Un scriitor adevărat

       Pentru mine, ""un scriitor adevărat" este un mod de a spune despre cineva că este un mare scriitor. Asta este, indiscutabil, Ioan Groşan.
      Regret enorm că am citit cu mare întârziere primul volum al romanului Un om din Est de Ioan Groşan, în condiţii care nu mi-au permis să scriu un articol mai amplu. Cartea a apărut în 2010, la Tracus Arte, dar dacă poetul şi prozatorul Cosmin Perţa nu mi-ar fi făcut-o cadou, n-aş fi ajuns s-o deschid niciodată.
Depun mărturie, cu mare întârziere, că Ioan Groşan a dat, prin Un om din Est, unul dintre cele mai importante opere ale literaturii de după 1989. Care sunt argumentele mele ?
1. Groşan povesteşte cu farmec şi coerenţă, fiind unul dintre autorii care nu plictisesc niciodată. Ar fi interesant de făcut o paralelă între scriitorii care ţin constant contactul cu cititorii, publicând periodic în diferite publicaţii, şi cei care se limitează în a-şi scrie cărţile. Primii - e şi cazul lui Groşan -şştiu să-şi seducă cititorii, să şi-i apropie, să devină parteneri accesibili, într-un act de inefabilă comunicare artistică.
2. Groşan este deopotrivă livresc şi plin de viaţă. Cărţile sale se hrănesc simultan din realitate şi din lecturi desăvârşit asimilate. Naturaleţea textului este însă copleşitoare, personajele sunt vii, scenele sunt convingătoare. Numai experienţa mea de scriitor mă face să intuiesc că imaginaţia este esenţială în scrisul lui Groşan. Totul este atât de real, de parcă prozatorul ar relata nişte experienţe biografice.
3. Puţini romancieri au umorul lui Ioan Groşan. El are toate atuurile unui umorist, dar se mişcă totuşi în cerul marii literaturi. Are începuturi şi sfârşituri de capitole de mare efect, fără să dea impresia că le caută cu tot dinadinsul : "Într-o bună dimineaţă, în binecuvântata zi de 5 octombrie 1989, Grigore Samsaru, profesor de biologie la Şcoala generală nr. 1 din orăşelul A..., se trezi brusc cu o irepresibilă dorinţă de a intra în partid. "
4. Romanul lui Groşan îşi inventează o mitologie proprie. Un cerb fantomatic este urmărit de oficiali pentru a fi îmăuşcat de Ceauşescu, iar femeile cu care se culcă Nelu Sanepidu, atât de naturale şi de pline de viaţă, sunt de fapt...arhetipuri feminine. Să remarcăm că Groşan nu descrie deloc scenele de dragoste, referindu-se la acestea generic şi rezumativ. Prin aceasta, Un om din Est nu pierde nimic din punct de vedere artistic. Poate chiar dimpotrivă.
5. În sfârşit, personajele lui Groşan sunt foarte reuşite şi evoluează fără să-şi dea de gol Păpuşarul care trage, din culise, sforile. Groşan este un mare talent care ar trebui să scrie mai multă proză şi mai puţine articole.
Nici roman realist, nici basm comic, Un om din Est este o operă literară de o mare frumuseţe. Am citit-o cu mare bucurie şi aştept cu nerăbdare următorul volum.

P. S. După ce am scris aceste rânduri, am citit articolul lui Dumitru Augustin Doman O lume din Est, publicat mai întâi în revista Litere, nr. 7, iulie 2010 şi reluat pe blogul personal al lui DAD. Sunt mândru să constat că părerea mea coincide cu a lui DAD - Groşan  are anvergură unui prozator de valoare, umorul fiind fiind, la el, numai un strat al lecturii -, fiindcă autorul Cititorului de roman este nu numai un excelent scriitor, ci şi un barometru literar sigur.

Felinarele roşii şi execuţiile cu tunul

* Multe lucruri bune ne-au dăruit orientalii : mătase, hârtie, ceai, cafea, remedii naturale şi o anumită filosofie. N-am trecut pe această listă praful de puşcă.
Iată însă că din Coreea de Nord ne vine o ştire neobişnuită :
"Un ofiţer din armata nord-coreeană a fost executat cu un proiectil tras de un tun pentru că a consumat alcool în timpul celor 100 de zile de doliu după "conducătorul drag" Kim Jong-il, informează Daily Mail. Potrivit presei sud-coreene, Kim Chol, fost vice ministru în armată, a fost forţat să stea într-un loc pentru a fi lovit cu tunul. Moartea ofiţerului a fost ordonată de liderul nord-coreean Kim Jong-un."
Ehe, asta e dictatură, nu ca în alte ţări, unde oricine doreşte îl poate înjura pe Preşedinte până face spume la gură ! Dar nu pot să nu remarc ipocrizia autorităţilor nord-coreene. Kim Jong-il a fost un "consumator" de calibru, iar Kim Chol ar fi putut invoca oricând, în apărarea sa, faptul că a băut în amintirea fostului dictator, aducându-i un omagiu. Şi nu mă pot dumiri  : cum o fi fost Kim Chol "forţat să stea într-un loc ", pentru a fi făcut praf cu tunul ?
Nu sunt un adept al pedepsei cu moartea, dar mă gândesc cât de responsabili ar deveni politicienii dacă în loc de imunitate parlamentară li s-ar arăta, în caz de încălcare a legii, spectrul pedepsei cu moartea şi persepectiva de a fi executaţi cu tunul ?
* În România avem medici extraordinari. Am dat şi eu numele câtorva cu care am interacţionat : Valeriu Flueraru, Andrei Bâlbâie, Dumitru Toma, Mihaela Grigore. Unii însă nu au condiţii să-şi foloseacă priceperea, iar alţii sunt blocaţi de proceduri birocratice complicate, specific româneşti. Mai sunt şi destui care condiţionează actul medical de încasarea unor bani de la pacienţi. În sfârşit, există şi doctori nepăsători, ca să nu spun altfel.  Ei îşi lasă cu seninătate bolnavii să moară, ca şi când aceştia ar fi nişte insecte ce le parazitează spaţiul vital. Poate că pentru ultima categorie ar trebui să introducem un obicei medieval chinezesc. Când unui medic îi murea un muşteriu, i se punea un felinar roşu la poartă. La al doilea mort apărea încă un felinar. În sfârşit, după al treilea felinar, tămăduitorul era spânzurat.
* C'âteva cuvinte din romanul Un om din Est de Ioan Groşan : "Toată ziua ronţăia ceva, eugenii, napolitane, covrigi. Altfel, era pâinea lui Dumnezeu. Pe care, dacă ar fi avut acces la ea, ar fi înfulecat-o imediat. " "