Transferul responsabilității și falimentul moral

Profesorii de altădată erau stresați ca și cei de acum, dar din motive diferite. Erau însă respectați și mai bine plătiți. Aveau mai mult timp pentru citit și efectuarea activităților. E drept, în ultimii ani ai lui Ceaușescu au fost umiliți în ultimul hal. Salariile au rămas totuși decente. Un lucru li s-ar putea reproșa. Mulți dintre ei erau tirani în relația cu elevul și se purtau discreționar cu cei mici, ca niște privilegiați ai soartei care nu erau în stare să se pună în pielea altora. Acum, teoretic vorbind, dascălii sunt mai aproape de atitudinea ideală față de meserie, devenind partenerii copiilor.
Dar elevii de odinioară? E, ăstora ar trebui să li se ridice un monument. Erau, într-o proporție covârșitoare, silitori, serioși, corecți, cu un simț etic superior. Își apreciau colegii mai buni și îi respectau pe profesorii bine pregătiți. Nu puneau mâna pe ce nu era al lor și dovedeau o educație temeinică. Necazul e că mâncau bătaie ca la balamuc. Un bătrân mi-a spus că atunci când ajungea acasă, după orele de școală, nu putea să pună mâna pe clanța ușii din cauza mâinilor umflate cu ciomagul de învățător și uneori îi era imposibil să stea în șezut, fiindcă avea posteriorul inflamat cu aceeași didactică bâtă. Acum s-au schimbat lucrurile. Dacă magiștrii s-au umanizat, elevii au descoperit că își pot transfera responsabilitățile asupra tiranilor săi de ieri. Nu sunt rezultate? Oamenii de la catedră sunt vinovați. O spun în cor discipolii și părinții. Școlarii își manipulează cu iscusință babacii, povestind acasă cum nu se fac cursurile și cum unii colegi ai lor sunt favorizați, în timp ce ei sunt nedreptățiți. Cum după '89 vanitatea românilor a crescut amețitor, părinții sar în sus și încep să-i înjure pe apostoli, discreditându-i. Puțini își mai văd de treabă. După modelul politicienilor, se arată unii pe alții cu degetul. Profesorii dezaprobă atitudinea familiei față de școală și a copilului față de carte. Iar toată lumea îi condamnă pe educatori și îi consideră niște criminali. De multe ori, dându-și seama că lucrează într-un sistem falimentar - e demodat să amintești de învățătură în incinta unei școli! -, unii profesori nu mai pun nici ei suflet în ceea ce fac. Las la o parte faptul că la salariile mizerabile care se dau în învățământ nu trag marii specialiști. Și așa se ajunge într-un cerc vicios. Răul s-a produs. Iresponsabilitatea, miza pe necinste și înclinația de a găsi țapi ispășitori pentru propria lene duc la lipsă de demnitate și lașitate morală. Acestea sunt valorile care îi sunt inoculate copilului încă din primii ani de viață.
Și atunci de ce să ne mai mirăm că a apărut tipul elevului nou, acela care își admiră colegii analfabeți și scandalagii, îi apreciază pe dascălii care nu fac nimic la cursuri și trăiesc, cu mândrie de șmecher, din fraudă?

Tablou cu negustori orbi

       Într-o povestire de Cehov, un bătrânel este judecat pentru că a furat o bucată dintr-o cale ferată. Mujicul se simte nevinovat şi repetă cu glasul său molcom, privindu-l pe judecător cu ochi blajini :
- Bine, dar e doar o bucăţică de fier, acolo.... O nimica toată...
       În Îngerul încălecat de Radu Aldulescu, personajul Ion Trencu o joacă în picioare pe tânăra sa soţie, apoi o duce târâş, trăgând-o de păr, până la primărie, unde o obligă să-şi dea pământul colhozului înfiinţat în sat. Aţi văzut vreodată rânjetul unui bătrân doctor care te anunţă că boala ta este foarte gravă şi că nu mai ai scăpare? La televizor apar aceeaşi diversionişti care ne anunţă, cu zâmbetul pe buze, că se vor scumpi alimentele, energia, serviciile etc. Suntem sufocaţi cu veşti proaste. Unul, care a băgat politica până şi sub plapumă şi a politizat sălile de operaţie din spitale, cere cu fermitate... depolitizarea instituţiilor, pe motiv că promovarea oamenilor pe criterii de partid este falimentară şi vom ajunge în coplaps din pricina incompetenţei generalizate. Un şef de guvern ia constant, cu bonomie, partea hoţilor din târla sa. Cât de înţelepţi devenim când suntem în opoziţie şi cu câtă iresponsabilitate ne comportăm când suntem la putere! Dar să nu ne lăsăm înşelaţi şi să-i recunoaştem, chiar dacă au miere pe buze ori satârul în mână :  sunt ei, criminalii de lângă noi, care ne-ar vinde la kilogram, fie mângâindu-ne pe cap ca pe propriii copii, fie căsăpindu-ne ca pe miei şi valorificându-ne prin măcelării. Călăii nu mai vorbesc despre patrie, dar urlă, când ne fură pantalonii de pe noi, că ne fac un mare bine.
      După limbajul pe care îl folosesc unii dintre cetăţeni, am strania senzaţie că au înviat torţionarii care au făcut colectivizarea. În primii ani de viaţă mă trezeam în fiecare dimineaţă în zgomotul căruţei care ducea toată familia la câmp. După ce ne-au luat boii şi pământul, a fost pentru prima dată când m-am sculat din somn, dimineaţa, în patul meu. Am întrebat atunci unde este căruţa. Apoi câţiva ani tot veneau pe la poarta noastră nişte străini cu genţi de piele. Cereau mereu câte ceva şi îi puneau pe ai mei să semneze nişte hârtii. Uneori ne ascundeam în sălciile din fundul grădinii şi aşteptam ca înspăimântătorii musafiri să plece.
Aşa am resimţit eu obsedantul deceniu.
    Acum fenomenul pare a se repeta, numai că avutul oamenilor nu mai intră în patrimoniul CAP-urilor, ci direct în buzunarele şi pe moşiile noilor activişti, ieşiţi aievea din mormintele istoriei.
Într-o ciulama socială, în care fură cine şi cât poate, se întâmplă lucruri demne de pana lui Rabelais.
Viitorul ne este vândut odată cu aerul pe care îl respirăm.

