Tenisul, o parabolă a vieții

    Englezii de altădată, care au inventat aproape toate sporturile, erau niște nebuni frumoși. Bețivi și geniali, cum a fost și Dylan Thomas, în onoarea căruia laureatul Nobel Bob Dylan și-a luat pseudonimul.  Dar preocupările cu pricina pot fi psihanalizate. Mingi rotunde sau ovale trebuie să fie introduse în cavitățile unor porți, în coșuri sau prin spațiul dintre niște bare înalte. Nu întâmplător Ronaldo își face freza ( ca și cum ar merge la femei! ) înainte de a intra pe teren. Ceva e băgat în altceva. Trasul la țintă, cu arcul sau cu armele moderne, e și mai sugestiv.
Dar ce ne facem cu tenisul, singurul sport care mă mai interesează, dacă exceptez meciurile de fotbal în care joacă Lionel Messi? Vi se pare că există ocupație mai absurdă? Să lovești din răsputeri și cât mai plasat o minge micuță, într-un spațiu bine delimitat e o muncă mai grea decât a vâslașilor de la galere și decât a tăietorilor de lemne de odinioară. Ești robul unor pătrate și al unor dreptunghiuri. Dacă ne uităm însă cu mai multă atenție, vedem că nu câștigă cel mai puternic, nici cel mai talentat. Triumfă cel care își cunoaște limitele și știe să se întindă cât îi este plapuma. Cu alte cuvinte, învingătorul e jucătorul care comite cele mai puține greșeli. Tenisul devine astfel o ilustrare vie a moralei omenești, o parabolă a vieții de zi cu zi. Nu poți fura, nu poți cerși, cum face bravul Cristiano, care se agață de picioarele adversarilor și solicită penalty.  Mingea e în teren sau afară și discuțiile în contradictoriu nu încap. E drept că unii servesc ca fulgerul, arbitrii nu văd mingile, iar câte un jucător ghinionist nu mai are dreptul să ceară reluarea secvenței, ieșind deseori în pierdere. Singurul lucru evident imoral în tenis este forța disproporționată cu care pălesc găliganii micile ghiulele păroase. Echipamentul poartă 90% din vină.
    În fine, am văzut-o pe Dominika Cibulkova pierzând meci după meci, deși era de fiecare dată mai bună decât adversarele ei. M-am mirat de lentoarea loviturilor lui Kerber, care pare îndopată cu Diazepam, de când a devenit numărul 1 mondial. Și a câștigat mereu! Contează și cerebelul. De pildă, jucătoarele cu cele mai mari posibilități, Muguruza și Pliskova, gândesc foarte puțin.
     Îmi dau însă seama că marile performanțe au fost realizate chiar și în acest sport cu ajutorul substanțelor interzise și mi se face lehamite. Borg și McEnroe au recunoscut că s-au dopat cu cocaină. Nadal a fost tot timpul umflat cu felurite stimulente. Parcă și Djokovici ar fi luat ceva ( sau n-a luat nimic și a ajuns la epuizare), încât a ajuns să nu mai aibă practic deloc masă musculară, ca un bolnav de cancer. M-am speriat efectiv când am văzut că sub tricoul făcut praf n-avea decât piele și os. Nici pe sârb nu-l dă mintea afară din casă. Dacă ar fi fost așa, și-ar fi luat un antrenor ca lumea, cum a făcut Murray, băiat modest, însă bine sfătuit. Asul din mâneca scoțianului este legenda cehă Ivan Lendl. Lendl va face din Murray primul jucător al lumii. În rest bate vântul norocului și al întâmplării.

P. S. Mă gândesc să scriu un articol despre Ștefan Agopian și să arăt că armeanul este o variantă a scriitorului perfect. Se va supăra oare pe mine autorul Manualului întâmplărilor?

