Marii atacanți fac marile meciuri. Reflecții după Franța-România

* Echipa Franței nu mi s-a părut cine știe ce. Pentru marile puteri fotbalistice, cocoșii galici sunt o victimă sigură. Griezmann e un mediocru căruia Simeone i-a dat un rol important, o pălărie prea mare pentru... picioarele sale. În schimb, ai noștri au jucat neașteptat de bine.
* N-am înțeles niciodată ce caută Stancu în națională. Cu puțină atenție din partea portarului francez, el ar fi ratat și lovitura de de la 11 metri, acordată de ungurul Viktor Kassai. Dacă Iordănescu s-a simțit obligat să introducă în echipă un om pe care-l cheamă Stancu, îl putea lua pe unchiul meu, Badea Stancu, zis Păpurică, bărbat adevărat, care va împlini 95 de ani. Păpurică ar fi băgat precis mingea în ațe, de la doi metri de linia porții.
* Mă așteptam la un arbitraj mai bun din partea lui Kassai. Joc liber, joc liber, dar nu bătaie mascată. Au fost cam multe erori în deciziile simpaticului maghiar.
* Regret că nu i-am văzut, în echipa noastră, pe Budescu și pe Gardoș. Fiindcă veni vorba, Chiricheș a evoluat alandala.
* Un semn că Iordănescu nu prea știe ce face e că l-a schimbat pe Andone, care s-a bătut ca un leu și a luat mereu fața adversarilor.
* Marile meciuri sunt făcute de marii jucători. Vorba unui critic literar :” Ubi sunt Hagi et Popescu?” Întreb și eu : unde sunt Dinu, Boc, Dumitrache, Dobrin și Lucescu? În absența unor fotbaliști ( mai ales atacanți!) de calibru, meciurile nu pot fi decât cel mult onorabile.

Farfuridi era pro-eupean

        Dacă am avea curiozitate să aflăm ce doctrină politică îmbrăţişează personajele din O scrisoare pierdută, am găsi eterna ciulama ideologică dâmboviţeană, dar am avea şi unele surprize.
De pildă, Farfuridi, ca reprezentant al puterii, este un pro-european de faţadă. El simte că Europa este "cu ochii ațintiți asupra noastră". E necesar să fim responsabili, "pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie și să recunoască". "Reviziunea constituțiunii" era o "cestiune"  la ordinea zilei şi pe vremea aceea. Farfuridi este de acord cu proiectul, deşi în sufletul său este profund conservator : "Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale... Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!"
        Într-o vremelnică opoziţie şi mai bun orator decât Farfuridi, Caţavencu se declară patriot şi ştie să plângă artistic, la comandă, atunci când ţine discursuri : "Domnilor!... Onorabili concetățeni!... Fraților!... (plânsul îl îneacă) Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune și eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al țării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpânește) mă gândesc... la țărișoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge. Aplauze în grup)... la fericirea ei!... (același joc de amândouă părțile)... la progresul ei! (asemenea crescendo)... la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)  După cum se vede, personajul îşi dozezeză cu miestrie emoţiile, în faţa publicului. Un psiholog ar spune că îşi gestionează admirabil inteligenţa emoţională! El are o formulă care prinde grozav la public : "România să fie bine și tot românul să prospere!" ( o variantă a lozincii "Să trăiţi bine!"). Se vede pe sine ca reformator şi progresist : "Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist... că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preț. (scurt și foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da!" Susţine chiar...descentralizarea : "Or... conduși de aceste idei, am fundat aci în orașul nostru „Aurora Economică Română", soțietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din București... pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi... eu... nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureștenilor, capitaliștilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face și noi ce fac dânșii în al lor..."  Fireşte, este o descentralizare făcută în folosul celor care o iniţiază, un fel de fărâmiţare feudală, neavând nimic în comun cu interesul naţional. Dar unde am mai auzit noi aceste cuvinte? În realitate, Caţavencu este naţionalist şi retrograd, având aversiune faţă de evrei : "În Iași, de exemplu, — permiteți-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! — în Iași n-avem nici un negustor român, nici unul!...Și cu toate aceste toți faliții sunt jidani!" La un moment dat, Caţavencu îi spune lui Farfuridi : "În zadar veniți cu gogorițe, cu invențiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiți opinia publică." E de înţeles că dăscălimea şi "moflujii" îi împărtăşesc părerile.

        Aşa stăteau lucrurile pe vremea lui Caragiale şi, mai târziu, în perioada interbelică, la fel se prezintă şi azi. În materie de popoare, sunt lucruri care nu se schimbă niciodată. Sau, hai să fim optimişti, cu mare, foarte mare greutate.

