Transferul responsabilității și falimentul moral

Profesorii de altădată erau stresați ca și cei de acum, dar din motive diferite. Erau însă respectați și mai bine plătiți. Aveau mai mult timp pentru citit și efectuarea activităților. E drept, în ultimii ani ai lui Ceaușescu au fost umiliți în ultimul hal. Salariile au rămas totuși decente. Un lucru li s-ar putea reproșa. Mulți dintre ei erau tirani în relația cu elevul și se purtau discreționar cu cei mici, ca niște privilegiați ai soartei care nu erau în stare să se pună în pielea altora. Acum, teoretic vorbind, dascălii sunt mai aproape de atitudinea ideală față de meserie, devenind partenerii copiilor.
Dar elevii de odinioară? E, ăstora ar trebui să li se ridice un monument. Erau, într-o proporție covârșitoare, silitori, serioși, corecți, cu un simț etic superior. Își apreciau colegii mai buni și îi respectau pe profesorii bine pregătiți. Nu puneau mâna pe ce nu era al lor și dovedeau o educație temeinică. Necazul e că mâncau bătaie ca la balamuc. Un bătrân mi-a spus că atunci când ajungea acasă, după orele de școală, nu putea să pună mâna pe clanța ușii din cauza mâinilor umflate cu ciomagul de învățător și uneori îi era imposibil să stea în șezut, fiindcă avea posteriorul inflamat cu aceeași didactică bâtă. Acum s-au schimbat lucrurile. Dacă magiștrii s-au umanizat, elevii au descoperit că își pot transfera responsabilitățile asupra tiranilor săi de ieri. Nu sunt rezultate? Oamenii de la catedră sunt vinovați. O spun în cor discipolii și părinții. Școlarii își manipulează cu iscusință babacii, povestind acasă cum nu se fac cursurile și cum unii colegi ai lor sunt favorizați, în timp ce ei sunt nedreptățiți. Cum după '89 vanitatea românilor a crescut amețitor, părinții sar în sus și încep să-i înjure pe apostoli, discreditându-i. Puțini își mai văd de treabă. După modelul politicienilor, se arată unii pe alții cu degetul. Profesorii dezaprobă atitudinea familiei față de școală și a copilului față de carte. Iar toată lumea îi condamnă pe educatori și îi consideră niște criminali. De multe ori, dându-și seama că lucrează într-un sistem falimentar - e demodat să amintești de învățătură în incinta unei școli! -, unii profesori nu mai pun nici ei suflet în ceea ce fac. Las la o parte faptul că la salariile mizerabile care se dau în învățământ nu trag marii specialiști. Și așa se ajunge într-un cerc vicios. Răul s-a produs. Iresponsabilitatea, miza pe necinste și înclinația de a găsi țapi ispășitori pentru propria lene duc la lipsă de demnitate și lașitate morală. Acestea sunt valorile care îi sunt inoculate copilului încă din primii ani de viață.
Și atunci de ce să ne mai mirăm că a apărut tipul elevului nou, acela care își admiră colegii analfabeți și scandalagii, îi apreciază pe dascălii care nu fac nimic la cursuri și trăiesc, cu mândrie de șmecher, din fraudă?