Pentru cine joacă Bărboianu?

     Sunt dinamovist de peste o jumătate de secol, dar ceea ce se întâmplă acum la clubul respectiv întrece orice imaginație. Echipa a fost falimentată de Borcea, care a câștigat bani buni din vânzarea jucătorilor și a readus, aproape gratis și aruncând praf în ochii suporterilor, foste glorii ale echipei, acum pensionari, pentru a se antrena... ”pentru Liga Campionilor”. Pe toți jucătorii buni care ar fi vrut să semneze pentru Dinamo i-a redirecționat către Steaua, acționând ca un veritabil agent al lui Gigi Becali.  Dinamo n-avea cum să facă performanță în condițiile astea și mă mir că nu retrogradează.
    Aseară am urmărit a doua repriză a meciului, fiindcă am vrut să-mi menajez mintea. Am văzut mai întâi o galerie de idioți care ținea cu tot dinadinsul ca Steaua să câștige cu 3-0, la masa verde. Au urmat secvențe de fotbal de nivel comunal. Un jucător îmi sărea în ochi prin entuziasmul său : Bărboianu.  Făcea exces de zel, dar centrările lui erau pase la adversar și pierdea mingea, ca din întâmplare, în situații cheie, punându-i pe steliști în situații favorabile. Pe scurt, Bărboianu juca pentru Steaua, iar colegii săi continuau să-i dea pase și antenorul paria pe el. Știam că, într-un alt meci cu Steaua, înscrisese în propria poartă, aducând trofeul foștilor militari. Și nu s-a dezmințit nici de data asta. I-a lăsat pe adversari să treacă pe lângă el ca pe lângă un stâlp de telegraf și să intre în careu, apoi s-a năpustit asupra lor și a faultat, pe rând, doi dintre ei! Ca să nu fie niciun dubiu!  Chiar orb dacă ar fi fost, arbitrul ar fi dat penalty. De aici meciul s-a rupt. Același Bărboianu bătea cornere, arunca mingea și strica fazele de atac ale dinamoviștilor, cu mare elen și în admirația tuturor.  În fine, văzând dincotro bate vântul și că unii dintre dinamoviști îi vor învingători pe flăcăii din Ghencea, arbitrul Cristi Balaș a vrut să-și aducă și el contribuția la mascaradă, fluierând un penalty mai mult decât dubios. Și uite așa s-a mai încheiat o maimuțăreală de meci, numită de mulți derby!
    Dinamo ar trebui să fie preluată urgent de un om care se pricepe la fotbal și care să aducă un antrenor bun. De exemplu, pe Grigoraș. Să vedem ce va face Dinu Gheorghe.

P.S. Încerc să scriu ceva, dar cei care furnizează curentul electric mă întrerup din trei în trei rânduri. Să înțeleg că asta e o formă de cenzură? :)

Un elev cu îndatoriri serioase

Întâmplarea pe care o voi relata este reală.
Un profesor de sport, foarte ambițios, obținea trofeu după trofeu, cu echipa de handbal a școlii. Vedeta formației era un elev ajuns în clasa a VIII-a, minoritar. Tipul arăta ca Raj Kapoor, având părul ca antracitul și mustăți stufoase. Era atât de vânjos, încât îi putea snopi în bătaie pe toți dascălii instituției. Nu-i cotonogea totuși, fiindcă hormonii săi erau bine ținuți în frâu : avea acasă pirandă și copii.
Într-o dimineață, handbaliștii se pregăteau să plece într-o deplasare, pentru un meci important. Se strânseseră toți, numai liderul lipsea.
- Ce face, bă, ăla, al dracului, de nu mai vine? a întrebat antrenorul
Au mai așteptat o vreme, însă starul nu se arăta.
- Mă duc după el, că întârziem și pierdem microbuzul, a decis magistrul.
A ajuns la casa băiatului și a bătut în ușă. După mai multe bubuituri, ușa s-a deschis brusc și sportivul-minune a apărut în persoană, cu mădularul gol și învârtoșat.
- Ho, bre, ce faci zulum așa, ca la caraulă? s-a rățoit el. Au dat tătarii?
- Păi, nu trebuie, bă, să vii la echipă? s-a amărât musafirul.
- Viu, mo, cum să nu viu! Da' acu' ai și matale nițică răbdare! Că ieream și io, ca omu', pă fumeie!