P.S. Straşnică echipă are Steaua! Nu m-am uitat la meci , fiindcă   sunt dinamovist de cinci decenii şi anticipam o victorie a băieţilor lui Becali la cinci-şase goluri diferenţă. Am aflat ulterior că Steaua a egalat în ultimele minute ale jocului, smulgând, cu greu, un punct unei formaţii de nivel comunal.
       Mulţi arbitri proşti am văzut în viaţa mea - Alexandru Tudor e printre ei! -, iar unii m-au îmbolnăvit de-a dreptul, însă nu cred că există niciunde creaturi ca în campionatul Spaniei. Aşa ceva nici în inima Africii nu găseşti. Totuşi, idioţii ăia, cu aspect de handicapaţi, decid soarta unei competiţii în care activează cele mai bune echipe din lume : Real Madrid şi Barcelona. Am constatat că madrilenii câştigă zeci de puncte în urma deciziilor aberante ale oamenilor în negru. Cam cum se întâmplă cu Steaua, la noi. Cu mult timp în urmă era "ajutată" Dinamo.

1 Decembrie

             1 decembrie este ziua Marii Uniri, care a fost făcută de nişte ROMÂNI cu simţul datoriei, adevăraţi patrioţi. Aceştia s-au bazat pe sacrifiile altor ROMÂNI, morţi eroic, pe câmpul de luptă. Ei au ştiut ce înseamnă măreţia umană şi ne fac să ne simţim mândri că aparţinem acestei naţiuni.
La mulţi ani ani, ROMÂNIA !

P. S. Scriitorul Dumitru Augustin Doman ne reaminteşte, pe blogul său, că 1 Decembrie este şi ziua Republicii Centrafricane, cândva Imperiul Centrafrican, stăpânit prin teroare de Jean-Bédel Bokassa, canibalul autoproclamat împărat. Cu unul dintre fiii săi, Rogé, am fost vecin de cameră în Complexul Studenţesc Grozăveşti. O Alteţă Imperială cu obiceiuri aduse din junglă.

Nişte războinici şi un meci de doi lei

        Sincer vorbind, nu înţeleg entuziasmul unora după zdrobitoarea victorie în faţa Ungariei. Maghiarii s-au prezentat la Bucureşti cu o echipă de nivel comunal. Dacă i-ar fi întâlnit pe nemţi sau pe spanioli, vecinii noştri ar fi scos de zece ori mingea din plasă. Meciul a fost un fel de morfoleală în care adversarii României n-au avut niciun atu. Noi avem apărare, dar mult lăudatul Marica mi se pare depăşit de fazele dificile. Nu e pus la punct nici cu condiţia fizică şi n-ar avea nicio şansă dacă ar lupta cu nişte fundaşi adevăraţi. Nu mai vorbesc de Stancu, care n-are ce să caute la echipa naţională. E zero absolut. Chiar beat mort şi într-un picior, Mutu ar fi mai periculos decât fostul stelist. Să sperăm că meciul cu Turcia va arăta că n-am dreptate.
        Văzând însă manifestările suporterilor unguri, am înţeles - abia acum ! - care este rostul fotbalului pe lume. E un fel de supapă prin care ne eliberăm, periodic, de sălbăticia noastră ancestrală, înscrisă în codul genetic. Am constatat, încă din copilărie, că amenii se simt bine în turmă, sunt mai puternici, mai îndrăzneţi şi mai plini de iniţiativă în a distruge tot ce le iese în cale. Huliganii englezi, ultraşii ungurii, bătăuşii turci fac însă dezastru când se deplasează în altă ţară. Este exact ca în filmele acelea americane, cu camionagii dezaxaţi, care sunt familişti perfecţi, dar ascund în maşinile lor femei violate şi tranşate cu sadism.
        Până la urmă, jocul de fotbal şi spectacolul din jurul acestuia reprezintă o terapie socială binevenită, făcută, la nivel planetar, mulţimilor care vor avea mereu nevoie de circ, mai sângeros sau mai vesel. Se bagă bani mulţi în afacerea asta, unii se îmbogăţesc, în timp ce alţii se aleg cu buzunarele goale şi cu capetele sparte. Dar, în final, toţi sunt fericiţi.

P.S. O situaţie paradoxală : suporterii maghiari s-au afişat peste tot ca nişte războinici din zorii civilizaţiei, dar jucătorii lor s-au dovedit a ne fi prieteni de nădejde. Aşa după cum observa scriitorul Dumitru Augustin Doman, ei ne-au oferit cu politeţe mingea, în repetate rânduri, ca să le-o vârâm în plasă. Dar noi nu reuşeam mai deloc.