* Alain Delon, unul dintre cei mai frumoși bărbați care au trăit pe această planetă, e bătrân și singur. A vizitat recent, după 54 de ani, palatul în care Visconti a filmat Ghepardul ( cu Burt Lancater, Claudia Cardinale, Alain Delon, Giuliano Gemma) . Un moșneag cu ochii bulbucați și cu obrazul subțiat de trai bun ( ah, pământurile fertile ale Franței!), obosit de viață, obosit de frumusețe, de femei, de bucurii, de bani, de glorie, de tot ce-și poate dori un muritor. Ca artist, bun și norocos să fi fost distribuit în filme de mari regizori. ( Reamintesc că actorii de calibru sunt cei care fac roluri memorabile în teatru. Cinematografia e o treabă mai facilă. În viața unui scriitor, regizorul e criticul literar. Contează enorm dacă intri sau nu într-o construcție de idei.) Privindu-l, ai fi crezut că e un englez puțin mai împlinit și mai deprimat. ( Băuturile saxone sunt mai tari decât cele franțuzești și pun pe fugă depresia. ) Un amic mi-a spus : ”Dacă și ăsta a îmbătrânit, atunci la ce bun e totul?” Firește că la nimic. Dar sunt bărbați și femei care nu îmbătrânesc niciodată. Doar obosesc. Alain Delon e printre ei, puțini la număr. Nu fiindcă a fost chipeș. Se întâmplă ca tipi nu prea arătoși să devină din ce în ce mai frumoși, pe măsură ce îmbătrânesc.
* Un scriitor mi-a făcut recent o mărturisire. În tinerețe, mi-a zis el, mi-aș fi dat viața să mi se publice o poezie de câteva rânduri. Acum sunt solicitat de diferite reviste să trimit texte. O fac cu plăcere, dar sunt cam neglijent cu scrierile mele. Muncesc pe șapte planuri. Serviciul îmi consumă 95% din energie. Cultiv legume, fac diverse treburi în casă, consumatoare de timp. Repar, sap, dreg și meșteresc. Îmi rămâne puțin timp pentru scris și citit. Mă mir și eu când am scris cărțile care mi-au apărut. Recent am tipărit un nou volum. Mai am câteva scrise și l-am întrebat pe un important autor, prieten apropiat, dacă n-ar fi cazul să mai trântesc pe piață un nou roman, peste trei-patru luni. N-ar fi bine, prietene, mi-a spus maestrul. Ai da impresia că ești grafoman. Tocmai tu, care ești o prezență atât de discretă în spațiul literar! Nu-ți plac ceremoniile și fugi de publicitate precum știi tu cine de tămâie. Lasă cartea să fie citită, să respire, să se impună, eventual. Chiar și un volum pe an e prea mult pentru un scriitor care se respectă.
Se afișează postările cu eticheta actor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta actor. Afișați toate postările
duminică, 16 aprilie 2017
Bătrânul și grafomanul
Etichete:
actor,
Alain Delon,
carte,
critic literar,
Ghepardul,
scriitor
luni, 18 mai 2015
Gesturi frumoase
Fiul unui polițist primește în dar mașina de patrulare a tatălui său, mort la datorie. Donatorul a achiziționat-o la o licitație, pentru 60 000 de dolari.
Prezenți la premiera unui film, George Clooney și Hugh Laurie își fac declarații de admirație. Oamenii siguri de valoarea lor nu sunt torturați de răutate și nu se comportă ca niște catâri care au uitat drumul către casă, adică spre omenescul din ei. Când eram student și locuiam în București, vedeam zilnic scene care mă făceau să fiu mândru că sunt om. Acum mi-e jenă că sunt profesor și mă prefac că n-am scris nimic.

George Clooney,
Hugh Laurie,
polițist
luni, 17 iunie 2013
Incredibila viaţă a lui Alexandru Giugaru
Dintr-un interviu cu fiica lui Alexandru Giugaru, Alexandrina, aflu lucruri uluitoare despre vestitul artist.
A fost coleg de bancă, vai, cu Zelea Codreanu.
S-a căsătorit cu...nepoata unui coleg de clasă :"Tatăl meu şi tatăl mamei mele au fost colegi de bancă, la Huşi", declară fata lui.
S-a dus beat turtă la examenul de admitere în Institutul de Teatru, dar Lucia Bulandra l-a chemat la ea, l-a porcăit bine şi... l-a primit direct în anul al II-lea.
A avut în jur de nouă neveste, forfecând cu nemiluita şi pe de lături. Într-un rând s-a nimerit să fie căsătorit cu două femei în acelaşi timp. Bigamie ! Ce mai, a fost - cine ar fi crezut ? - un seducător. Alain Delon a fost un biet copil pe lângă el. Se pare că Josephine Baker i-a propus să plece împreună cu ea, după ce s-au cunoscut la "Teatrul Tănase".
A murit la 89 de ani, în urma unei infecţii pulmonare.
Actorii au, într-adevăr, o viaţă foarte palpitantă.
Mai ales, spre surprinderea noastră, comedianţii.
P.S. Astăzi mi s-au umezit ochii. Aflat pe patul de spital, într-o stare care nu mai lasă loc de speranţă, Szobi Cseh se frământă în legătură cu soarta câinilor pe care i-a avut în îngrijire şi caută stăpâni pentru ei. Doamne, mai sunt şi oameni buni pe lumea asta !

Abonați-vă la:
Postări (Atom)