Messi și măcelarii sau despărțirea de Simeone

          M-am bucurat mult că Messi a primit al cincilea Balon de Aur. E cel mai bun. În meciul cu Atletico a întors soarta meciului și a făcut excelent și faza de apărare. Remarcam, în fața unui coleg, că nu mai merge pe teren, ci se demarcă eficient, căutând poziții cât mai favorabile. Totuși, mi-a displăcut că Messi l-a ignorat de câteva ori pe coechipierul său Sergi Roberto și nu i-a dat mingea, deși tânărul fotbalist se afla în poziții ideale. Ce înseamnă asta? Le pasăm numai prietenilor? La viteza de joc a unei echipe îmbătrânite, Barcelona putea scăpa printre degete două puncte, în finalul meciului. Prea multe mingi înapoi, prea multă pasivitate. Catalanii joacă mai mult cu fața către propria poartă. Și, oricum, dacă nu era Messi, n-ar fi ieșit bine din confruntarea cu Atletico. Cred în continuare că, potențial, Real Madrid e cea mai bună echipă din lume.

        Problema e alta. E din ce în ce mai multă violență în jocul de fotbal, care e comparabil acum cu confruntările din rugby. Se intră criminal, la rupere. Mai mult de o oră am văzut, consternat, cum un fulău cu plete îl toacă pe Messi, jucându-l în picioare, sub privirile îngăduitoare ale unui arbitru ciudat. Jumătate dintre madrileni ar fi trebuit să aibă cartonașe galbene încă din primele minute ale jocului. Neymar a avut parte de același tratament. Nu se mai joacă doar fotbal. Sportivii se angajează în dueluri care seamănă cu bătăile din Key One, ceea ce nu e de tolerat. Jucătorii se reped în adversari cu pumnii și cu crampoanele, îi apucă de gât, le dau coate în bot, încearcă să le sfărâme oasele. Și e clar că Simeone, pe care l-am considerat un antrenor bun, le-a spus jucătorilor săi nu să-i faulteze pe catalani, ci să-i scoată definitiv din joc. Asta este o mentalitate de căcănar. Adio, Simeone!

Jucătorii-artiști de tip Messi sau Neymar sunt faultați tot mai dur. Sunt bătuți, pur și simplu, pe teren.

Încotro se îndreaptă fotbalul mondial?

P.S. Sunt bucuros, de asemenea, că nemțoaica Angelique Kerber a depășit-o, în Australia, pe Serena Williams. Vreau să văd mutre noi, printre câștigători, dar voi fi de partea sârbului Djokovic, în finala de mâine. E vecinul nostru și joacă un tenis de vis.

         

Laudă lui Diego Simeone

     Antrenorul echipei Atletico Madrid a câştigat în mine un fan fidel. N-am văzut în viaţa mea un tehnician care să facă o echipă redutabilă din jucători atât de modeşti. Lipsa de valoare a elevilor lui Simeone era evidentă când ei erau nevoiţi să dea o pasă mai lungă de şapte metri. Parcă aveau picioare de lemn! Şi asta în momente decisive. Simeone a construit cea mai bună apărare din Ligă, dar n-a avut niciun atacant valabil. Dacă meciul nu s-ar fi prelungit mult, superantrenorului Simeone i-ar fi ieşit strategia. Dar cum nu poţi face din rahat bici - doi jucători de la Real costau mai mult decât toată echipa lui Diego -, valoarea şi-a spus cuvântul şi Real a câştigat. Cu un lot redus şi lipsit de strălucire, argentinianul nu putea face mai mult. Păcat.
    Am arătat, în alte postări, de ce nu voi ţine niciodată cu Real, deşi am mulţi amici printre suporterii madrilenilor. E o tradiţie, la ei, să mizeze pe înşelăciune şi pe simulări.  Deşi coechipierii lui Ronaldo n-au făcut un meci mare, îi felicit de două ori. O dată, fiindcă au câştigat, iar a doua oară, fiindcă au descoperit o nouă modalitate de a obţine, în mod incorect, lovituri libere. Nu ştiu cum fac, dar au abilitatea de a se năpusti în adversar şi de a sări înapoi ca şi cum s-ar fi izbit de un camion ori de un zid de cauciuc.
Îi apreciez pe Ronaldo, Bale şi Di Maria, dar pe Ramos nu-l înghit. Ca, de altminteri, şi pe măcelarul Pepe. Mi se întâmplă rar să am antipatii de felul ăsta, dar asta e.

P.S. De azi până vineri, un interviu-foileton luat de Constantin Piştea în Ziarul Metropolis : http://www.ziarulmetropolis.ro/serban-tomsa-sunt-scriitor-si-asta-e-totul-pentru-mine/