Aerul capodoperei și mirosul ratării

       În timp ce Brazilia se chinuia să nu mănânce bătaie de la Chile, pe programul doi al televiziunii române rula Dictatorul lui Chaplin. Nu știu cum să spun, dar capodoperele sunt ușor de recunoscut, fiindcă te copleșesc prin modul în care reinventează frumusețea, în marginea unor adevăruri umane. Fie că sunt romane, fie că aparțin cinematografiei, acestea au un aer aparte, o muzică a lor, un vitraliu prin care filtrează lumina, în sclipiri inconfundabile. Așa se întâmplă când citești prima dată Un veac de singurătate, Maestrul și Margareta, Deșertul tătarilor, Iosif și frații săi, Sub vulcan, Orbirea sau La răsărit de Een. La fel, când recunoști câteva scene din Bergman, Wajda, Fellini, Tarkovski, Mihalkov ori, iată, Chaplin. Restul este o grandioasă ratare.
      Mă gândeam la aceste lucruri, văzând neputința și lipsa de har a fotbaliștilor brazilieni. Ăștia, care joacă acum, nu merită nici să le ducă papucii la ușă unor Garrincha, Pele, Jairzinho, Socrates, Ronaldo ( adevăratul Ronaldo!), Romario, Rivaldo, Dunga, Ronaldinho. Ceva din aura marilor legende braziliene zăbovește încă pe umerii lui Neymar.
      Am ținut de când mă știu cu Brazilia, dar azi copiii sambei m-au dezamăgit. N-au arătat nimic pe teren și au umblat cu pile la Divinitate, pentru a scăpa de o eliminare rușinoasă.

Câte femei poate să aibă un bărbat

         Am cunoscut cândva un cizmar care-şi uimea amicii cu poveştile sale amoroase. Era invalid şi parcă pentru a confirma faima şchiopilor în materie de virilitate, îţi făcea capul calendar cu relatarea unor scene porno, ale căror protagoniste acopereau întreg spectrul vârstelor unui om, de la eleve de gimnaziu  la babe aprinse şi senzuale. Bătrânul îşi bifase trofeele pe un caiet. Erau multe pentru un ţăran, dar puţine în comparaţie cu izbânzile altora. Era tare mândru de performanţele sale, însă el nu ştia însă că poetul Ion Barbu pusese la orizontală în jur de cinci mii de femele, iar Ion Vinea, zece mii.
Joi seara am pierdut mult timp, urmărind un interviu cu scriitorul Georges Simenon, trecut de mult în lumea celor drepţi. Nu mă omor după scrierile sale, dar îl consider un autor decent. Simenon n-a crezut în familie, în societate, în biserică, în căsătorie, în nimic din ceea ce înseamnă lume civilizată. A fost însă de o productivitate fabuloasă, scriind sute de romane şi de povestiri. Publica şase romane pe an. La un moment dat povestea că într-o zi a fost vizitat de Fellini, care tocmai lucra la filmul Casanova. Din vorbă-n vorbă, Simenon află de la Fellini că vestitul seducător se culcase cu patru mii de femei. Simenon a împărţit numărul respectiv la anii şi zilele italianului şi a tras o concluzie neaşteptată : "A avut puţine. Nici măcar una pe zi. Eu am avut, încă de la treisprezece ani şi jumătate, câte trei zilnic. " Au mai făcut un calcul şi le-a ieşit ceva de ordinul zecilor de mii. Parcă actorul Warren Batty se mai lăuda cu asemenea realizări. Dacă ne gândim că Dostoievski a avut o singură femeie şi nici aia n-a fost ca lumea, transformându-i viaţa în calvar, ne apucă stenahoria. Eminescu a dus-o şi el prost în materie de amor, iar Schopenhauer s-a îmbolnăvit de sifilis încă de la primul contact sexual. Ăsta da noroc ! Să înţelegem că dacă îţi foloseşti un pic mai mult creierul, rişti să îndepărtezi sexul frumos din preajma ta, aşa cum tămâia îi alungă pe draci ?
         Altceva mă nemulţumeşte. În primul rând, e o dovadă de, cum să zic, inferioritate umană să te lauzi că trăieşti efectiv sub zodia instinctelor şi că nu-ţi poţi stăpâni impulsurile sexuale. Cum vezi o femeie, cum sari pe ea. Nici cimpanzeii nu fac aşa. Cetăţenii de tip Strauss-Kahn, da. În lumera asta există oameni veşnic în călduri care fac sex iepureşte, cu cine pot, pe unde se nimereşte, trecând pe lista lor deopotrivă femei de serviciu şi familiste ipocrite, care se vând ieftin sau se dau gratuit, din curiozitate. Simenon însuşi mărturiseşte că dacă o femeie se atingea de el într-un mijloc de transport, era nevoit să se ducă imediat la bordel. ( Dar, spre cinstea lui, nu s-a împreunat niciodată cu soţiile, fiicele sau surorile prietenilor săi. )  În al doilea rând, nu sunt de acord cu verbul "a avea" : "am avut-o", "l-am avut". Partea de vorbire respectivă presupune o întreagă filosofie de viaţă, în timp ce actul sexual pare de o simplitate dezarmantă. Vulgarele cuvinte populare care încep cu "f" exprimă mult mai realist situaţia. În al treilea rând, mă simt dator să protestez împotriva eliminării ideii de calitate în ceea ce priveşte femeia. Să fie toate femeile la fel ?  Cred mai degrabă că o doamnă adevărată poate valora cât un milion de cocote, care nu merită nici să-i ducă papucii la uşă, dar lucrul ăsta nu se vede în numărătoarea masculilor. Sute, mii, zeci de mii. Parcă am vorbi despre ţigări, nuci, castane şi prune. Când eram mic, aveam un tovarăş de joacă, de etnie romă, care număra cu exactitate câte zarzăre, dude, pâini, roşii şi castraveţi mânca. Ţinea o evidenţă riguroasă. Ţin minte că şi el ajunsese la ordinul zecilor de mii. În fond, cum dragostea nu intră în discuţie într-o lume în care totul se vinde şi se cumpără, contează numai calitatea serviciilor.
Şi atunci mă întorc şi şi zic : poate că, în ceea ce priveşte sexul, se foloseşte corect verbul "a avea". "Ai" numai ceea ce "cumperi".

P. S. Iată ce mi-a scris, pe mail, prietenul Dan Miron : "Diferenta intre el ( Simenon - n. m. Ş T. ) si Casanova e ca al doilea cucerea femeile, iar primul le cumpara. De aia Casanova va ramane mereu prototipul amantului fermecator, pe cand Simenon va fi uitat, asa cum curvele nu mai fac doi bani la batranete. 

Impartasim aceeasi filosofie : sexul e legat de verbul a avea, dragostea de verbul a iubi."