Când cade vălul

* Fericiții din parlament și din guvern se joacă de-a alba-neagra legislativă. Îți votează privilegii și urlă că vor mări salariile, intenționând să le micșoreze. Când sunt prinși cu ocaua mică, recunosc cinstit că nu sunt fonduri pentru măriri, dar...anunță că vor veni cu alt proiect privind salarizarea. La, ce bun, bă? La ce bun? Suntem la cheremul unei clase politice care își bate joc de noi, pe banii noștri, dar care are putere perpetuu, fiindcă și-a creat o clientelă căreia îi aruncă oase proaspete. Iar printre noi se găsesc mereu bravi care se sacrifică de dragul familiilor lor - un os e un os, nu e pâine goală - și din satisfacția de a-și vedea prietenii - pe care-i vând ieftin! - murind de foame. Neam de trădători, națiune de complici, închinători la altarul urii și al compromisurilor urât mirositoare.
* Inconștientul nostru iese la suprafață și când povestim în repetate rânduri aceeași scenă, deseori inventată, redăm același citat, repetăm aceeași replică. De obicei sunt elemente care-i pun pe alții în situații jenante. Unul s-a dovedit a fi ignorant, afemeiat etc. Altul s-a îmbătat și a făcut prăpăd.  Cum nu putem vorbi decât despre noi înșine, complexatul se identifică imediat cu cel de care se râde, dar conștientul lui începe să țipe, arătând spre oameni cunoscuți pe care amarnic îi blamează sau îi căinează cu o șiretenie veninoasă : uite, nu eu sunt bețiv, ci ăla! Nu sunt eu smintit, ci Cutărică! Și o ia de la capăt cu relatarea. De multe ori am senzația că mă aflu în salonul unui spital și aștept să intre doctorii. Poate ăia mă vor salva și nu voi ajunge să fiu țapul ispășitor pentru păcatele tuturor. Pentru greșelile mele, reale sau închipuite, am ispășit destul.
* Cristiano Ronaldo e un mare norocos. Rareori am văzut ca un atacant să aibă atât de des șansa de a se confrunta cu turme de fundași cretini. Oportunist, cam cum era Inzaghi, portughezul nu-i iartă și înscrie câte o căruță de goluri. Capătă încredere, atinge o anumită măiestrie și înscrie puncte frumoase, cum s-a întâmplat cu lovitura liberă transformată în poarta nemților.
* Sunt caractere care put de la distanță. Uneori le simți după vocea bărbatului cu pricina : pițigăiată, nefirească, femeiască ori lătrată, conflictuală, dacă nu e mieros-manelisă, sunând a milogeală. Am un mare păcat pe care trebuie să-l mărturisesc. Rar, foarte rar, mi se întâmplă să am o reacție de respingere instantanee a unor oameni. Îmi stârnesc o repulsie pe care nu mi-o explic. Mi s-a întâmplat în tinerețe cu doi viitori scriitori ale căror nume nu le pomenesc. Unul dintre ei mi-a justificat în timp, prin comportamentul său, aversiunea pe care mi-a stârnit-o. Sunt câteva celebrități față de care am avut aceeași reacție, dar nu-i pomenesc decât pe câțiva : Nadal, Cristiano Ronaldo, Victor Pițurcă, Mircea Sandu, Dominique Strauss-Kahn și, ultimul pe listă, Laurențiu Reghecampf, un ins dubios, ciudat rău, pe jumătate muiere, pe jumătate războinic.
* Când cade vălul. Ați trăit vreodată acele clipe astrale, m-a întrebat deunăzi un domn mai în vârstă, când, după analize atente și frământări fără un rezultat cert, vălurile aparențelor cad într-o bună dimineață și adevărul îți apare întreg în fața ochilor, senin, lipsit de ambiguitate, irevocabil?Rămâi uimit de cât de orb ai fost până atunci și cu câtă liniște accepți și o catastrofă!”
 * Să nu uit să-mi fac un fișier/ atelier literar, numit Fiziologia gherțoiului. Vai, am devenit toți niște mahalagii culturali. Puterea, pe de o parte, și foamea, pe de altă parte, lasă să se vadă monștrii din noi.
P.S. În viitoarea postare voi propune o interpretare nouă a romanului Lolita de Vladimir Nabokov.

Tragedie / barbarie

             Era de aşteptat ! Cei mai mulţi parlamentari au votat pentru eutanasierea câinilor fără stăpân. Ştiam că în Parlamentul României, proştii sunt majoritari, că sunt nişte chilipirgii care nu se pricep la nimic, dar nu-mi imaginam că bipezii ăştia nu au suflet şi că nu ştiu că tot ce este viu este sacru. Din păcate tâmpenia înseamnă inconştienţă şi se asociază cu un soi de răutate agresivă, imună la orice undă de omenie, venită de la cei care mai gândesc. Pe când vor fi masacraţi pensionarii, intelectualii şi cetăţenii care cred în nişte principii morale şi trăiesc din muncă cinstită ?
              Guvernanţii noştri cretini îşi pătează mâinile cu sângele unor fiinţe nevinovate. Nu e prima dată. Nici nu vreau să mă gândesc cum o vor sfârşi. Totul se plăteşte mai devreme sau mai târziu.
              Iar ONG-urile, dacă iubesc câinii, să aibă grijă de ei, să-i ia acasă - aşa cum fac eu - şi să-i hrănească. Nu să-i încarce în dube şi să-i arunce prin satele acestei ţări de rahat.

P.S. Monica Tatoiu şi realizatorul tv Morar urlă că pentru un câine se alocă, în ţara noastră, de patru ori mai mult decât pentru un copil. Dacă ei nu ştiu ce vorbesc, îi anunţ că în câini nu se investeşte nimic : banii ajung în buzunarele şmecherilor care se bazează pe opinia şi votul unor alegători fără niciun Dumnezeu.