Generalul care mă iubea

După cum se știe, în 2006 am fost lovit de o depresie care m-a dus până în pragul morții. Mă chinuiam într-un spital de elită, din București. Cât timp am fost internat, n-am dormit decât câteva minute, când m-au băgat în tunul cu care se efectuau tomografiile. Neuitatul doctor Andrei Bâlbâie îmi asculta zilnic, cu răbdare, păsurile. Luam pastilele de seară la prânz și invers, aveam tot felul de năluciri. La insomnia mea se adăugau și sforăiturile tunătoare ale pacienților. Atunci am îmbătrânit cu treizeci de ani. Medicul, eminent specialist și om de mare caracter, colonel cu acte în regulă, mă lua de mână și mă ducea în ușa fiecărui salon, unde întreba cu glas tunător :
- Bă, la voi e careva care sforăie?
- Noooo! strigau toți, în cor.
Medicul mă muta în noul salon.
Îi ocheam din prima pe doi-trei care aveau mutre de sforăitori. Iar ei nu mă dezamăgeau și își începeau infernalul concert imediat după ce se stingea becul. La tunetele neomenești care izbucneau din paturi se alăturau și alții care mi se păruseră inofensivi.
Unde voiam să ajung? Că îmi plac coloneii și generalii. Un general era pacient și arăta, la 77 de ani, ca la patruzeci. Doar câteva fire albe sclipeau pe capul său, armonios conturat de o cască de păr negru. Eram sigur că femeile încă duceau bătălii aprige pentru el. Cum spitalul n-avea toată aparatura necesară, eram uneori urcați în dube și transportați la alte spitale, pentru investigații. Mă simțeam ca o vită dusă la abator. În turma de oropsiți se afla, de fiecare dată, și frumosul general. Mie nu-mi găseau nimic, nicăieri. Dar nu puteam dormi.
- Aveți analizele unui tânăr de douăzeci de ani, îmi spunea medicul colonel.
Generalul mă simpatiza și la fiecare ieșire dintr-un cabinet, mă privea ca pe un prieten apropiat, își arunca mâinile în lături, dezolat, și îmi spunea :
- Pe unde mă duc, îmi găsesc ăștia câte ceva!
- Zău? întrebam eu, pe jumătate politicos, pe jumătate mirat. Arătați minunat!
- Arăt ca dracu', mi-a zis generalul. Mi-au găsit până acum toate bolile posibile.
- Dar de dormit, dormiți? întrebam plin de curiozitate.
Eram într-o perioadă în care, atunci când mergeam pe stradă și mă întâlneam cu cineva, mă întrebam instantaneu dacă ăla dormea noaptea.
- Dorm buștean, spunea generalul. Dorm de tai lemne pe mine!
Iată, îmi spuneam, poți să fii foarte bolnav și să dormi la rupere, dar să fii clinic sănătos și să nu poți închide un ochi.

Medicii viitorului : Dr. VALERIU FLUERARU

În ciuda faptului că am avut o viaţă plină de ghinioane şi accidente, mă socotesc o persoană norocoasă. Am cunoscut oameni de mare valoare, caractere nobile, ireproşabile, dar şi specialişti de mare clasă.
De pildă, în domeniul medicinii mi-am intersectat paşii cu medici de toată mâna, dar am avut de-a face, cu preponderenţă, cu doctori competenţi. Marele meu câştig este însă că printre ei am găsit altruişti, cu un fond uman impresionant.
Am mai scris despre Dr. Andrei Bâlbâie, care m-a tratat în cea mai grea perioadă a vieţii mele, ascultându-mă zilnic, cu răbdare, în timp ce chirurgul care mă operase cu o jumătate de an în urmă - şi cu care, în treacăt fie zis, fusesem foarte atent din punct de vedere financiar -, a uitat să-mi dea sfaturile necesare în asemenea împrejurări şi mă evita cu măiestrie, zicându-mi când nu mai avea încotro şi se simţea încolţit :
- Dom' profesor, vă rog să mă iertaţi, dar n-am nicio secundă liberă !
Pe Dr. Andrei Bâlbâie l-am făcut personaj în Gheţarul, roman care îi este, de altfel, dedicat.
O părere foarte bună am şi despre Dr. Dumitru Toma, directorul Spitalului din Videle, care îşi aşteaptă rândul pe lista personajelor mele.
Navigând zilele acestea pe net, în căutarea unor informaţii, am dat peste tratamentele prescrise de Dr. Valeriu Flueraru, eminent ORL-ist şi fire nobilă care munceşte zi şi noapte, cu o vocaţie apostolică, pentru a-şi vindeca pacienţii. Citind sfaturile pe care Domnia Sa le oferea dezinteresat unor cetăţeni necăjiţi, am simţit imediat că am de-a face cu o personalitate ieşită din comun, un medic cu o perspectivă holistică, integratoare, asupra organismului omenesc. Dr. Valeriu Flueraru face parte din categoria acelor doctori rari, deschişi către viitor şi către tratamentele alternative, fiind un profesionist desăvârşit căruia orice bolnav i se poate adresa cu încredere. Nu numai că priveşte fiinţa umană ca pe o entitate unică, irepetabilă, ţinând cont, în stabilirea diagnosticului, de fiecare amănunt, dar vede conexiuni şi influenţe acolo unde alţii nu întrezăresc nimic. ( Îmi aduc aminte, cu amuzament amar, că pe vremea când aveam depresie, cineva se străduia să mă convingă că nu există nicio legătură între nervii piciorului şi cei din regiunea anală ! Altcineva dădea din umeri în legătură cu urechile mele, zicând că n-are idee de ce se petrece acolo, dar că e convinsă că voi rămâne toată viaţa cu necazul respectiv ! )
În fond, ceea ce deosebeşte un doctor de calibru de unul obişnuit este, în primul rând, atitudinea pe care acesta o are faţă de propria meserie şi faţă de pacienţi. Atenţia acordată noutăţilor în domeniu, ca şi interesul pentru bolnavi, îl fac pe medic să capete o experienţă utilă, iar anii de practică medicală îl înscriu pe un traseu profesional ascendent, în timp ce alţii se plafonează. Într-un schimb de mesaje, Dr. Valeriu Flueraru mi-a scris : “Pentru mine e o plăcere să ştiu că prezenţa mea pe pământ este necesară şi benefică. Îmi fac meseria cu mare dragoste. “ Sunt convingerile unui mare medic.
Îl recomand pe Dr. Valeriu Flueraru tuturor celor care au probleme cu nasul, gâtul sau urechile. Medicul nostru are un cabinet dotat cu aparatură de ultimă oră. Informaţii suplimentare despre activitatea Dr. Valeriu Flueraru pot fi găsite pe site-ul http://www.orlpascani.ro/ .
Mulţumesc, Domule Dr. Valeriu Flueraru !