Exemplul Părintelui Arsenie Boca

        Suntem în Postul Crăciunului şi măcar acum oamenii ar trebui să fie toleranţi unii cu alţii, să alunge resentimentele, să se priveasdcă zilnic cu dragoste şi să-şi întindă mâinile. Pentru un creştin, acest lucru nu e opţional. Mă obsedează, de mai multă vreme, figura Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, preot, călugăr, duhovnic şi stareţ cu o personalitate copleşitoare şi unică în istoria Ortodoxiei. Despre Sfinţia Sa am citit lucruri uluitoare : în mod cert a făcut minuni şi ar merita sanctificat. Sau poate că a şi fost pus în rândul Sfinţilor, iar eu nu sunt informat. Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea "prinde" ceva din strălucirea supracelestă a spiritului Părintelui Arsenie Boca. Iată cum începe aricolul din Wikipedia dedicat martirului :
             Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, România - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București). Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic roman al secolului XX. La mormântul său de la Mănastirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

          Mă gândeam că Părintele este cu noi tot timpul, ne vrea binele şi se roagă lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, când am fost întrerupt brusc din meditaţie de o ştire dată la televizor. Într-un magazin bucureştean, un descreierat a scos pistolul şi l-a împuşcat pe un profesor universitar, pe nora acestuia şi pe încă un bărbat care încercase să aplaneze conflictul. Dascălul o rugase pe sora interlopului să stea la rând, aşa cum face lumea în asemea situaţii. Ce face tânăra aparţinătoare unui clan ? Îl sună pe fratele său cel viteaz, care vine, scoate puşcociul şi face prăpăd. Ştia el că nu-i va cere nimeni socoteală ! Cu toate că femeia împuşcată şi-a pierdut un ochi, autorităţile n-au luat măsura reţinerii, fiindcă teama de găşti neduse la biserică e mare. Şi atunci oamenii legii lungesc povestea şi o perpelesc până ce criminalul spală putina spre alte ţinuturi, unde sunt arme din belşug, infractori încercaţi şi multe, foarte multe ţinte vii.

           Există, în ţara asta, destui preoţi cu credinţă şi cu dragoste în inimă. Ei mediază între credincioşi şi Dumnezeu, când smerenia păcătoşilor păleşte. Se poartă frumos cu toată lumea, nu intră în conflicte lumeşti, nu se lasă ispitiţi de rău şi sunt adevărate exemple de bunătate şi moralitate. Unii mi-au fost elevi, iar pe alţii i-am pregătit pentru Seminarul Teologic. Am şi eu o contribuţie mică la frumoasa educaţie pe care oamenii lui Dumnezeu o arată. Creşte inima în părinţii lor când bătrânii văd cu cât respect îi tratează copiii lor pe enoriaşi.  Dar ce pot face preoţii şi profesorii într-un stat în care eşti o victimă sigură dacă ieşi pe stradă fără să ai o armă de apărare la tine? O furcă, o sabie, un pistol, o bagatelă de cuţit, acolo.

Când cineva îţi vrea binele

* Ceauşescu era un om simplu, dar cu un surprinzător nivel de înţelegere a lumii. Cândva, nişte scriitori, lăudători ai Cârmaciului, s-au dus la el, în audienţă, şi au spus lucruri ruşinoase, pentru ei, la adresa altor autori. Deşi avea câteva clase, Ceauşescu şi-a manifestat nemulţumirea pentru un asemenea punct de vedere - "Puntele de vedere n-au fost bine esprimate, deşi au fost esprimate de nişte scriitori..." - şi a rămas imparţial, dorind să îi asculte şi pe cei reclamaţi. Cu alt prilej, în Comitetul Central, un prozator important a cerut pedepsirea unui romancier de calibru, pentru nişte idei strecurate într-o carte. Ceauşescu l-a temperat pe inchizitor, zicând : " Tovarăşi, literatura e subietivă şi nu putem lua măsuri de pedepsire..." Sincer vorbind, nu credeam că voi ajunge să spun lucruri frumoase despre un dictator faţă de care mi-am manifestat antipatia cât timp a trăit, adică până în 1989. Dar am ajuns atât de rău, încât cred că şi Emil Bobu le era superior, ca mentalitate, multora dintre cei care fac politică azi.  Dincolo de erorile sistemului în sine,  una dintre greşelile lui Ceauşescu  a fost că a vrut să ne facă bine cu forţa. A gândit în locul nostru, a stabilit cât trebuie să mâncăm, când să ne căsătorim, câţi copii era necesar să avem. Acum câţiva ani, guvernul voia să bage fier în pâine şi iod în toată sarea de pe piaţă. Pe urmă, un important lider politic stabilea în ce condiţii ar trebui să fie internaţi oamenii în spitale, pentru a li se face analize. Ţin minte că era să mor, fiindcă fuseseră sistate internările. Omul nu s-a lăsat şi a revoluţionat şi învăţământul, fixându-i obiective axate exclusiv pe competenţe. Acum, Ministerul Educaţiei cere ca elevii să nu mai fie scutiţi de educaţie fizică şi de aceea îi... roagă pe cei de la Ministerul Sănătăţii să nu mai elibereze cu uşurinţă asemenea documente. Vor fi ştiind cetăţenii de la Educaţie că în ţara asta sunt şi copii cardiaci, cu probleme hepatice, renale sau de altă natură ? Că un efort mediu le-ar pune viaţa în pericol ? Că normele de control  - baremele de evaluare, pe înţelesul tuturor - sunt atât de dure, încât uneori mai uşor se poate obţine un 10 la literatură sau la matematică decât la sport ? Nu, ei vor să le facă elevilor un bine. Şi e nasol când un prost îţi vrea binele cu tot dinadinsul, fiindcă te duce la faliment. Curios este că în România nimeni nu-şi face treaba pentru care este plătit, dar îşi bagă nasul constant, cu mare entuziasm, în ciorba vecinului. Că unele scutiri se obţin uşor e altă problemă. Dar totdeauna există un motiv serios care-l face pe un copil să renunţe la mişcare. Oficialii - totalitarişti care construiesc capitalismul - nu ştiu ce spune un personaj din Călugărul Negru : "Laptele e bun, dar nu pentru toată lumea. " Unora le prieşte, în mai mare măsură, mult hulita ţuică de prune.
* Temă pentru un roman : ciudata solidaritate a femeilor care s-au culcat cu acelaşi bărbat. La început, când se află că una a devenit amanta lui X, se strâng toate în jurul ei şi o cultivă, dintr-o curiozitate viu manifestată. Cele socotite inteligente se dovedesc mai naive decât celelalte. Apoi se culcă şi ele cu masculul respectiv. Intrigi, conflicte, scene. El îşi mută cortul. După ce sunt părăsite, ele se reunesc într-un fel de club al geloziei. Dar evită să discute despre patul seducătorului.
* În România sunt prea multe puşti, iar făpturile nevinovate sunt masacrate în masă.  Consecinţele înarmării psihopaţilor se văd cu ochiul liber. Am văzut, pe Facebook, imaginea unui câine scăldat în sânge, ucis de nişte infractori în timp ce era plimbat de stăpânii săi. Animalul avea zgardă la gât, iar proprietarii nu încălcaseră nicio normă referitoare la întreţinerea animalelor. Numai că, pe neaşteptate, dintr-un jeeep, doi criminali au tras în patruped, nimerindu-l în picior şi în cap. Ce-o fi în mintea unor asemenea nenorociţi ? În loc să ne preocupe scutirile elevilor, ar trebui să facem ceva în privinţa armelor deţinute de sadici. Oamenii normali la cap n-au nici măcar un pistol de jucărie.