Biografia ideală, într-o țară civilizată

Acum câteva minute am fost să votez.
Două tinere, cărora le-am fost profesor, mă privesc pe furiș, iar una spune încet :
- A îmbătrânit și...
Cealaltă dă neîncrezătoare din cap :
- Nu chiar...
Adevărul e că sunt șocat de înfățișarea oamenilor pe care nu i-am văzut de câțiva ani. Sunt adevărate măști ale degradării fizice și ale neputinței. ( Excepție face un cunoscut care, deși nu bea deloc apă și lapte, arată prosper și întinerit.) Sunt convins că și ei sunt surprinși de felul în care arăt.
Și atunci mă gândesc că omul ar trebui să locuiască în trei locuri, în funcție de vârstă.
Să copilărești într-un oraș frumos, cu vestigii medievale..
Să-ți faci studiile superioare și să-ți petreci tinerețea în alt  oraș.
În a treia urbe să-ți trăiești maturitatea și să-ți realizezi opera.
Să revii, în fine, în orașul copilăriei și să-ți petreci ultimii ani. Aici am dubii : știu că nu e bine să te întorci niciodată de unde ai plecat.
Și îmi mai trece prin cap o idee : am putea socoti că trăim într-o țară civilizată dacă numărul fabricilor ( chiar așa!) și al spitalelor ar fi cel puțin egal cu cel al secțiilor de votare. Altminteri pigmei ne numim.

P.S. Mă rog, îți poți petrece tinerețea și maturitatea în mai multe orașe. Dar e crimă să stai în același loc, cu aceeași slujbă, zeci și zeci de ani. Dacă locul respectiv este o localitate rurală din România, viața ta înseamnă pușcărie curată.

James Bond a devenit Mr. Bean

* Conducătorii BNR au imunitate absolută în fața legii, indiferent de gravitatea infracțiunile pe care le-ar săvârși. Parlamentarii visează la un statut similar, dar până una-alta vor să-i facă intangibili pe avocații care să-i scape de belele.  Asta se numește democrație, nu?
* Scandalul Hexi Pharma constituie un genocid. Cum să diluezi un produs de 4200 de ori? Cât de mare a fost mita pe care a dat-o firma? Isteți, băieții vor să intre în insolvență și să tragă obloanele. Într-un roman de Mark Twain, negrul Jim mărturisește că a fost cândva bogat, fiindcă a avut un dolar. Aflând că un afro-american bătrân a deschis o bancă, băiatul s-a dus la moș, dându-i dolarul. A doua zi, boșorogul l-a anunțat pe Jim că banca dăduse faliment, iar dolarul lui s-a topit. Realitatea întrece cu mult ficțiunea, numai că a doua are haz și nu e criminală.
* Stau și mă întreb ce blestem îl urmărește pe Guardiola, când catalanul alege echipe care, într-un fel sau altul, vor fi mereu perdante. Mă așteptam ca fostul antrenor al Barcelonei să câștige totul cu Bayern. De ce n-a făcut-o? Cred că omul e dependent de jucători-orchestră, ca Messi.
* Mă minunez de modul în care supraviețuiește Djokovic fără antrenor. Federer făcuse deja greșeala de a se pregăti singur, în perioada fastă a carierei sale. Cel care îl antrenează pe sârb a fost un mălai-mare în stare, în tinerețe, să dărâme terenul sub el, dar minte multă nu avea. ( Acum e un strălucit jucător de poker, dând impresia că stă cu o damigeană între picioare, trăgând din când în când combustibil, printr-un pai supradimensionat.) În sport, antrenorii buni sunt foștii jucători cerebrali, care au o mereu strategie în cap. Dobrin, Hagi, Dumitrache n-au avut/nu au stofă de mentori. Dar ce zic eu?  Pe Becker nici talentul nu l-a dat afară din casă. Cu mâna groasă și cu bâta ridicată n-ajungi foarte departe. Dacă mai adăugăm și suficiența lui Nole, nu putem decât să regretăm că un sportiv atât de înzestrat își ratează cu seninătate obiectivele.
* Am văzut cum Real Madrid a încercat, în ultima etapă, să ia campionatul Spaniei, în stilul binecunoscut. Cu ghearele, cu pumnii, ocolind jocul corect. Acum sunt sigur că arbitrii corupți sunt cheia în toate competițiile. Dacă s-a ajuns ca și în muzică, la nivel european, să fie mai apreciat mesajul decât valoarea artistică, nu se mai poate comenta nimic. Ba da. În condițiile astea putem lua un Nobel fără dureri de cap. Mă mir că pe editori nu i-a dus capul să aleagă un scriitor căruia să-i însceneze o existență plină de persecuții. (Am mai scris cândva un articol pe tema asta.) Ar fi suficient ca autorul să fie ciomăgit bine de niște angajați ai unei case editoriale, deghizați în țârcovnici. Să-l bată bine, în repetate rânduri, eventual să- provoace și alte daune. Păi ce, vrem să obținem o distincție atât de înaltă, fără să o luăm nițel și pe coajă?
* Sunt printre cei care își recunosc greșelile.  Am judecat o carte după câteva fragmente. Oricine poate face această eroare și de aceea cred că nu e oportun, pentru un romancier, să publice fragmente din cărțile sale, înainte de editarea integrală. Bărbați care urăsc femeile de Stieg Larsson este un excelent roman polițist.
* Filmele cu James Bond au ajuns pelicule pentru idioți. Pentru a nu intra în Istoria universală a tâmpeniei, regizorii cunoscutei serii cinematografice ar trebui să o dea pe comedie. În felul ăsta, toată poveștile alea cusute cu ață albă ar putea fi revigorate.  Mr. Bean ar putea face un James Bond memorabil! Ca spioni, Stan și Bran ar fi fost și mai buni.

