Acești oameni minunați și imposibila lor izbăvire

* La fotbal suntem jalnici. Dacă africanii primeau două meritate lovituri de la 11 metri, ne băteau măr. Am cunoscut cândva niște studenți congolezi, cei mai blânzi oameni de culoare care există. Trăiseră la marginea junglei, iar doctorul lor, un tip foarte nervos, le făcea injecții direct prin pantaloni. Aveau în sat și o vrăjitoare care îi transforma pe copii în spiriduși, adevărate păpuși în miniatură. De la negrii aceia am învățat cum să mă apăr de pitoni și de șerpii boa, dacă s-ar întâmpla să întâlnesc periculoasele reptile pe undeva. Ce mai putem comenta în aceste condiții?
* Am tot mai puține speranțe în specia pe care o reprezint. Fac un drum la Videle cu mașina. Când trec prin Mârșa, îl văd pe un bărbat în vârstă, Ioniță, cum își inspecta proprietățile. E un fost inginer, excelent manager care îi face să prospere pe cei din jurul său. A construit niște silozuri moderne, dar primărița din localitatea sa îi impune să folosească o podișcă peste care nu pot trece mașini cu gabarit mare. Așa că impunătoarele instalații stau nefolosite, strălucind în soarele sfârșitului de primăvară. La întoarcere văd ce-l interesa pe fermier. Cineva îi călcase cu mașina sau cu tractorul hectare întregi de grâu și de orz. Tarlaua arăta de parcă un nenorocit s-a plimbat toată noaptea pe acolo, strivind plantele cu un vehicul puternic. Cerealele sunt viguroase și promit o producție record, dar invidioșii au găsit modalitatea de a-i tempera omului bucuria, făcându-i semănăturile varză. Ce oameni minunați trăiesc azi și ce modalități sublime de a se împlini găsesc ei! Creștini adevărați, ce, te joci cu ei?
* ”Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă”. Cine are doar un ochi interior, cu care își explorează la nesfârșit intimitatea, rămâne pe veci poet, chiar când scrie proză. Cel mai bun exemplu e Eminescu însuși, care agonizează încă prin unele texte optzeciste. Cine are ochi și pentru ceilalți, iar uneori și o ureche ascuțită, poate deveni prozator. Cap de coloană e Caragiale, dar povestea nu se încheie cu Sorin Stoica. E fără sfârșit.
* Aflu că Lenin a fost homosexual. Alexandru cel Mare, la fel. Poate și alții care au pornit războaie, au nimicit milioane de vieți, au provocat suferință, prin acte de răzbunare și de cruzime. Nu orientarea sexuală a marilor războinici mă interesează aici, ci posibila natură monstruoasă a unui anumit tip de feminitate. Lui Napoleon i s-a descoperit parcă, în ultimii ani de viață, o boală care îl transforma treptat în femeie. Femeia e născută să fie regină și nu acceptă alterarea statutului său. Bărbatul e de la bun început resemnat să joace roluri discrete, de senior al minții. Bărbați au fost Hegel, Platon, Kant, Bach, Thomas Mann, Wagner, Leonardo, William Faulkner, creatori de lumi, izvoare de viață eternă. ( Vedeți ironia vieții? Unii dintre ei au fost pederaști sadea, însă n-au avut ambiții care să pună în pericol viețile contemporanilor. ) Pentru mine, Tamerlan și Genghis Khan au fost niște muieri ratate, sângeroase. Adevăratele femei sunt fascinante, misterioase, inteligente, ocrotitoare, cu înclinații materne față de copiii numiți bărbați.
* Două dintre romanele mele au totuși ceva în comun. Din durerea de a nu-l putea vedea pe El izbăvindu-ne, am introdus, în text, elemente de un fantastic grotesc și comic, care se insinuează în lumi absurde și inumane, imposibil de propus spre mântuire. O grimasă transformată într-un râs dement. Am făcut la scară mică un lucru care i-a reușit lui Bulgakov la dimensiuni mitice, în cel mai frumos roman scris vreodată de o mână omenească, Maestrul și Margareta.