P.S. Ziarul Metropolis îmi face o surpriză. Deși în acte se menționează că m-am născut pe 12 octombrie, evenimentul s-a petrecut, în realitate, pe 10 octombrie :
http://www.ziarulmetropolis.ro/serban-tomsa-58-la-multi-ani/

Unde este Zanetti?

      Argentina n-are nicio șansă la titlul mondial. Este o echipă modestă, cu jucători mediocri, așteptând minuni de la Messi, care nu se află în vârful carierei sale. A obosit și el, dar tot își mai salvează echipele de la prăbușirea totală. E și greu să reziști mai mult de cinci-șase ani, făcând totul pentru o echipă, Barcelona, care așteaptă de la tine să fii, în egală măsură, coordonator de joc și golgeter. Adică să și centrezi, să și înscrii! Messi nu joacă deloc fără minge, nu se demarcă, fiindcă îi lipsește capacitatea fizică pentru a putea face asta. E foarte fragil.
     Fotbaliștii argentinieni sunt lipsiți de o tehnică superioară - inclusiv Aguero, un atacant primitiv - și par neputincioși. Mă obișnuisem cu imaginea unor argentinieni puternici și rapizi, care își dominau adversarii în duelurile directe. Javier Zanetti era simbolul acestei forțe de neoprit. Părea clădit din elemente anatomice nonumane, având ochi de vultur, forță de elefant și rapiditatea unui ghepard. Zbura pe teren. Aveam impresia că are arcuri miraculoase în mușchii picioarelor. Nimeni nu-l putea pune în inferioritate într-o confruntare.
    Dar era lui Zanetti a apus. S-a dus și omnipotența lui Messi. Rămân Germania, Franța - din păcate, una va fi eliminată -  și alte câteva echipe care au mai arătat câte ceva.

Nişte războinici şi un meci de doi lei

        Sincer vorbind, nu înţeleg entuziasmul unora după zdrobitoarea victorie în faţa Ungariei. Maghiarii s-au prezentat la Bucureşti cu o echipă de nivel comunal. Dacă i-ar fi întâlnit pe nemţi sau pe spanioli, vecinii noştri ar fi scos de zece ori mingea din plasă. Meciul a fost un fel de morfoleală în care adversarii României n-au avut niciun atu. Noi avem apărare, dar mult lăudatul Marica mi se pare depăşit de fazele dificile. Nu e pus la punct nici cu condiţia fizică şi n-ar avea nicio şansă dacă ar lupta cu nişte fundaşi adevăraţi. Nu mai vorbesc de Stancu, care n-are ce să caute la echipa naţională. E zero absolut. Chiar beat mort şi într-un picior, Mutu ar fi mai periculos decât fostul stelist. Să sperăm că meciul cu Turcia va arăta că n-am dreptate.
        Văzând însă manifestările suporterilor unguri, am înţeles - abia acum ! - care este rostul fotbalului pe lume. E un fel de supapă prin care ne eliberăm, periodic, de sălbăticia noastră ancestrală, înscrisă în codul genetic. Am constatat, încă din copilărie, că amenii se simt bine în turmă, sunt mai puternici, mai îndrăzneţi şi mai plini de iniţiativă în a distruge tot ce le iese în cale. Huliganii englezi, ultraşii ungurii, bătăuşii turci fac însă dezastru când se deplasează în altă ţară. Este exact ca în filmele acelea americane, cu camionagii dezaxaţi, care sunt familişti perfecţi, dar ascund în maşinile lor femei violate şi tranşate cu sadism.
        Până la urmă, jocul de fotbal şi spectacolul din jurul acestuia reprezintă o terapie socială binevenită, făcută, la nivel planetar, mulţimilor care vor avea mereu nevoie de circ, mai sângeros sau mai vesel. Se bagă bani mulţi în afacerea asta, unii se îmbogăţesc, în timp ce alţii se aleg cu buzunarele goale şi cu capetele sparte. Dar, în final, toţi sunt fericiţi.

