l aduci pe Piţurcă la cârma naţionalei, după ce abia scăpaseşi de el, cu ameninţări şi despăgubiri grele, e gestul unei găşti care numai binele fotbalului românesc nu-l doreşte. Ce, mai există vreun tehnician român demn de încredere ? Mircea Lucescu nu vrea să vină, iar despre Dan Petrescu, Grigoraş, Rednic sau Andone n-am auzit şi nu ştim nimic.  Lasă că îl aducem pe Piţi şi să vezi la ăsta selecţie ! Ani în şir, barbugiul a fost scos de Mutu, prin goluri şi pase decisive. Acum nu se mai poate ridica nici argeşeanul.  Nu-i nimic, Piţi are simpatii. Îl aduce, ca salvator, pe Bănel care nu ştie să centreze şi n-ar avea loc nici la Steaua. Ori pe Marica, ori pe Codrea.
Am lăsat la sfârşit pe Dinamo, echipa mea de suflet, o grupare distrusă sistematic de acţionari. Badea nu poate ieşi dintr-o sticlă de foarte multă vreme, iar Borcea şi-a făcut de cap, vânzând orice jucător care a reuşit o pasă bună ori un dribling şi repatriind pensionari care nici să fugă nu mai pot. Oameni de perspectivă ? Aproape zero. Atât de lăudatul Ţucudean e un vârf de mâna a treia, greoi şi imobil, un fel de dulap de care se izbeşte mingea. Şi uite că l-am jugnit pe Doru Popescu-Dulap, care era, pe vremuri, foarte eficient în gura porţii !
Singur, Cătălin Munteanu mai joacă fotbal. Dar cu o floare, şi aia ofilită, nu se mai face performanţă.