Transferul responsabilității și falimentul moral

Profesorii de altădată erau stresați ca și cei de acum, dar din motive diferite. Erau însă respectați și mai bine plătiți. Aveau mai mult timp pentru citit și efectuarea activităților. E drept, în ultimii ani ai lui Ceaușescu au fost umiliți în ultimul hal. Salariile au rămas totuși decente. Un lucru li s-ar putea reproșa. Mulți dintre ei erau tirani în relația cu elevul și se purtau discreționar cu cei mici, ca niște privilegiați ai soartei care nu erau în stare să se pună în pielea altora. Acum, teoretic vorbind, dascălii sunt mai aproape de atitudinea ideală față de meserie, devenind partenerii copiilor.
Dar elevii de odinioară? E, ăstora ar trebui să li se ridice un monument. Erau, într-o proporție covârșitoare, silitori, serioși, corecți, cu un simț etic superior. Își apreciau colegii mai buni și îi respectau pe profesorii bine pregătiți. Nu puneau mâna pe ce nu era al lor și dovedeau o educație temeinică. Necazul e că mâncau bătaie ca la balamuc. Un bătrân mi-a spus că atunci când ajungea acasă, după orele de școală, nu putea să pună mâna pe clanța ușii din cauza mâinilor umflate cu ciomagul de învățător și uneori îi era imposibil să stea în șezut, fiindcă avea posteriorul inflamat cu aceeași didactică bâtă. Acum s-au schimbat lucrurile. Dacă magiștrii s-au umanizat, elevii au descoperit că își pot transfera responsabilitățile asupra tiranilor săi de ieri. Nu sunt rezultate? Oamenii de la catedră sunt vinovați. O spun în cor discipolii și părinții. Școlarii își manipulează cu iscusință babacii, povestind acasă cum nu se fac cursurile și cum unii colegi ai lor sunt favorizați, în timp ce ei sunt nedreptățiți. Cum după '89 vanitatea românilor a crescut amețitor, părinții sar în sus și încep să-i înjure pe apostoli, discreditându-i. Puțini își mai văd de treabă. După modelul politicienilor, se arată unii pe alții cu degetul. Profesorii dezaprobă atitudinea familiei față de școală și a copilului față de carte. Iar toată lumea îi condamnă pe educatori și îi consideră niște criminali. De multe ori, dându-și seama că lucrează într-un sistem falimentar - e demodat să amintești de învățătură în incinta unei școli! -, unii profesori nu mai pun nici ei suflet în ceea ce fac. Las la o parte faptul că la salariile mizerabile care se dau în învățământ nu trag marii specialiști. Și așa se ajunge într-un cerc vicios. Răul s-a produs. Iresponsabilitatea, miza pe necinste și înclinația de a găsi țapi ispășitori pentru propria lene duc la lipsă de demnitate și lașitate morală. Acestea sunt valorile care îi sunt inoculate copilului încă din primii ani de viață.
Și atunci de ce să ne mai mirăm că a apărut tipul elevului nou, acela care își admiră colegii analfabeți și scandalagii, îi apreciază pe dascălii care nu fac nimic la cursuri și trăiesc, cu mândrie de șmecher, din fraudă?

Marele Eunuc

        Animalele au perioade de rut bine delimitate în timp.
        În schimb, omul s-ar împerechea permanent, indiferent de anotimp sau de momentul zilei. În mai mare măsură decât celelalte vieţuitoare, oamenii sunt sclavii glandelor şi ai instinctelor.
        S-a constatat că o funcţie importantă, în plan politic ori social, are efecte directe asupra apetitului sexual. Nu degeaba s-a vorbit despre putere ca fiind un incomparabil afrodisiac. Un om obişnuit, banal, cu grija cheltuielilor casei, poate deveni, peste noapte, cocoş nesătul, vier în călduri, armăsar de neoprit în elanurile sale amoroase. Calitatea de şef îi face pe bărbaţi mai frumoşi, mai virili, mai energici. Cel puţin aşa se văd ei. Subit, devin gorile priapice care stăpânesc cu vigoare femelele cu lipeală la demnităţi. Sunt unele care trag la ranguri înalte aşa cum se reped muştele la mizerii. Vorba unei ingenue : "Şeful e şef ! Trebuie să-i faci pe plac ca să ieşi bine." Şi conducătorul îşi face repede cunoscute dorinţele. Bunăoară, preşedinţii Franţei. Îl las la o parte pe cumsecadele cetăţean François  Hollande, a cărui figură de consilier comunal numai la amoruri turbate şi la expediţii erotice, purtate pe motocicletă , nu te duce cu gândul. Dar Mitterrand şi Chirac au fost neînduplecaţi rostogolitori de femei, chiar dacă, după părerea celor care au suportat asalturile lor, nu erau deosebit de înzestraţi pentru bătăliile pe care le iniţiau.
         E interesant că bărbaţii îşi folosesc dregătoriile pentru a ajunge la sex. Dar nu cumva acesta din urmă este cea mai mare putere ? Cuvinte ca "rege", "împărat" şi "prinţ" sunt apă de ploaie pe lângă magia patimilor nebuneşti ale dragostei. Am eu o idee fixă, că femeile conduc omenirea din umbră, fie la nivelul celulei familiale, fie la nivel macrosocial. Multe şi nevăzute acţionează precum Roxelana, iubita lui Suleyman. Nu Livia, soţia lui Octavian Augustus, a condus Imperiul Roman ? Nu Cleopatra a provocat atâtea evenimente măreţe ? Ce mai tura-vura, nu Josephine, micuţa creolă venită din Martinica, l-a făcut bărbat pe Napoleon ? Dar Elena, soţia lui Menelau ? Parcă şi noi am avut câteva Elene care numai fericire nu ne-au adus. De aceea nu o caut niciodată pe doamna din spatele unui om de succes, dar o intuiesc fără greş pe sadica din existenţa unui înfrânt.
         Revenind la ideea iniţială, întreb : cum poţi avea încredere într-o fiinţă care se gândeşte toată ziua la ruşinoase împreunări ? Poate că ar fi cazul ca marile funcţii politice să fie ocupate pe viaţă de lideri care vor fi, în prealabil, castraţi precum biblicul Putifar. Democraţia ducă-se pe pustii ! Marele Eunuc ar fi cârmuitorul ideal. Atunci am avea garanţia că s-ar lua cele mai înţelepte decizii.
        Naziştii foloseau bordelurile ca birouri de informaţie, deşi sexul poate fi cel mai eficient mijloc de manipulare. Mult mai tare decât banii sau religia. Politicienii care vor şti să folosească această armă vor stăpâni lumea.