Apocalipsa planurilor de viitor

     Prieteni încă tineri își fac griji pentru viitorul lor și al copiilor lor. Unii sunt siguri că nu vor trăi să mănânce o pensie. Alții sunt de părere că vor dispărea și pensiile.
     Îmi amintesc că Evul Mediu a fost perioada contrastelor extreme. Suntem încă uimiți de sărăcia lucie a oamenilor simpli și opulența orbitoare a marilor familii nobiliare. Erau ființe umane care aveau toate drepturile și altele care n-aveau decât obligații. În aproape o mie de ani mai nimic nu s-a schimbat. Cine e sărac poate muri de inaniție. Cine fură ia tot. Fără milă. Fără scrupule. Fără creier. S-au inversat numai rolurile și se vede asta și din faptul că arta este exorcizată prin înfometare. Trăim un Ev Mediu pe dos. Nobilii sunt pe cale de dispariție, iar urmașii robilor de odinioară au pus fundul pe pungă. Nimic nu mai scapă din ghearele lor, devenite adevărate găuri negre financiare. Ăsta ar fi capitalismul românesc.
 În ultimii patruzeci de ani, animalele sălbatice de pe planetă au dispărut în proporție de 52%.  75% dintre vietățile acvatice s-au volatilizat. Din apa dulce, că oceanele nu cred că au putut fi monitorizate. Acolo, moartea a făcut pagube incomparabil mai mari. Oamenii au omorât aceste făpturi, le-au vândut, le-au tocat, le-au mestecat, le-au digerat și au defecat. Nu mai punem la socoteală zecile și sutele de  miliarde de animale domestice crescute și îngrășate pentru a fi hăcuite. Viața creată de Dumnezeu a fost transformată în conturi bancare astronomice și în munți de fecale.
O bulimie monstruoasă a pus stăpânire pe omul modern. Pădurile sunt rase în disperare. Nu mai știu câte hectare de pădure se topesc în fiecare secundă, în jungla amazoniană și peste tot în lume. Nu cred că vom ajunge să ne mâncăm între noi, fiindcă atmosfera nu va mai fi, iar frigul cosmic ne va liniști definitiv, ca pe niște paraziți care își distrug definitiv gazda, chiar dacă după aceea pier și ei.
Și atunci la ce bun să ne mai facem probleme pentru viitorul care ne așteaptă după colț?

Tablou cu negustori orbi

       Într-o povestire de Cehov, un bătrânel este judecat pentru că a furat o bucată dintr-o cale ferată. Mujicul se simte nevinovat şi repetă cu glasul său molcom, privindu-l pe judecător cu ochi blajini :
- Bine, dar e doar o bucăţică de fier, acolo.... O nimica toată...
       În Îngerul încălecat de Radu Aldulescu, personajul Ion Trencu o joacă în picioare pe tânăra sa soţie, apoi o duce târâş, trăgând-o de păr, până la primărie, unde o obligă să-şi dea pământul colhozului înfiinţat în sat. Aţi văzut vreodată rânjetul unui bătrân doctor care te anunţă că boala ta este foarte gravă şi că nu mai ai scăpare? La televizor apar aceeaşi diversionişti care ne anunţă, cu zâmbetul pe buze, că se vor scumpi alimentele, energia, serviciile etc. Suntem sufocaţi cu veşti proaste. Unul, care a băgat politica până şi sub plapumă şi a politizat sălile de operaţie din spitale, cere cu fermitate... depolitizarea instituţiilor, pe motiv că promovarea oamenilor pe criterii de partid este falimentară şi vom ajunge în coplaps din pricina incompetenţei generalizate. Un şef de guvern ia constant, cu bonomie, partea hoţilor din târla sa. Cât de înţelepţi devenim când suntem în opoziţie şi cu câtă iresponsabilitate ne comportăm când suntem la putere! Dar să nu ne lăsăm înşelaţi şi să-i recunoaştem, chiar dacă au miere pe buze ori satârul în mână :  sunt ei, criminalii de lângă noi, care ne-ar vinde la kilogram, fie mângâindu-ne pe cap ca pe propriii copii, fie căsăpindu-ne ca pe miei şi valorificându-ne prin măcelării. Călăii nu mai vorbesc despre patrie, dar urlă, când ne fură pantalonii de pe noi, că ne fac un mare bine.
      După limbajul pe care îl folosesc unii dintre cetăţeni, am strania senzaţie că au înviat torţionarii care au făcut colectivizarea. În primii ani de viaţă mă trezeam în fiecare dimineaţă în zgomotul căruţei care ducea toată familia la câmp. După ce ne-au luat boii şi pământul, a fost pentru prima dată când m-am sculat din somn, dimineaţa, în patul meu. Am întrebat atunci unde este căruţa. Apoi câţiva ani tot veneau pe la poarta noastră nişte străini cu genţi de piele. Cereau mereu câte ceva şi îi puneau pe ai mei să semneze nişte hârtii. Uneori ne ascundeam în sălciile din fundul grădinii şi aşteptam ca înspăimântătorii musafiri să plece.
Aşa am resimţit eu obsedantul deceniu.
    Acum fenomenul pare a se repeta, numai că avutul oamenilor nu mai intră în patrimoniul CAP-urilor, ci direct în buzunarele şi pe moşiile noilor activişti, ieşiţi aievea din mormintele istoriei.
Într-o ciulama socială, în care fură cine şi cât poate, se întâmplă lucruri demne de pana lui Rabelais.
Viitorul ne este vândut odată cu aerul pe care îl respirăm.

P.S.  Susţin în continuare că Real Madrid este o echipă mai puternică decât Barcelona, care a dominat psihologic şi tactic ultima confruntare. Catalanii n-au fundaşi, n-au vârf, n-au, în general, nimic, cu excepţia jocului de pase, în care Messi este maestru de neegalat. Prestaţia lui Ronaldo place ochiului mai mult decât fineţurile argentinianului. Totuşi, diferenţa de valoare e în favoarea lui Messi. Ca să nu mai spun că Ronaldo, Pepe şi Ramos sunt printre cei mai scârboşi jucători pe care i-am văzut în viaţa mea. Ramos şi Pepe sunt cu siguranţă cei mai detestabili. Contestă decizii juste, se tăvălesc pe jos la orice atingere, cerşind lovituri libere şi cartonaşe pentru adversari, uneori după ce-i cotonogesc bine pe aceştia. Ronaldo se aruncă şi el în careu ca în bazin. Mizează pe înşelătorie! Şi ca un şmecher nativ ce este, vede peste tot numai hoţi. Fie şi pentru acest motiv n-ar trebui să i se acorde nicio distincţie sportivă pentru cariera sa, altminteri strălucitoare. Real a câştigat o treime din puncte cu ajutorul arbitrilor, iar Ronaldo spune că ei n-au fost ajutaţi niciodată de oamenii în negru, deşi chiar în ultimul meci madrilenii au beneficiat de un penalty inventat.
      Mă întreb cum ar arăta jocul Barcelonei dacă ar avea un vârf precum Cavani, Aguero sau Radamel Falcao?  Şi ce s-ar fi spus despre Ronaldo, dacă aseară el ar fi jucat ca Angel di Maria?