P.S.  Susţin în continuare că Real Madrid este o echipă mai puternică decât Barcelona, care a dominat psihologic şi tactic ultima confruntare. Catalanii n-au fundaşi, n-au vârf, n-au, în general, nimic, cu excepţia jocului de pase, în care Messi este maestru de neegalat. Prestaţia lui Ronaldo place ochiului mai mult decât fineţurile argentinianului. Totuşi, diferenţa de valoare e în favoarea lui Messi. Ca să nu mai spun că Ronaldo, Pepe şi Ramos sunt printre cei mai scârboşi jucători pe care i-am văzut în viaţa mea. Ramos şi Pepe sunt cu siguranţă cei mai detestabili. Contestă decizii juste, se tăvălesc pe jos la orice atingere, cerşind lovituri libere şi cartonaşe pentru adversari, uneori după ce-i cotonogesc bine pe aceştia. Ronaldo se aruncă şi el în careu ca în bazin. Mizează pe înşelătorie! Şi ca un şmecher nativ ce este, vede peste tot numai hoţi. Fie şi pentru acest motiv n-ar trebui să i se acorde nicio distincţie sportivă pentru cariera sa, altminteri strălucitoare. Real a câştigat o treime din puncte cu ajutorul arbitrilor, iar Ronaldo spune că ei n-au fost ajutaţi niciodată de oamenii în negru, deşi chiar în ultimul meci madrilenii au beneficiat de un penalty inventat.
      Mă întreb cum ar arăta jocul Barcelonei dacă ar avea un vârf precum Cavani, Aguero sau Radamel Falcao?  Şi ce s-ar fi spus despre Ronaldo, dacă aseară el ar fi jucat ca Angel di Maria?

Prostia ca o formă de răutate

Iată câteva dintre perlele extrase din lucrările elevilor care au susţinut Bacalaureatul :
Cătălina nu avea probleme financiare pentru că tatăl ei era împărat.
Luceafărul dorea să coboare pe Pământ pentru a deveni moribund.
Luceafărul a coborât pe Pământ şi a făcut sex cu aleasa inimii lui. Cătălina l-a iubit şi i-a dăruit un copil din flori, apoi s-au căsătorit.
Luceafărul s-a transformat într-un hipiot şi i-a zis Demiurgului că-l face cântăreţ, să-l asculte toată lumea.
Luceafărul se duce la demagog, şi nu la demiurg, şi îi cere să-l facă muritor.
Fata de împărat nu se duce în lumea lui Hyperion pentru că îi e teamă să nu răcească.

Putem înţelege mai multe lucruri din aceste câteva rânduri :
1. Ignoranţa elevilor îmbracă forme comico-groteşti. Nu au idee despre Eminescu şi nu cunosc nici măcar sensurile unor cuvinte din vocabularul  de bază al limbii române.
2. Orizontul lor de interese se rezumă la bani, sex şi... răceală.
3. Fiecare afirmaţie e făcută cu o uluitoare siguranţă de sine, adolescenţii având o mare încredere în ei înşişi.
Sigur că rezultatele vor fi pe măsura prestaţiilor. Dar cine vor fi socotiţi vinovaţi ? În primul rând, profesorii, care sunt nişte proşti şi nu ştiu să predea. În al doilea rând, sistemul, fiindcă au fost introduse camere de supraveghere.
În această ecuaţie, minciuna, iresponsabilitatea şi răutatea sunt esenţiale. De ce nu recunosc ei, pur şi simplu, că nu au învăţat ?
Îi simpatizez pe elevi, sunt în excelente relaţii cu ei, sunt prietenul şi protectorul lor, dar trebuie să recunosc că asistăm la ticăloşirea unor generaţii, fiindcă părinţii nu mai ştiu ori nu mai pot să-şi impună, în faţa progeniturilor, un punct de vedere corect.  Chiar astăzi am auzit cum un elev foarte slab, care n-a deschis caietul şi cartea ani de zile, spunea cuiva că el a luat note mici la Testele Naţionale, fiindcă nici cei mai buni profesori nu ştiu materia şi nu au făcut nimic la ore. Ce ar mai fi de zis ?
În aceste condiţii îmi vine greu să separ prostia de răutate. 
Culmea culmilor este că nici dascălii care se pun în unghii să-şi pregătească discipolii nu sunt iertaţi pentru... binele făcut. Ştiu vreo două cazuri de părinţi ai căror elevi au luat zece la examen, însă nu ratează niciun prilej de a-l minimaliza şi a-l vorbi de rău pe profesorul care a făcut eforturi considerabile pentru a le duce odraslele la performanţa respectivă. Cunosc, de acum, placa : recunoştinţa creştin-românească !
Lumea în care trăim tinde să se transforme într-un coşmar în care unii trag ponoasele pentru distracţia dementă a celorlalţi. Încep să scred că însăşi ideea de OM suferă acum mutaţii morale fundamentale.

P.S. Autorul poeziei Să facem sex, publicată de mine pe blog, a luat 3,30 la limba şi literatura română şi 2,50 la matematică. El îi arată cu degetul, acuzator, pe profesorii săi care... n-au ştiut ce să-l înveţe. Orice comentariu este de prisos.