Messi și măcelarii sau despărțirea de Simeone

          M-am bucurat mult că Messi a primit al cincilea Balon de Aur. E cel mai bun. În meciul cu Atletico a întors soarta meciului și a făcut excelent și faza de apărare. Remarcam, în fața unui coleg, că nu mai merge pe teren, ci se demarcă eficient, căutând poziții cât mai favorabile. Totuși, mi-a displăcut că Messi l-a ignorat de câteva ori pe coechipierul său Sergi Roberto și nu i-a dat mingea, deși tânărul fotbalist se afla în poziții ideale. Ce înseamnă asta? Le pasăm numai prietenilor? La viteza de joc a unei echipe îmbătrânite, Barcelona putea scăpa printre degete două puncte, în finalul meciului. Prea multe mingi înapoi, prea multă pasivitate. Catalanii joacă mai mult cu fața către propria poartă. Și, oricum, dacă nu era Messi, n-ar fi ieșit bine din confruntarea cu Atletico. Cred în continuare că, potențial, Real Madrid e cea mai bună echipă din lume.

        Problema e alta. E din ce în ce mai multă violență în jocul de fotbal, care e comparabil acum cu confruntările din rugby. Se intră criminal, la rupere. Mai mult de o oră am văzut, consternat, cum un fulău cu plete îl toacă pe Messi, jucându-l în picioare, sub privirile îngăduitoare ale unui arbitru ciudat. Jumătate dintre madrileni ar fi trebuit să aibă cartonașe galbene încă din primele minute ale jocului. Neymar a avut parte de același tratament. Nu se mai joacă doar fotbal. Sportivii se angajează în dueluri care seamănă cu bătăile din Key One, ceea ce nu e de tolerat. Jucătorii se reped în adversari cu pumnii și cu crampoanele, îi apucă de gât, le dau coate în bot, încearcă să le sfărâme oasele. Și e clar că Simeone, pe care l-am considerat un antrenor bun, le-a spus jucătorilor săi nu să-i faulteze pe catalani, ci să-i scoată definitiv din joc. Asta este o mentalitate de căcănar. Adio, Simeone!