P.S. O situaţie paradoxală : suporterii maghiari s-au afişat peste tot ca nişte războinici din zorii civilizaţiei, dar jucătorii lor s-au dovedit a ne fi prieteni de nădejde. Aşa după cum observa scriitorul Dumitru Augustin Doman, ei ne-au oferit cu politeţe mingea, în repetate rânduri, ca să le-o vârâm în plasă. Dar noi nu reuşeam mai deloc.

Milă pentru portari !

Cea mai umilă condiţie este cea de portar, fie că acesta activează într-o instituţie, fie că se agită în spatele unei echipe de sportivi.
Când stai la intrare, trebuie să fii respectuos cu angajaţii - mai ales cu cei care au caractere urât mirositoare - şi să iei poziţie de drepţi în faţa şefilor, mai tineri decât tine şi, oricum, mai nervoşi decât restul lumii. Eşti obligat să duci la îndeplinire orice sarcină, cât mai repede posibil. Faci servicii, favoruri, te înclini, zâmbeşti automat, înghiţi rahatul tuturor şi, dacă ai puţină demnitate, nu poţi plânge nici măcar acasă.
Pe scurt, portarul este sacul de box al tuturor. Are voie să încaseze, dar niciodată să dea.
Chestia asta este evidentă în cadrul jocurilor cu mingea. Un portar de fotbal are nevoie de reflexe foarte bune, de ochi ageri şi de mult noroc pentru a fi pe traiectoria ghiulelelor expediate de atacanţi. Cu toate asdtea, el este ridiculizat de nenumărate ori. Dar nimic nu se compară cu eroismul portarului de handbal, care este mitraliat, bombardat, demolat de de obuzele trimise nonstop de adversari. Portarul de handbal se simte, tot timpul meciului, ca un condamnat aşteptând execuţia şi s-ar cuveni ca el să fie plătit  separat de restul echipei, cu un substanţial spor de traumă.  Abia acum am înţeles reacţiile nervoase necontrolate ale flăcăilor cu pricina după ce parează lovituri nimicitoare. Tristă soartă, incert viitor !
Fiindcă învăţământul nu mai urmăreşte performanţa şi nu mai este legat de carte - dansul, mişcarea, serbările şi utilizarea continuă a membrelor fiind prioritare -, mă gândesc, am mai spus-o şi cu alt prilej, să-i rog pe prietenii de la Uniunea Scriitorilor să-mi găsească, pe acolo, un post de portar. În branşă sunt oameni citiţi şi mă bazez pe ei că nu mă vor călca în picioare.
Nu pot, din nefericire, să aspir la rangul de portar de bancă. Ăla este singurul paznic situat mai sus decât restul societăţii. Meseria lui este să vegheze ca banii cetăţenilor să fie furaţi numai cu acte în regulă şi de aceea este recompensat pe măsură, adică mult mai gras decât un medic sau un profesor.

Prostul, tot prost !

Prostia este imuabilă.
Un om inteligent se comportă de multe ori ca un idiot, poate părea o mediocritate ori poate deveni chiar mai deştept decât este. Evoluează, se împacă inevitabil cu duşmanii, e dinamic, se transformă.
Dar un prost nu se schimbă niciodată. E, cum s-ar spune, dintr-o bucată ! De neşlefuit, e adevărat. O ţine pe a lui, orice s-ar întâmpla, şi îşi dă în petic când ţi-e lumea mai dragă.
Mă refer la Adrian Cristea.
Ştiam că e un cretin, dar nu credeam că a atins, în această direcţie, perfecţiunea. Echipa sa conducea cu 2-0, jocul mergea, erau pe val, mai mult ca sigur că ar fi câştigat. Şi ce face dobitocul ? Îi dă o palmă unui adversar care îl provocase. Şi totul se duce de râpă.
De aceea nu e bine să faci echipă cu un prost, în nicio situaţie.
Nemernicii câştigă de regulă prin jocuri murdare, instigând la violenţă în fiecare moment şi mizând pe contribuţia câte unui redus mintal din echipa adversă.

P.S. Dacă însă Cristea a încasat, pentru gestul său, mai mulţi bani decât ar fi primit din zece contracte de fotbalist-gigolo-chefliu de Liga I, prostul sunt eu, pentru că l-am considerat om şi l-am luat în serios.