Poemul ca supremă formă literară

     * După o perioadă de muncă intensă, vreau să mă relaxez și deschid un roman polițist. Nu mi se pare bun. Iau altul. E scris de un nordic, e elogiat și are aproape șapte sute de pagini. Începe mediocru și continuă cu zeci de pagini slabe. Apă de ploaie. Revin la primul, apoi pun mâna pe un volum cu povestiri de Cehov. Mare greșeală! După Talent, o schiță bună, despre ratare, în spiritul autorului, citesc Trântorii, unul dintre cele mai crude texte care s-au scris vreodată. Cam ca schița Calul a lui Marin Preda. Culmea e că nu-mi era cunoscut, fiindcă nu l-aș fi recitit în ruptul capului. Un târgoveț bătrân și sărăcit nu prea are ce să le dea celor două animale prăpădite ale sale, un cal și o cățelușă, care rabdă de foame în ograda sa. Le ceartă, le face morală o jumătate de oră, apoi le dă afară din curte. Bietele ființe stau la poartă, cu ochii triști. Bătrânul se duce după ceai, bea votcă și, la sfatul unui amic, pleacă la o nepoată, să capete mâncare. După o vreme constată că murgul său și cățelușa se țin după el. Își amintește de sfatul aceluiași tovarăș și duce animalele la hingherul Ignat. Acesta leagă căluțul de un stâlp, îl lovește în cap și animalul se prăbușește. Cățelușa îi sare în ajutor și este omorâtă cu aceeași cruzime. Amețit, bătrânul încearcă un confuz sentiment de milă. Îngrozitor! Sunt șocat, sunt bulversat. Mă gândesc serios să nu mai caut în Cehov un refugiu moral.
     Cehov exprimă totdeauna adevăruri fundamentale despre om. Dacă în ideea de omenesc intră cruzimea față de animale, refuz să recunosc superioritatea omului printre celelalte viețuitoare. În zonele rurale, oamenii ucid pisici, câini, vite, tot ce suflă, ca și când ar rupe vreascuri sau ar cosi iarba. După cum arată învățatul Walter-Jorg Langbein, animalele au suflet și omul trebuie să la trateze ca atare. Multe pasaje sunt traduse greșit în Biblie, dar Langbein, cunoscător de sanscrită, ebraică, aramaică, elină, latină etc., traduce corect : ” Și fiecărui animal sălbatic viu de pe pământ și fiecărui animal zburător din ceruri și tuturor celor care se târăsc, în care se află un suflet viu, le-am dat ca mâncare toate plantele verzi.” (Facerea, cap. 1, versetul 30) Sunt cuvintele lui Dumnezeu.
* În ultimele săptămâni m-am luptat, în calitate de cititor, cu mii de pagini ale unor romane reușite. Totuși, impresia de ansamblu este că se face multă risipă de cuvinte, în condițiile în care ideile ar putea fi exprimate mai concentrat, mai bine și la un nivel literar superior, în texte scurte, puternice. În China medievală, cei care doreau să avanseze în ierarhia socială dădeau examen în fața unui consiliu de înțelepți incoruptibili. Aspiranții care promovau deveneau mai bogați și puteau ocupa funcții de răspundere. Era exclus ca niște proști să ajungă să-i văcărească pe oamenii de valoare. Fiecare examen se încheia cu un poem compus de candidat. Cu alte cuvinte, poemul era esența înțelepciunii și valorii unui om. Am spus-o în repetate rânduri : adevărații stăpâni ai unei limbi sunt poeții. Ion Gheorghe a compus un roman în versuri, Pâine și sare. Marin Sorescu a scris o mică epopee, La lilieci, care e deopotrivă lirică și epică. Mircea Cărtărescu a promovat poemul ca imago mundi.  Mai mult, poeții ar putea scrie, în opinia mea, cele mai reușite proze. Ce sunt marile romane ale umanității decât niște poeme epice, niște simfonii ale umanului, copleșitoare prin frumusețe și prin adevărurile revelate? Război și pace, Idiotul, Demonii, Orbirea, La răsărit de Eden, Deșertul tătarilor, Maestrul și Margareta, Conjurația imbecililor, Iosif și frații săi, Ora de germană, Relatare despre regele David, Foamea,, Rodul pământului, Cartea de la Metopolis, Craii de Curtea-Veche, Moromeții, Groapa, Suflete moarte, Bouvard și Pecuchet, Ghepardul : ample, uluitoare poeme.  Gogol a înțeles de la început fenomenul și și-a subintitulat capodopera ”poem epic”. Și nu întâmplător Graham Greene a scris cândva : ” Domnișoara Mc Cullers și, poate, domnul Faulkner sunt singurii scriitori, după moartea lui D. H. Lawrence, cu o sensibilitate poetică autentică. O prefer pe domnișoara McCullers domnului Faulkner, pentru că scrie mai clar; o prefer lui D. H. Lawrence, pentru că nu are niciun mesaj.”  Sensibilitate poetică autentică! Incomparabilă intuiție!

P.S. Urmează partea cea mai dificilă : să găsim poemului o definiție cuprinzătoare, care să transcendă noțiunile de liric și epic. O vom face cât mai curând.