Jucătorii-artiști de tip Messi sau Neymar sunt faultați tot mai dur. Sunt bătuți, pur și simplu, pe teren.

Încotro se îndreaptă fotbalul mondial?

P.S. Sunt bucuros, de asemenea, că nemțoaica Angelique Kerber a depășit-o, în Australia, pe Serena Williams. Vreau să văd mutre noi, printre câștigători, dar voi fi de partea sârbului Djokovic, în finala de mâine. E vecinul nostru și joacă un tenis de vis.

         

Messi, fără echipă

      De ani buni îl văd pe Messi luptând aproape de unul singur să-și scoată echipa câștigătoare. La Barcelona face foarte multe, dar coechipierii îl ajută cumva. E un fotbal riscant : dacă un detaliu nu funcționează la parametri optimi ori viteza de joc scade cu o fracțiune de secundă, totul se prăbușește. În schimb, în formația Argentinei nu există oameni care să-l sprijine pe Messi. L-am văzut de multe ori bine demarcat pe Leo, dar pumele nu-i dădeau mingea. Am văzut vârfurile argentiniene în poziție favorabilă, însă Di Maria o lua de-an boulea cu mingea până când o pierdea. Și asta în repetate rânduri. Nu întâmplător Real Madrid a renunțat la serviciile sportivului din pampas. Dar nu numai el juca fără orizont și fără creier. Echipa de fotbal a Argentinei nu are o viziune clară de joc, fiindcă îi lipsește un antrenor pe măsură. Și să nu uităm că, la Copa America, Messi - care nu are un fizic de invidiat - a fost luat, la fiecare dribling, cu fulgi cu tot.
  Criză de antrenori este și în tenis. Ce-l poate învăța  Boris Becker pe Djokovic în afară de poker și de golitul stacanelor? Edberg însă i-a fost util lui Federer. Revin la o idee veche și spun că dacă elvețianul ar fi avut încă din tinerețe un antrenor bun, ar fi câștigat cincizeci de titluri de Grand Slam. Păcat că tenisul actual se bazează pe forță, în detrimentul frumuseții jocului. Este, oricum, prima dată când nu am mai ținut cu Federer. Sau nu numai cu el. Am fost suporterul ambilor finaliști de la Wimbledon, ediția 2015.

Un geniu și un nesimțit

     Geniul este Eugen Ionescu, care m-a uluit, la recitirea volumului Nu, printr-o inteligență copleșitoare și printr-o rară artă a argumentației. Doamne ferește să-i fi intrat ăstuia în vizor, că te convingea în totalitate că ești un prost! Până la urmă, literatura este inutilă, fiindcă se poate demonstra orice, pornind de la o impresie sau de la un interes precis. Ce păcat că și aici operează jocurile politice : ierarhia literară este tot un fel de putere. Iată ce scrie viitorul inventator al teatrului absurdului :” Orice carte îți place dacă vrei.  Orice carte îți displace dacă vrei. Sunt convins de inutilitatea criticei literare, după cum sunt convins de lipsa de semnificație metafizică a literaturii. ”
Amin. E cazul să mai scriem ceva?
Roger Federer este cel mai mare jucător de tenis care a ținut vreodată o rachetă în mână. Dacă și-ar fi luat antrenor de la începuturile carierei, ar fi avut patruzeci de titlu de Grand Slam.
Novak Djokovic este de departe cel mai bun tenismen al momentului. Dar preparatorul său fizic, un nesimțit, ar trebui să fie împușcat, fiindcă l-a făcut să piardă finala de la Roland Garros, contra lui Nadal și l-a adus în pragul înfrângerii și la Wimbledon.
Aseară, plictisit de meciul Olandei cu Costa Rica, am dat pe TCM și am văzut capodopera lui Stanley Kubrick, Portocala mecanică, splendidă ecranizare a romanului lui Anthony Burgess. Regizor straniu, impresie foarte puternică. E interesantă corelarea decorurilor cu subconștientul dereglatelor personaje.