Amintiri dintr-o lume cu cărţi ( II )

Aflat în Cuba, Tennessee Williams l-a cunoscut pe Hemingway în spelunca Floradita, unde scriitorul american "îşi petrecea zilele şi nopţile, când nu pleca pe mare" :
"Mă aşteptam la un tip extrem de viril, un super-macho despotic, cu o vorbire grosolană. Dimpotrivă, Hemingway mi-a apărut ca un gentleman, care emana o foarte înduioşătoare notă de timiditate. "
Williams face gafa de a-l întreba pe Hemingway de ce boală suferise soţia acestuia, care murise.
"Hemingway nu mi-a luat-o în nume de rău, dar mi-a răspuns (după un soi de ezitare):
- Mă rog, a murit şi e moartă şi îngropată.
După care a continuat să bea. "
Autorul Zăpezilor de pe Kilimanjaro îi dă lui Williams o scrisoare de recomandare către Fidel Castro.
"Kenneth Tynan şi cu mine ne-am dus la palat. Castro avea o întrunire a cabinetului, întrunire care a durat foarte mult. Am aşteptat afară, aşezaţi pe treptele din faţa sălii unde se ţinea şedinţa. După o aşteptare de trei ore, uşa s-a deschis şi am fost invitaţi înăuntru. Castro ne-a întâmpinat pe amândoi cu căldură. Când Kenneth Tynan m-a prezentat pe mine, Generalissimul a exclamat:
- Ah, dată naibii pisica aceea!
Se referea la Pisica pe acoperişul fierbinte, ceea ce m-a surprins, - fireşte m-a încântat. Nu mi-aş fi imaginat că Generalissimul cunoaşte vreo piesă de-a mea. După aceea ne-a prezentat tuturor membrilor cabinetului. Ne-a servit cafele, băuturi, şi-a fost o întâlnire plăcută, care a meritat trei ore de aşteptare."
La Hotel Nacional, Tennessee Williams îi întâlneşte pe Jean Paul-Sartre şi Simone de Beauvoir :
"Unele dintre persoanele de care m-a legat o prietenie puternică au fost femei, şi Marion făcea parte dintre acestea. Era foarte plăcută şi bea de stingea. Am călătorit mult împreună. Într-o după amiază, când ne aflam amândoi la Hotel Nacional şi jucam gin rummy în chioşcul nostru de lângă piscină, i-am zărit pe Jean-Paul Sartre şi pe Simone de Beauvoir, aşezaţi într-un alt chioşc. I-am spus:
- Marion, cred că ar trebui să-i cunoaştem.
Cum ea nu a obiectat, m-am dus şi m-am prezentat domnului Sartre. S-a arătat foarte amabil şi i-am spus:
- N-aţi vrea să veniţi să beţi un pahar cu noi?
Ni s-a alăturat, împreună cu Miss de Beauvoir. Ea era o doamnă rece ca gheaţa, dar Jean-Paul Sartre se dovedea foarte prietenos şi fermecător. Am discutat mult şi i-am menţionat printre altele că Marion scrie poezie. Cu o seară înainte îmi arătase câteva poeme foarte frumoase. Sartre a declarat:
- O, aş vrea să le văd şi eu.
- Marion, am îndemnat-o, ai ceva împotrivă ca domnul Sartre să-ţi citească poeziile?
- Tom, te rog, nu! a protestat ea. Eu nu fac decât să mâzgălesc. Mă amuz, noaptea, să mâzgălesc versuri.
- Marion, după părerea mea ai nişte poeme frumoase, am stăruit eu.
Domnul Sartre a adăugat:
- Te rog, du-te dumneata până sus şi adu-le!
Aşa că am urcat şi le-am adus... Ei bine, Sartre a fost de-a dreptul impresionat. Trebuie să menţionez, însă, că Miss de Beauvoir a continuat să rămână de gheaţă. Bănuiesc că aşa e firea ei."