Radiografia unei tragedii. Când poate fi spus adevărul?

   Citesc cu mare plăcere romanul Apă neagră de Nicolae Stan, colegul meu de generație, și îmi dau seama că ruralismul ori o temă socială mai veche nu pot fi piedici în calea afirmării unui talent viguros, de prozator adevărat. Lectura m-a acaparat cu totul, așa cum mi se întâmplă rar, în cazul autorilor români. Realismul romanului este convertit în fantazări savuroase, scrise cu multă vervă. Tehnica narativă este impecabilă, trecerile de la o scenă la alta sunt de o mare finețe. Firul epic ia adesea o turnură absurdă, cu inserții  burlești.  Prozatorul posedă o rară inventivitate epică, probând multă mobilitate în redarea întâmplărilor. Personajele au acea inocență...culpabilă cu care ne-a surprins cândva Nicolae Velea, fiind urmărite în toate imprevizibilele, dar convingătoarele lor manifestări,  Textul este de o mare expresivitate și chiar considerațiile făcute de narator peste capul personajelor - autorul este filosof - sunt de mare calitate. În totalitate, Apă neagră este un roman excepțional, iar Nicolae Stan - unul dintre cei mai importanți prozatori români de azi, un demn urmaș al lui Preda, Vasili Sukșin și Nicolae Velea. L-aș mai apropia pe Nicolae Stan de Platonov, prin stilul său nuanțat-comportamental, cu personaje animate de stări juvenile și privite cu o ironie blândă, generoasă. Am și alte observații, dar, din motive extraliterare, nu am terminat de citit cartea. Probabil că voi reveni într-o postare specială.
    Problema pe care mi-o pun acum este alta. Când și cum poate fi spus adevărul despre o epocă totalitară? Acum sunt convins că fenomenul nu se poate petrece în interiorul sistemului și în timpul petrecerii ororilor. Dreptatea nu se poate face și valorile nu pot fi curățate de murdăria timpului decât fie din afara sistemului, fie la câteva decenii după ce faptele s-au consumat. Nu cred că, la vremea respectivă, se puteau spune mai multe adevăruri umane decât au făcut-o Preda și Velea, în chiar interiorul spațiului concentraționar. Dacă am presupune, prin absurd, că prozatorii menționați mai sus ar fi avut șansa de a spune tot adevărul despre deceniile al patrulea-al cincilea din secolul trecut, ei ar fi fost condamnați la tăcere și, eventual, la ani grei de pușcărie. În orice caz, scriitorii n-ar fi fost înțeleși decât de puțini cititori, adică de cei care erau considerați dușmani ai poporului.  Ar fi instructiv să comparăm perspectiva narativă din scrierile lui Preda pe tema colectivizării cu cea adoptată de Nicolae Stan în secțiunea care se ocupă de evenimentele cu pricina. Ce s-ar fi întâmplat dacă Preda ori Velea ar fi scris cum o face Nicolae Stan în zorii noului mileniu?
Mă refer exclusiv la paginile literare valide, din opera lui Preda. Oportunismul său, definit limpede de George Geacăr în Marin Preda și mitul omului nou, nu intră aici în discuție.

P.S. Constat cu surprindere că Nicolae Stan s-a născut în localitatea Crăsani, care este și numele spațiului imaginar în care se desfășoară acțiunea romanului său. Crăsănenii sunt, la o anumită scară, românii. Una din două : ori locuitorii Crăsanilor sunt superiori siliștenilor lui Preda, fiindcă nu s-au supărat pe autor fiindcă i-a încondeiat cu haz în cartea lui ( și a dat și nume reale!), ori distanța dintre București și Crăsani este suficientă pentru a-l feri pe prozator de mizeriile unora dintre crăsănenii inculți și complexați..